luni, 6 iunie 2011

Pălăduţă şi ai lui, specialişti ai Glock-ului


La data de 4 iunie 2011, începând cu ora 9, la Pădurea Verde, a avut loc cea de-a doua ediţie a turneului internaţional de tir cu pistolul Glock.
Turneul organizat de International Police Association - Regiunea Timiş împreuna cu Corpul Naţional al Poliţiştilor, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual şi Clubul Sportiv Timpolis a adunat 16 echipe formate din 3 membri, poliţişti şi membri I.P.A. din România, Ungaria, Serbia, Croaţia şi Polonia.
Deşi a fost competiţie internatională, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş au dovedit abilitate şi pregătire în domeniu reuşind să ocupe primele două locuri.
Premiul I a fost acordat echipei formate din Pălăduţă Victor, Micorici Lucian şi Paraschiv Vasile, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş.
Dovedind încă o dată înalta pregătire profesională, poliţiştii din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă, Brutaru Marian, Lazăr Ioan şi Baicu Cătălin, au ocupat locul II .
Locul III a fost ocupat de reprezentanţii Poloniei.

CLASAMENT INDIVIDUAL
locul I - Paladuta Victor - IPA Regiunea 1 Timis
locul II - Brutaru Marian - IPA Regiunea 1 Timis - A.S.Timpolis
locul III - Zygmunt Noga - IPA Nowy Sacz - POLONIA
locul IV - Hajdu Attila - IPA Regiunea 4 Timis - I.J.J.Timis
locul V - Kovacs Hegedus Peter - IPA Csongrad - UNGARIA
locul VI - Oncica Lilica - IPA Regiunea 1 Caras-Severin - Dinamo Semenic

CLASAMENT PE ECHIPE
locul I - IPA Regiunea 1 Timis
locul II - IPA Regiunea 1 Timis - A.S.Timpolis
locul III - IPA Nowy Sacz - POLONIA
locul IV - IPA Regiunea 1 Timis - Politia Locala Timisoara
locul V - IPA Regiunea 4 Timis - I.J.J.Timis
locul VI - IPA Regiunea 1 Caras-Severin - Dinamo Semenic

CLASAMENT INDIVIDUAL FEMININ
locul I - Velicu Georgina - IPA Regiunea 1 Timis - Politia Locala Timisoara
locul II - Dumitru Diana - IPA Regiunea 1 HD—Temerari Hunedoara
locul III - Popescu Eugenia - Regiunea 2 Caras-Severin - Jandarmeria Resita
locul IV - Tuczacov Szilvana - IPA Csongrad - UNGARIA
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu