joi, 16 iunie 2011

GRAŢIE ŞI FORŢĂ, expoziţie dedicată lui Cosmin Lungu

Institutul francez din Timişoara, Muzeul de Artă şi Raluca Lungu vă invită duminică, 19 iunie, de la ora 17, la vernisajul expoziţiei GRAŢIE ŞI FORŢĂ, expoziţie dedicată lui Cosmin Lungu. Curatori: Ana Adam şi Claudia Mandi. „Îmi place să leg oamenii de idei”, a declarat într-un interviu Cosmin, iar lucrul acesta a continuat să-l facă şi după ce s-a dus mult mai aproape de curcubeu, căci el este cel care a făcut posibil ca acum, 35 de oameni (artişti plastici, scriitori, jurnalişti, editori sau pur şi simplu prieteni) să se adune laolaltă. Ideea, de data acesta, i-a aparţinut lui Eric Baude, directorul Institutului Francez din Timisoara, care, înainte de a-şi încheia mandatul la IFT, a vrut să facă ceva în amintirea lui Cosmin. În urma acestei idei s-a născut un întreg proiect, a cărui derulare a început în iarnă, proiect care îşi propune să abordeze cu sinceritate, curaj şi lumină acest adevăr: Cosmin nu mai este printre noi, iar povestea lui ne face să medităm asupra iubirii, suferinţei şi a trecerii. Deşi contrastante, graţia şi forţa exprimă esenţa a tot ceea ce înseamnă încercarea majoră a suferinţei: graţia de a da sens vieţii, forţa de a merge înainte, graţia de a rămâne în iubire, forţa de a ne putea despărţi, graţia de a plânge, forţa de a înţelege. Dar, pe lângă asta, este vorba şi de graţia oamenilor care au intrat în proiect de a se apropia de temele propuse şi forţa lor de a exprima ceea ce simt în legătură cu toate acestea.  Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 19 iunie – 3 iulie 2011, la Muzeul de Artă din Timişoara. În deschidere vor vorbi Marcel Tolcea, Eric Baude şi Robert Şerban.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu