miercuri, 22 iunie 2011

ÎN ROMÂNIA UN CÂINE MĂNÂNCĂ MAI SCUMP DECÂT UN DEŢINUT

Statul român plăteşte mai mult pentru mancarea unui câine aflat în adăpost decât pentru mâncarea unei persoane private de libertate. Suma alocată zilnic pentru hrana unui câine comunitar este de 3 ori mai mare decât suma alocată pentru hrana zilnică a unui deţinut.
10 lei sunt cheltuiţi în fiecare zi pentru mâncarea unui singur câine aflat într-un adăpost al statului. Banii provin de la contribuabili. Valoarea zilnică a hranei alocate pentru o persoană aflată în custodia unui penitenciar din România este de 3 lei, adică de 3 ori mai mică.
Printr-un ordin al Ministrului Justiţiei s-au stabilit, în urma consultării unor specialişti în nutriţie, baremuri calorice ale normelor de hrană pentru persoanele private de libertate. Astfel, pentru o persoană condamnată, norma de hrană este de 2855 calorii/zi. Rezultă, din bugetul pe anul 2011 al ANP că 3 lei pe zi pot să acopere cele aproape 3000 de calorii.

 ANGAJAŢII PENITENCIARELOR PRIMESC DE 3 ORI MAI MULŢI BANI PENTRU MÂNCARE DECÂT ORICE ALT ANGAJAT DIN ROMÂNIA!

Deţinuţii nu sunt singurii care primesc hrană din bani de la bugetul de stat. Angajaţii penitenciarelor din România au pe lângă veniturile salariale şi normă de hrană. Cei peste 12 mii de angajaţi primesc zilnic 24 lei fiecare pentru cele 8 de muncă prestată.
Teoretic, aceste practici contravin legii. Conform reglementarilor legislative, orice angajat primeşte tichete de masă pentru fiecare zi lucratoare, mai puţin cei cărora angajatorul le asigură hrana. Un tichet de masă valoreaza 9 lei, ceea ce înseamnă că la 8 ore de muncă angajatorul acordă suma de 9 lei fiecărui angajat. Angajaţii penitenciarelor în schimb primesc cu aproape de 3 ori mai mulţi bani pentru hrana zilnică. Banii provin din bugetul de stat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu