Se afișează postările cu eticheta politie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta politie. Afișați toate postările

duminică, 16 octombrie 2011

Poliţia la negru

În perioada mai–septembrie a.c., poliţiştii structurilor de investigare a fraudelor au înregistrat peste 1.500 de dosare penale referitoare la fapte comise în legătură cu utilizarea forţei de muncă. / Pentru neregulile constatate în urma verificărilor efectuate împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu, au fost aplicate aproape 58.000 de sancţiuni contravenţionale.
Inspectoratul General al Poliţiei Române, în colaborare cu Jandarmeria Română, Inspecţia Muncii şi Garda Financiară a iniţiat, la data de 27 aprilie a.c., Planul comun de acţiune având ca obiect desfăşurarea de acţiuni de control în vederea reducerii incidenţei muncii nedeclarate şi a combaterii evaziunii fiscal, rezultată din munca „la negru”.
Astfel, în perioada 2 mai – 30 septembrie a.c., poliţiştii de investigare a fraudelor au participat la efectuarea a peste 5.000 de acţiuni de control, desfăşurând activităţi în vederea identificării şi cercetării faptelor ce sunt incriminate ca infracţiuni în materia angajării şi utilizării forţei de muncă.
În timpul acţiunilor de control au fost înregistrate 1.596 de dosare penale referitoare la fapte comise în legătură cu utilizarea forţei de muncă, au fost soluţionate 839 de dosare penale, în 700 de dosare penale s-a dispus începerea urmăririi penale, iar în 139 de dosare penale au fost propuse alte soluţii.
În dosarele penale în care s-a dispus începerea urmăririi penale s-au constatat 922 de infracţiuni, dintre care 90 de infracţiuni prevăzute în Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii modificată şi completată prin Legea nr. 40/2011- primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă, şi 832 de alte infracţiuni specifice legislaţiei care reglementează utilizarea forţei de muncă.
Din totalul dosarelor în care s-a început urmărirea penală, 109 au fost înaintate parchetului competent, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi trimitere în judecată.
În urma acţiunilor comune desfăşurate cu structurile teritoriale ale Inspecţiei Muncii, au fost aplicate, în condiţiile legii, 57.864 de sancţiuni contravenţionale, dintre acestea 3.617 de sancţiuni pentru muncă fără forme legale de angajare.
Au fost sancţionaţi 28.193 de angajatori pentru încălcarea prevederilor legislaţiei muncii, dintre aceştia 3.622 pentru utilizarea forţei de muncă fără forme legale.

duminică, 25 septembrie 2011

Săptămâna asta, poliţia va preveni criminalitatea...

Poliţia Română, împreună cu partenerii săi din diverse domenii (autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale, mass-media) va derula, în perioada 26-30 septembrie 2011, la nivel naţional, cea de-a şasea ediţie a evenimentului Săptămâna prevenirii criminalităţii. În toate judeţele din ţară se vor desfăşura activităţi structurate pe domenii de prevenire, în fiecare zi fiind abordat un domeniu distinct de activitate.
 Ziua de luni, 26 septembrie a.c., este destinată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului.
 Marţi, 27 septembrie a.c., poliţiştii vor organiza activităţi de instruire antiinfracţională şi antivictimală pentru prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor, iar miercuri vor fi desfăşurate activităţi dedicate prevenirii victimizării minorilor, în afara instituţiilor de învăţământ, parcuri, muzee, cluburi sportive, săli de spectacole, mall-uri etc.. Ziua de 30 septembrie a.c. este destinată siguranţei rutiere.
Prin colaborarea dintre structurile de analiză şi prevenire a criminalităţii, ordine publică şi poliţie rutieră, anul acesta se urmăreşte sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale.

joi, 8 septembrie 2011

Acţiune de amploare pe raza municipiului Timişoara

La data de 7 septembrie 2011, poliţiştii au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului Timişoara pentru depistarea persoanelor care fac obiectul unor dosare penale sau se sustrag urmăririi penale, depistarea persoanelor fără adăpost, a persoanelor care desfăşoară activităţi ilicite de comerţ şi a conducătorilor auto care nu respectă legislaţia în vigoare.
 Între orele 12. - 14, poliţiştii au acţionat pe principalele artere din municipiul Timişoara pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regulule de circulaţie.
 Deşi acţiunea a avut un caracter preventiv - reactiv au fost aplicate 124 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 19.930 de lei.
 Totodată au fost ridicate şapte permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pentru şoferii care nu au acordat prioritate pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară şi a fost întocmit un dosar penal pentru un conducător auto care a circulat pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
 În intervalul 19 - 22, poliţiştii din cadrul secţiilor de poliţie au acţionat pe raza de competenţă unde au constatat 5 infracţiuni dintre care una pentru nerespectarea Legii 61 din 1991 iar 4 pentru nerespectarea Legii 8 din 1996 privind drepturile de autor şi au aplicat 56 de sancţiuni contravenţionale.
 Cu această ocazie au fost legitimate 244 de persoane dintre care 71 au fost conduse la sediile de poliţie unde au fost amprentate şi fotografiate.
 EXEMPLE:
 Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie au efectuat un control pe linia asigurării ordinei şi liniştii publice la o societate comercială din Piaţa 700 din Timişoara, ocazie cu care au constatat că administratorul acesteia nu avea asigurată paza cu personal propriu sau specializat fiind întocmite acte de constatare în vederea continuării cercetărilor pentru nerespectarea prevederilor Legii 61 din 1991.
 Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie au verificat patru societăţi comerciale împreună cu un reprezentant al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România -Asociaţia pentru Drepturile de Autor, fiind întocmite dosare penale pentru administratorii localurilor care nu au respectat prevederile Legii 8 din 1996 privind drepturile de autor.
 Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie au depistat în zona Pieţei Iosefin o geantă de culoare neagră. Au procedat la efectuarea unui control iar în interiorul acesteia se aflau 160 de pachete de ţigări de diferite mărci de provenienţă Serbia.
 S-a luat legătura cu reprezentanţii din cadrul Direcţiei Regionale Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara care au preluat cele 160 de pachete de ţigări de provenienţă străină.
Totodată, poliţiştii rutieri l-au depistat pe S. Florin, de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Şagului din Timişoara fără a acorda prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni.

miercuri, 7 septembrie 2011

Tony din Bucureşti, la furat prin Timişoara

 În data de 6.09.2011, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 au reuşit depistarea şi reţinerea unei de persoane suspecte de comiterea mai multor infracţiuni de furt din societăţi comerciale.
În urma unor investigaţii specifice, poliţiştii au stabilit că C. TONY, de 42 de ani, din Bucureşti, este suspect de comiterea furtului din data de 04 septembrie 2011 din incinta unui complex comercial.
 Totodată s-a mai stabilit că el mai este suspect de comiterea altor cinci furturi din societăţi comerciale, comise de la începutul lunii septembrie 2011, în urma cărora au fost sustrase un telefon mobil, produse cosmetice şi alimentare.
 În data de 06 septembrie C. Tony a fost depistat pe strada Sf. Apostoli Petru şi Pavel din Timişoara şi a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunerea de arestare preventivă.
C. Tony mai este suspectat că în noaptea de 17/18.07.a.c., în jurul orei 02.00, ar fi pătruns într-un magazin aflat pe Bulevardul Eroilor de la Tisa, din Timişoara, de unde după ce a ameninţat vânzătorul cu un cuţit, ar fi sustras mai multe plicuri cu diferite produse în valoare de aproximativ 2.000 de lei.

duminică, 4 septembrie 2011

Contrabandă cu Rapidul de Belgrad

În urma unor activităţi informativ-operative, ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Timiş împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acţiune pentru combaterea contrabandei şi a fraudelor vamale. Cu această ocazie, la ieşirea din localitatea Şag în dreptul pasajului de cale ferată, a fost identificat I. Ion, în timp ce transporta, cu un autoturism, proprietatea lui A. Dorel, din Timişoara, cantitatea de 40.000 ţigarete.
 Astfel s-a stabilit că în data de 02.09.2011 în jurul orei 2115 o persoană care se afla în trenul Rapid Belgrad-Bucureşti a aruncat, din tren, trei sacose voluminoase, încărcate cu ţigări de contrabandă într-un loc stabilit şi unde se afla respectivul autoturism cu semnalizarea de avarie pusă în funcţiune.
 După ce sacoşele au fost aruncate I. Ion le-a încărcat în autoturism şi a plecat spre localitatea Şag moment în care a fost depistat de către poliţişti.
 Poliţiştii i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării sau marcate necorespunzător.
 Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în urma prezentării instanţei de judecată a fost dispusă măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile.
Cercetările vor continua pentru documentarea întregii activităţi infracţionale precum şi pentru depistarea şi tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.

vineri, 2 septembrie 2011

A descoperit o armă în podul locuinţei

În data de 1 septembrie 2011, în jurul orei 10.20, poliţiştii au fost sesizaţi de către H. S. Paul, din Timişoara, cu privire la faptul că în timp ce efectua lucrări de renovare a acoperişului unui imobil situat pe strada Gheorghe Pop de Băseşti din Timişoara, a găsit sub ţiglă, pe zidul de susţinere a clădirii un sac în care se afla o armă veche.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase care au stabilit că imobilul se află în proprietatea H. Maria, fiind locuit de fiul acesteia H.S. Paul, dar aceştia nu cunoşteau nimic despre provenienţa armei, deoarece imobilul este cumpărat recent şi au descoperit-o în timp ce făceau renovările.
Arma a fost ridicată în vederea expertizării balistice, pentru a stabili natura armei.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care arma a ajuns în acel imobil, cercetările continuându-se sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor săvârşită de persoane necunoscute.

miercuri, 31 august 2011

Îmbrăcăminte şi încălţăminte confiscate la Lugoj

La data de 30 august 2011, comisari din cadrul Gărzii Financiare Timiş împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Timiş au desfăşurat o acţiune în Piaţa 'George Coşbuc' din municipiul Lugoj, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale de comerţ şi pe linia respectării prevederilor legale din domeniul drepturilor de autor si drepturilor conexe.
 Cu această ocazie au fost controlate 23 de societăţi fiind aplicate 19 sancţiuni contravenţionale. Dintre sancţiunile aplicate 12 sunt pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind activităţile de comerţ în valoare totală de 20.500 lei, 6 amenzi contravenţionale pentru nerespectarea obligaţiei operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale în valoare totală de 31.000 lei fiind dispusă totodată şi măsura suspendării activităţii pentru o perioada de 3 luni pentru trei societăţi comerciale şi un avertisment.
 Deşi acţiunea a avut un caracter preventiv, au fost confiscate mărfuri (articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte) în valoare totala de 9.114 lei, precum şi suma de 1.521 lei care nu a fost înregistrată în gestiune.
 De asemenea au fost identificate, ca fiind abandonate în favoarea statului, mărfuri în valoare totala de 8.230 lei.
De la o societate comercială au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 715 discuri optice şi 9 casete video.

Piromanii din Gătaia - trei afară, doi înăuntru



În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Gătaia au reţinut cinci bărbaţi, suspecţi că au incendiat în perioada 04.10.2009 - 27.08.2011 mii de baloţi de fân şi zeci grajduri în care erau depozitate furaje.
În noaptea de 26/27.08.2011, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că a avut loc un incendiu la un fânar în care erau depozitaţi 150 de baloţi de fân, iar din verificările efectuate s-a stabilit că în perioada 04.10.2009 -27.08.2011 aceştia au distrus prin incendiere mai multe de tone de fân şi locuri de depozitare cauzând un prejudiciu de peste 200.000 de lei.
Faţă de trei dintre persoanele implicate Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta a dispus la data de 29 august a.c.,cercetarea lor în stare de libertate fiind luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pentru M. Tibor, iar pentru F. C. Lucian şi B. D. Ioan măsura obligării de a nu părăsi ţara 30 de zile.
R. A. Florin, de 18 ani şi L. A,de 17 ani, ambii din localitatea Gătaia, au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria oraş Deta, pe numele cărora au fost emis mandate de arestare preventivă pentru 29, respectiv 20 zile pentru comiterea infracţiuni de distrugere.
Cele două persoane au fost depuse în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

Conflict sudanez pe malul Begăi

Poliţiştii din cadrul secţiei 5, în jurul orei 21.15 au fost sesizaţi prin intermediul apelului de urgenţă cu privire la producerea unui scandal în incinta Oficiului Român pentru Refugiaţi - Timişoara.
La faţa locului poliţiştii au intervenit pentru a aplana conflictul izbucnit între trei persoane, cetăţeni sudanezi. În urma scandalului G. N. Kibron, de 42 de ani, a fost tăiat la mână, iar M. A. Salin, de 22 de ani, a fost tăiat la nivelul feţei de către numitul M. A. Awet, de 21 ani, toţi originari din Eritreea.
Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Municipal pentru acordarea de îngrijiri medicale, tânărul tăiat pe faţă rămânând internat peste noapte.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal lui M. A. Awet, în care se efectuează cercetări pentru a stabili cauzele care au dus la producerea conflictului şi pentru tragerea la răspundere a agresorului.

luni, 29 august 2011

Caraş-Severin / Cuţitarul din gară

Lucrătorii Postului de Poliţie Transporturi Caransebeş au fost sesizaţi în seara zilei de 28.08.2011, cu privire la faptul că un bărbat aflat în staţia CFR Caransebeş ameninţă călătorii cu un cuţit.
Poliţiştii l-au identificat pe bărbat, acesta fiind C.IULIAN, în vârstă de 61 de ani, care i-a ameninţat pe I.MARIAN şi P.CONSTANTIN cu un cuţit.
Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei unde oamenii legii i-au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept a cuţitului.

joi, 25 august 2011

Încă o captură de ţigări cu timbru sârbesc

Politistii de frontiera din cadrul I.J.P.F. Caras Severin au retinut in vederea confiscarii 88.200 tigarete cu timbru sarbesc si fara documente de provenienta, in valoare de 35.280 lei.
In data de 25.08.2011 in jurul orelor 04.20 un echipaj format din politisti de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Socol a depistat la aproximativ 30 m de frontiera de stat cu Serbia un autoturism stationat in care se afla G.L. de 29 ani din localitatea Oravita.
Deoarece nu-si justifica prezenta in zona, politistii de frontiera au procedat la efectuarea unui control, in spatele autoturismului descoperind 6 colete voluminoase in care se aflau tigari iar pe malul raului Nera a mai fost descoperit si un al 7-lea colet identic cu celelalte.
Cele 88.200 tigarete in valoare 35.280 lei au fost ridicate in vederea confiscarii, autoturismul in valoare de 5.000 lei fiind indisponibilizat, pe numele lui G.L. politistii de frontiera au intocmit actele premergatoare inceperii urmaririi penale pentru savarsirea infractiunilor de contrabanda calificata si evaziune fiscala, fapte prevazute si pedepsite de art. 274 raportata la art. 270 alin. 1 si 3 din Legea 86/2006 modificata si completata prin OUG 54/2010 si art. 296 ind. 1 lit. L din legea 571/2003 completata si modificata de OUG 54/2004. Tot odata se continua cercetarile in vederea depistarii tuturor persoanelor implicate.

Cu pistolul la discotecă în Deta

Poliţiştii au dispus, cu avizul procurorului de caz, la data de 24 august 2011, reţinerea lui Ş. Alexandru, de 32 de ani, din localitatea Deta, judeţul Timiş, pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
În fapt, în noaptea de 23/24.07.2011, acesta a intrat în incinta unei discotecii din localitatea Deta şi a ameninţat cu un pistol persoanele în interior creând o stare de temere generală.
Cu această ocazie s-au efectuat două percheziţii domiciliare la adresele unde Ş, Alexandru locuia pe raza oraşului Deta fiind găsite şi ridicate în vederea expertizării un încărcător şi două cartuşe.
Persoana în cauză a fost depistată la data de 24.08.200, în jurul orei 16.00 pe raza municipiului Timişoara fiind reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta cu propunerea de arestare preventivă.

Razie la Jimbolia

În ziua de 24.08.2011, ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreuna cu poliţiştii din cadrul Politiei Oraş Jimbolia, au organizat o acţiune cu efective mărite pe raza localităţii. Cu această ocazie au depistat-o pe M. Elisabeta, de 52 de ani, din aceeaşi localitate, care în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din oraş care difuza muzica ambientala fără a deţine autorizaţie în acest sens.
La sediul societăţii au fost identificate mai multe CD-uri care nu aveau holograme aplicate existând suspiciuni de piraterie.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru permiterea accesului la un calculator, care conţine opere protejate fără consimţământul titularului drepturilor recunoscute şi pentru prezentarea într-un loc public de înregistrări sonore ale unui producător, fără autorizaţie.
Tot cu această ocazie administratorul societăţii a mai fost sancţionat cu 1000 lei conform Legii 12 din anul 1990 pentru că a oferit spre comercializare legume şi fructe fără a afişa preţul produselor.
De asemenea, au mai fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.500 de lei la Legea 12 din 1990, dispunându-se totodată şi confiscarea sumei de 100 de euro.
Astfel, pe strada Mărăşeşti, din Jimbolia au fost identificaţi P. Viorel şi T. Neculai, ambii din aceeaşi localitate, care comercializau pe domeniul public, legume şi fructe, producţie proprie, cu certificat de producător, fără să afişeze preţurile pentru produsele comercializate, motiv pentru care au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 1000 lei fiecare.
Pe strada Republicii din aceeaşi localitate a fost depistat K. Horst, de 42 de ani, din Jimbolia, în timp ce efectua activităţi de schimb valutar ilegal. Susnumitului i-a fost aplicată o sancţiune de 1500 de lei dispunându-se totodată ridicarea în vederea confiscării a sumei de 100 Euro.

luni, 22 august 2011

Încercare de viol în grup la podul Traian

În data de 20 august, executând serviciul de patrulare un echipaj al Poliţiei Locale, în urma unei sesizări, a depistat în zona podului „Traian”, 3 persoane de sex masculin care abuzau sexual o minoră.
Persoanele în cauză au încercat sa scape prin fugă, însă aceştia au fost prinşi şi imobilizaţi.
În conformitate cu prevederile art.12 din Legea nr.155/2010 şi art.23 din HG1332/2010, cei în cauză au fost predaţi Secţiei 1 a Poliţiei Municipiului Timişoara pentru continuarea cercetărilor.

duminică, 21 august 2011

Şi la Sânandrei poliţiştii combat faptele antisociale

Cei 18 poliţişti  din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Sânandrei şi 6 jandarmi au desfăşurat la data de 20 august 2011, între orele 22- 6, o acţiune pe linia prevenirii faptelor antisociale.
Cu această ocazie au fost controlate 11 unităţi de alimentaţie publică şi 4 obiective care erau asigurate cu pază proprie fiind aplicate şi 28 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.296 de lei.
Dintre acestea 6 au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 61 din 1991, 1 pentru nerespectarea legii privind paza bunurilor şi obiectivelor iar 21 pentru încălcarea normelor prevăzute de codul rutier.
Poliţiştii l-au depistat pe S. Emanuel, de 21 de ani, din localitatatea Şandra, judeţul Timiş, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6, pe raza localităţii Biled, având aplicate folii pe lunetă şi pe toate geamurile laterale care restrâng şi estompează vizibilitatea.
Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.340 de lei şi i s-a reţinut certificatul de înmatriculare.
În jurul orei 00.50, poliţiştii au executat un control la o societate comercială din localitatea Biled unde au constatat că agentul de pază C. Ioachim, de 49 de ani, nu purta uniforma şi însemnele distinctive în timpul serviciului, fiind sancţionat contravenţional.

Poliţia de la Deta s-a pus pe treabă

În noaptea de 20/21.08.2011, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Deta împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, în cooperare cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş au efectuat o acţiune pe raza localităţilor Liebling şi Banloc, pentru verificarea legalităţii funcţionării discotecilor şi barurilor.
Cu această ocazie, au fost constatate 3 infracţiuni şi aplicate 9 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.055 de lei, în urma controalelor efectuate la cele două discoteci verificate.
De asemenea au fost legitimate 75 de persoane, dintre care 11 au fost conduse la sediul posturilor de poliţie unde au fost verificate şi introduse în bazele de date.
Pe linia respectării normelor muncii, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă au verificat 6 angajaţi şi 2 administratori care au fost invitaţi la sediul instituţiei în vederea continuării verificărilor.
Poliţiştii au depistat 8 aparate de joc care urmează a fi verificate.
Poliţiştii l-au depistat pe S. Andrei, de 18 ani, din localitatea Ciacova, judeţul Timiş, care în jurul orei 00.40, a condus un autoturism pe raza comunei Banloc.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu poseda permis de conducere, iar autoturismul în cauză era neînmatriculat având aplicate numere false.
Poliţiştii i-au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere şi punere în circulaţie a unui autoturism neînmatriculat în circulaţie.

miercuri, 17 august 2011

Scandal ţigănesc în inima oraşului

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc un scandal în urma căruia a rezultat vătămarea unei echipe de jurnalişti din cadrul unei televiziuni locale.
În jurul orei 11.45, poliţiştii au fost solicitaţi să aplaneze un conflict izbucnit între două familii, pe strada C.D. Loga din Timişoara. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care a intervenit pentru stabilirea ordinii şi liniştii publice.
În urma celor constatate la faţa locului, după ce situaţia a fost aplanată, poliţiştii au luat măsurile legale dispunând sancţionarea contravenţională a celor vinovaţi de producerea scandalului.
După ce a fost aplicată sancţiunea contravenţională, un echipaj de poliţie a rămas în patrulare în zonă, respectivul cartier aflându-se în itinerariul de patrulare.
La puţin timp, cele două familii fiind indignate de prezenţa camerelor de filmat, au început să agreseze verbal jurnaliştii. Poliţiştii au intervenit, din nou, pentru aplanarea situaţiei.
Deoarece în urma altercaţiei, camera de filmat a fost degradată, reprezentanţii mass-media au fost îndrumaţi să depună plângere penală.
În urma celor constatate s-a întocmit un dosar penal pe numele agresorilor pentru comiterea infracţiunilor de distrugere şi lovire sau alte violenţe.

29 de infracţiuni şi 544 de amenzi, cu prilejul Adormirii Maicii Domnului

În urma acţiunilor desfăşurate de poliţişti în sistem integrat cu celelalte structuri competente pe parcursul manifestărilor cultural religioase organizate cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului din perioada 12-15.08.2011, în judeţul Caraş-Severin, au fost aplicate 544 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 370.000 de lei şi constatate 29 de infracţiuni, iar valoarea bunurilor confiscate se ridică la 5.574 de lei.
Din totalul infracţiunilor, patru au fost constatate de poliţişti în flagrant, 15 au fost de natură economică, 10 la regimul circulaţiei pe drumurile publice, iar 4 de altă natură.
Cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii rutieri pentru nerespectarea normelor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, acestea fiind în număr de 480, fie că vorbim de depăşirea vitezei legale, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sau alte încălcării ale normelor rutiere.
Dintre conducătorii auto cărora le-au fost întocmite procese verbale de contravenţie, 16 au rămas şi fără permisele de conducere, ei având doar calitate de pietoni pentru următoarele săptămâni, iar alţi şase conducători auto au rămas şi fără certificatele de înmatriculare.
Abaterile de la Legea nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice nu au rămas nepedepsite de oamenii legii care au aplicat 50 de sancţiuni contravenţionale.

marți, 16 august 2011

Înecat în lacul Secu

Lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa au fost sesizaţi în după-amiaza zilei de 14.08.201, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că un bărbat este posibil să se fi înecat în lacul Secu.
Echipa deplasată la faţa locului au găsit cadavrul unui bărbat care a fost scos din apa lacului de către personalul I.S.U. Semenic.
La examinarea sumară a cadavrului nu au fost constatate urme de violenţă, în cauză nefiind suspiciuni de omor.
Cel decedat a fost R.VASILE, în vârstă de 31 de ani, şi s-a aflat împreună cu alţi trei prieteni care au declarat că după ce bărbatul a consumat băuturi alcoolice, în jurul orelor 17.30 a intrat în apă şi s-a înecat.
Cadavrul a fost transportat la Spitalul Judeţean Reşiţa în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

vineri, 12 august 2011

Au fost amendaţi cerşetorii

În data de 11 august 2011, între orele 15 - 18, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Politie au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia combaterii cerşetoriei, prostituţiei şi proxenetismului.
În urma activităţilor desfăşurate au fost întocmite trei dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea copilului de către părinte pentru a apela in mod repetat la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material. Tot cu această ocazie au mai fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale în valoare de 1400 de lei pentru apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoana aptă de muncă, precum şi pentru determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte conform Legii 61 din anul 1991.
Două persoane au fost sancţionate cu amendă în valoare de 80 de lei pentru că aveau actele de identitate expirate.
Poliţiştii i-au întocmit ELENEI S., de 30 ani, din Baia Mare, dosar penal deoarece împreună cu fiica sa V. R. G., de 6 ani, apela la mila trecătorilor şi a conducătorilor auto staţionaţi la semafor, pe Calea Aradului, la intersecţia cu strada Liniştei, punând astfel în pericol atât integritatea corporală a copilului minor cât şi siguranţa circulaţiei rutiere.
De la persoana in cauza au fost ridicată suma de 43 de lei în vederea continuării cercetării.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru aceeaşi infracţiune şi lui S. MARCEL, de 35 ani, din oraş Cavnic, judeţul Maramureş şi soţiei acestuia V. VENUS, de 29 ani, din Municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş, pentru că profitând de prezenţa celor doi copii minori de 8 şi 10 ani apelau la mila publicului la intersecţia străzilor Circumvalaţiunii cu Calea Aradului. De la cei doi a fost ridicată suma de 26 de lei, bani obţinuţi în urma cerşetoriei.