duminică, 21 august 2011

Şi la Sânandrei poliţiştii combat faptele antisociale

Cei 18 poliţişti  din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Sânandrei şi 6 jandarmi au desfăşurat la data de 20 august 2011, între orele 22- 6, o acţiune pe linia prevenirii faptelor antisociale.
Cu această ocazie au fost controlate 11 unităţi de alimentaţie publică şi 4 obiective care erau asigurate cu pază proprie fiind aplicate şi 28 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.296 de lei.
Dintre acestea 6 au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 61 din 1991, 1 pentru nerespectarea legii privind paza bunurilor şi obiectivelor iar 21 pentru încălcarea normelor prevăzute de codul rutier.
Poliţiştii l-au depistat pe S. Emanuel, de 21 de ani, din localitatatea Şandra, judeţul Timiş, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6, pe raza localităţii Biled, având aplicate folii pe lunetă şi pe toate geamurile laterale care restrâng şi estompează vizibilitatea.
Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.340 de lei şi i s-a reţinut certificatul de înmatriculare.
În jurul orei 00.50, poliţiştii au executat un control la o societate comercială din localitatea Biled unde au constatat că agentul de pază C. Ioachim, de 49 de ani, nu purta uniforma şi însemnele distinctive în timpul serviciului, fiind sancţionat contravenţional.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu