miercuri, 1 iunie 2011

Donaţii de carte pentru bibliotecile din mediul rural

Centrul Regional Retea Postala Timisoara se alatura, de astazi, 1 iunie 2011, campaniei C.N. Poşta Română S.A. „O carte deschide o lume nouă!”, ajunsa la editia a doua, campanie care îşi propune să participe la îmbogăţirea fondului de carte a şcolilor din mediul rural.
La fel ca si in campania precedenta, Centrul Regional Retea Postala Timisoara face o invitaţie salariaţilor şi clienţilor săi, persoane fizice sau juridice, sa participe la donaţiile de carte, pentru utilarea de biblioteci in mediul rural.
Cei care doresc sa participe la acest proiect pot depune cărţi proprii în cele aproape 350 de oficii poştale urbane, din tara, semnalizate prin afişele campaniei.
Cărţile pot fi depuse în spaţiile special amenajate din sala publicului, în perioada 01 iunie – 15 septembrie 2011.
„Anul trecut, in cele patru judete ale Centrului Regional Retea Postala Timisoara, s-au strans peste 10.000 de carti. Am decis, la acea vreme, sa donam cele in jur de 3000-3500 de carti, colectate in Timis, bibliotecii din Satchinez, pentru ca numarul copiilor este mare, iar scoala nu avea biblioteca. A fost o actiune de un real succes si sunt convins ca si anul acesta vom face sute de copii fericiti!”, a declarat directorul Centrului Regional Retea Postala Timisoara, Nelu Balas, care va decide, in scurt timp, destinatarii de anul acesta ai donatiilor de carte.
In toata tara, prima editie a campaniei „O carte deschide o lume nouă!” a contabilizat peste 52.000 de carti colectate, respectiv utilarea unui numar de peste 40 de biblioteci din mediul rural. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu