luni, 30 mai 2011

Timişoara în semifinalele campionatului naţional de juniori

Alb-violetul domină semifinalele campionatului naţional de juniori A. FC Politehnica Timişoara şi Politehnica 2002 (acolo unde este împrumutată o grupă de la clubul de pe Bega) sunt între primele patru formaţii din ţară.
Poli 2002, pregătită de Cristian Contescu, şi-a consfinţit calificarea în semifinale câştigând cu 2-1 la Braşov, într-un meci „care pe care”, chiar în faţa localnicilor de sub Tâmpa. Au marcat Artean (minutul 56) şi Constantinescu (minutul 88), după ce gazdele au condus la pauză cu 1-0.
Au jucat: Tcaciuc (Gârlea), Damian (Tănase), Stănilă, Belu, Zele, Coşovanu (Neamţu), Constantinescu, Artean, Lupancu, Mucsi (Căluşaru), Vântură (Precupanu).
În celălalt meci, CFR Cluj-CSM Râmnicu Vâlcea 8-0. Poli 2002 a acumulat 12 puncte şi va evolua în semifinale cu Viitorul Constanţa.
FC Politehnica (imagine www.politimisoara.com), antrenată de Robert Fruşa a adunat şi ea maxim de puncte, trecând cu 2-0 în ultima rundă de Gaz Metan Mediaş, prin golurile lui Aldea (minutul 17 pen.) şi Pleşcan (minutul 52).
Pe terenul I din complexul „Dan Păltinişanu” au jucat Iordache, Dăruială, Altmayer, Voiculescu, Toma, Cobzariu, Homan, Aldea, Pană, Pleşcan, Ardelean. Au mai jucat Ostafie, Stancu, Iovan, Ştirbu, Leică. În celălalt joc, Universitatea Cluj-Pandurii Târgu Jiu 4-2.
Poli va întâlni în penultimul act al campionatului naţional pe Dinamo Bucureşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu