joi, 19 mai 2011

Dosarul vameşilor de la Naidăş a ajuns la Curtea de Apel Timişoara. Ce spun procurorii?

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 55 de inculpaţi, din care trei în stare de arest preventiv, ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră, lucrători vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (P.T.F.) Naidăş, jud. Caraş-Severin şi persoane implicate în traficul ilegal cu ţigări.
La datele de 8, 9 şi 10 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a unui număr de 4 ofiţeri de poliţie de frontieră, 20 de agenţi de poliţie de frontieră şi 5 lucrători vamali, toţi din cadrul P.T.F. Naidăş. Ulterior, faţă de 36 de inculpaţi, instanţele de judecată au dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara pe un termen de 30 de zile.
Au fost trimişi în judecată inculpaţii:
Cinci ofiţeri de poliţie de frontieră: BĂRĂGAN VALENTIN-IONICĂ, şeful P.T.F. Naidăş, SOARE ION IONUŢ, în stare de arest preventiv, HERDI IOŢA, şef de tură, POCOL VALENTIN, CONSTANTIN MIHAI;
31 de agenţi de poliţie de frontieră: COHUŢ SORIN-ŞTEFAN, în stare de arest preventiv, BÎLBĂ ION, CEAN ORLANDO-GABRIEL, şef de tură, CIOBOTARIU CLAUDIU, DĂGĂLIŢĂ ION, JUNC ADRIAN-ILIE, MUNTEA SABIN, RADU ADRIAN ILIE, PANTEA SORIN MARIAN, TOPOLNICEANU MIHAI CRISTINEL, PRUTEANU CĂTĂLIN CIPRIAN, DRAGOTĂ SIMION, LUCA CRISTIAN DANIEL, BABEŢI GHEORGHE-NORBERT, MOŢ VALENTIN-GHEORGHE, NISTORAN ION FLAVIUS, BORCEANU CRISTIAN, SZABO ŞTEFAN SORIN, DUMITRAŞCU DANIEL, BRUSTURE ADRIAN-ION, FLOREA FLORIDA, CHIŞEREU DANIEL-ALIN, INŢA VIORICA, TUDOR ADINA-ALEXANDRA, RAMBU LAVINIU-MIHAI, HESSER SEBASTIAN, CIOCĂNEL COSMIN GRAŢIAN; NOVANC ION FLAVIUS, CHIRIŢOIU VICTOR, NICOLA ION-GHEORGHE, POPA ZORANCA-NICOLETA
În sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de luare de mită, în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat;
13 lucrători vamali: BARBULI CLAUDIU BOJIDAR, în stare de arest preventiv, IOVANOVICI DALIBOR, MIHĂILĂ CAMELIA, ŢINTE OVIDIU GELU, COMAN AURELIAN DAN, ENACHE ADREIAN DAN, VERDEŢ I. GHEORGHE, RANGA MARIA, NICOLIŢĂ VIRGIL, URSANU DOINA LUCREŢIA, LUPULOVICI SORIN, IORGOVAN CLAUDIU în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de luare de mită, în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat şi DRAGOMIR RĂDUŢU GHEORGHE, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat.
Şase persoane implicate în traficul cu ţigări: BUICĂ ION-ADRIAN, BUDIŞAN NICOLAE-ALIN, SIMU IONUŢ-SERGIU, BÎZGAN OCTAVIAN, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de dare de mită, în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat, NICŞICI BOBAN, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat şi SCHINTEIE ION, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, la nivelul Punctului de Trecere a Frontierei (P.T.F.) Naidăş, jud. Caraş-Severin, vameşii şi poliţişti de frontieră menţionaţi mai sus, precum şi alte persoane implicate în traficul cu ţigări, în contextul existenţei unui grup infracţional organizat, au acţionat în mod coordonat în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi pentru a obţine importante beneficii financiare şi materiale.
În esenţă, inculpaţii care au calitatea de lucrători de poliţie şi vameşi la P.T.F. Naidăş au primit de la persoanele implicate în traficul ilegal cu ţigări, cu titlu de mită, în mod curent, diferite sume de bani şi alte foloase (în general, produse alimentare şi ţigări) pentru a facilita introducerea în România a unor cantităţi de ţigări netimbrate, provenite din Serbia. Pentru ca funcţionarii cu atribuţii de serviciu în zona frontierei să nu denunţe şi să nu constate infracţiuni sau contravenţii, traficanţii de ţigări 'achitau' aproximativ 50 de euro pentru un bax cu ţigări, respectiv 5 lei sau un euro pentru fiecare cartuş de ţigări, astfel că, în unele situaţii, se 'încasau' sume cuprinse între 2.000 şi 2.700 de euro pe o tură. Relevant în cauză nu este cuantumul sumelor primite cu titlu de mită, ci frecvenţa cu care se consumau actele de corupţie şi modul în care au asimilat acest fenomen lucrătorii de poliţie şi cei vamali.
În interiorul grupului infracţional, cuantumul banilor primiţi de către fiecare membru depindea de postul în care îşi desfăşura activitatea pe tură, astfel încât cei direct implicaţi în actul de luare a mitei sau care asistau nemijlocit la acesta primeau o sumă mai mare, spre deosebire de ceilalţi. Între membrii grupului format exista o preocupare constantă în protejarea reciprocă, aspect ce rezidă în faptul că, deşi conform competenţelor specifice lucrătorilor vamali şi de poliţie aveau obligaţia să sesizeze încălcările legii pe care le constatau, aceştia acţionau în comun pentru obţinerea foloaselor. În situaţia în care lucrătorii vamali, speriaţi de iminenţa unui control, au refuzat să primească mită, au făcut acest lucru poliţiştii de frontieră, pentru ca finalmente banii să se împartă în mod egal.
În cadrul fiecărei ture, spre sfârşitul programului de lucru, se proceda la împărţirea sumelor de bani colectate, după cum urmează: banii proveniţi de la traficanţi erau luaţi, în cele mai multe situaţii, de către lucrătorii vamali. La sfârşitul turei, unul dintre aceştia împărţea cu şeful de grupă al poliţiştilor de frontieră foloasele primite în două părţi, dintre care una destinată poliţiştilor de frontieră, iar cealaltă lucrătorilor vamali. Ulterior, vameşii îşi împărţeau între ei partea care le revenea, iar şeful de grupă al poliţiştilor de frontieră remitea câte o parte din bani poliţiştilor care au fost de serviciu. Această operaţiune de împărţire a banilor se realiza inclusiv în locuri expuse privirilor unor potenţiali martori (de exemplu în tonetele vameşilor), de unde reiese că inculpaţii nu se temeau că vor fi descoperiţi.
În cadrul grupului infracţional organizat, pe lângă activitatea de împărţire a mitei, inculpaţii poliţişti de frontieră care deţineau şi calitatea de şef de tură sau de grupă, respectiv Herdi Ioţa şi Cean Orlando Gabriel, şi-au asumat şi atribuţii de coordonare a activităţilor: cunoaşterea şi darea acceptului pentru transporturile ilegale de ţigări şi repartizarea poliţiştilor pe posturi. De asemenea, aceştia se asigurau şi cu privire la eventualele controale de la nivelul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin pentru a proteja transporturile agreate.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Bărăgan Valentin Ionică, şeful P.T.F. Naidăş, acesta a aderat la grupul infracţional organizat, în sensul că a beneficiat, în mod repetat, de bani sau alte foloase, provenite din sumele încasate de lucrătorii de poliţie cu titlu de mită, a cunoscut activitatea infracţională desfăşurată în punct şi a asigurat cadrul propice derulării întregii activităţi infracţionale prin omisiunea de a-şi controla subordonaţii.
Sub coordonarea superiorilor, poliţiştii de frontieră au facilitat introducerea ţigărilor în ţară şi au întreprins acţiuni de protejare a transporturilor pe traseu, până la locurile de depozitare temporară din Oraviţa şi localităţile limitrofe.
La rândul lor, lucrătorii vamali cu funcţie de şef de tură sau cu o poziţie dominanta în cadrul grupului de vameşi, respectiv inculpaţii Mihăilă Camelia, Ţinte Ovidiu Gelu, Iovanovici Dalibor şi Verdeţ I. Gheorghe, aveau rolul de a colecta de la vameşii din subordine sumele primite de aceştia cu titlu de mită de la traficanţii de ţigări pe perioada turei respective, de a remite şefilor de tură ori şefilor de grupă ai lucrătorilor de poliţie jumătate din sumele colectate.
Lucrătorii vamali, de asemenea sub coordonarea şefilor de tură, pe lângă activitatea efectivă de primire a mitei, au luat măsuri de prevedere pentru a evita raza de acţiune a camerelor de luat vederi amplasate în perimetrul punctului de trecere a frontierei şi pentru a preîntâmpina conservarea unor eventuale probe.
Inculpaţii Bâzgan Octavian, Buică Ion Adrian, Dimitrovici Delia, Nicşici Boban, Schinteie Ion, Simu Ionuţ Sergiu şi Budişan Nicolae Alin - persoane implicate în traficul ilegal de ţigări, au aderat la grupul infracţional organizat şi au stabilit legături cu poliţiştii de frontieră şi cu lucrătorii vamali şi şi-au asigurat introducerea în ţară, în mod ilegal, a unor importante cantităţi de ţigări, prin coruperea persoanelor responsabile de paza şi de verificarea activităţii de trecere a frontierei prin P.T.F. Naidăş.
În vederea confiscării sumelor de bani ce fac obiectul infracţiunilor de corupţie, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile, autoturisme, sume de bani descoperite cu ocazia percheziţiilor şi sume de bani aflate în conturile bancare aparţinând inculpaţilor.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. - Direcţia Generală Anticorupţie, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Poliţiei de Române, Jandarmeria Română.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Timişoara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu