"Am convingerea, şi cu ea mă voi duce dincolo, că România va păşi pe calea democraţiei numai prin Monarhie. Avem datoria sfântă să-l aducem pe tron pe Regele nostru"

Astăzi se împlinesc 97 de ani de la naşterea celui care a fost Corneliu Coposu, cu siguranţă cea mai importantă personalitate a istoriei postbelice româneşti. 'Preşedintele moral al românilor' a reprezentat un punct de reper pentru tot ceea ce s-a întâmplat în România după 1989. A fost iubit şi urât, temut şi respectat, adulat şi calomniat. Întotdeauna, însă, atât prietenii cât şi adversarii politici, atunci când venea vorba despre Corneliu Coposu se înclinau în faţa staturii acestuia, a statutului sau etic care îl diferenţia de restul politicienilor.
Creştin-democrat şi monarhist
În 1987, Corneliu Coposu afiliaza PNŢ, aflat în clandestinitate, la Internaţionala Creştin-Democrată (ICD), adresând o cerere în acest sens lui Jean-Marie Daillet, vicepreşedinte al ICD. Dupa 1990 devine liderul opoziţiei împotriva neocomuniştilor care au acaparat puterea şi care căutau să monopolizeze puterea executiva şi legislativă, confiscând Revoluţia din decembrie 1989.
Înţelegând că Revoluţia a fost furată, Corneliu Coposu preia misiunea de a conduce Opoziţia, misiune care îl transforma în ţinta unei virulente campanii de presă prin care se lansează zvonuri pentru compromiterea lui.
Pe 27 septembrie 1991 este reales preşedinte al PNŢCD la primul Congres al partidului, iar între 1991 şi 1993 devine preşedinte al Convenţiei Democrate Române. Cu şase luni înainte de a muri, Seniorul este numit ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă decoraţie a Republicii Franceze.
Pe 11 noiembrie 1995 a încetat din viaţă la Spitalul Universitar din Bucureşti. Trei zile mai târziu este înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic, fără funeralii naţionale, dar sute de mii de români au venit să-l conducă pe ultimul drum.
A rămas fidel până în ultima clipă crezului creştin democrat, Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi crezului monarhic. Emblematică în acest sens este declaraţia sa: 'Am convingerea, şi cu ea mă voi duce dincolo, că România va păşi pe calea democraţiei numai prin Monarhie. Avem datoria sfântă să-l aducem pe tron pe Regele nostru'.
Lipsa de repere
După trecerea în eternitate a Seniorului, România a intrat într-o perioada de criza pe care, mult timp, nici măcar nu am conştientizat-o. Este vorba de criza de repere morale în viaţa politică. Corneliu Coposu a ajuns să le lipsească tuturor - nu numai prietenilor, ci şi adversarilor politici, care abia atunci au realizat ce onoare a fost să îi poată fi chiar şi adversari.
Respectul de care se bucură Corneliu Coposu este vizibil abia acum, când sute de oameni din întreaga ţară, lideri politici sau simpli cetăţeni, se adună să-l omagieze pe Senior. Cei care l-au iubit şi l-au admirat, oameni politici sau nu, se strâng la monumentele ridicate în cinstea lui. Cu toţii îşi amintesc cu regret de cel care a fost preşedintele PNŢCD după revoluţie.
Declaraţia preşedintelui CNC - PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu
'Este greu, astăzi, să ne imaginăm cum ar fi fost România dacă Seniorul Corneliu Coposu nu ne-ar fi părăsit aşa de repede. Putem doar să ne gândim că, sub conducerea sa, altfel ar fi arătat guvernarea din 1996-2000. Însă nu este deloc greu să ne imaginam cum ar fi arătat România fără Corneliu Coposu - o ţară în care eşalonul doi al Partidului Comunist, venit la putere după 1989, nu ar fi avut nici un fel de opoziţie şi care, în loc să se îndrepte spre Uniunea Europeana şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, s-ar fi afundat într-o relaţie păguboasă şi fără viitor cu comunitatea statelor fost sovietice.
Marele merit al Seniorului a fost acela că, prin prestaţia sa, chiar dacă toată perioada de după 1989 a trăit-o în Opoziţie, a reuşit să pună istoria României pe cursul ei firesc. Iar faptul că astăzi România este membru al NATO şi al Uniunii Europene este o confirmare a viziunii Seniorului şi, în mare măsură, meritul lui, şi nu al epigonilor săi, care în afară de vorbe frumoase nu se pot lăuda cu mare lucru.
Cuvintele pentru a evoca personalitatea lui Corneliu Coposu sunt de prisos. Ce s-ar mai putea spune, oare, acum? Să vorbim despre ţinuta lui morală? Despre crezul lui politic? Despre curajul şi dăruirea sa? Toate acestea le găsim astăzi în manualele de istorie. Chiar şi cei care au fost duşmanii lui declaraţi realizează că au avut cinstea de a fi adversarii lui Corneliu Coposu - fapt care contează mult mai mult decât o victorie în alegeri cu competitori care nu îţi fac cinste.
'Nu contează persoana mea, important este să rămâna o atitudine', spunea, la un moment dat, Seniorul. Atitudinea a rămas - iar noi, în ciuda greutăţii de a umple golul rămas după dispariţia lui, ne străduim să fim continuatorii liniei sale, să ne potrivim aspiraţiile după normalitatea pe care toată lumea o aşteaptă. Chiar dacă Seniorul nu mai este fizic printre noi, gândirea sa va continua să trăiască întotdeauna.
Mulţi spun despre Corneliu Coposu că ar fi fost preşedintele moral al României. Aş merge mai departe, afirmând că Seniorul a rămas, chiar şi după trecerea sa în eternitate, preşedintele moral al ţării noastre.
Memoria figurii sale luminoase, statura sa morală şi spiritul pe care l-a promovat sunt singurele care ne pot călăuzi în continuare pe calea cea dreapta'.
Biroul de presă al PNŢCD