Conform unui studiu Europol, Mafia romana, albaneza, lituaniana şi nigeriana îşi dispută supremaţia în Europa. Raportul arata ca cele mai importante trei porturi de la Marea Neagră s-ar fi transformat în porţi de intrare pe vechiul continent pentru cocaina din America Latină.
Oficialii Ministerului român de Interne afirma ca 'Nu poate fi stabilită o legătură de cauzalitate cu dimensiunea fenomenului de trafic de fiinţe umane, migraţie ilegală sau a altor forme de crimă organizată.'.Ba chiar se declară nedumeriţi în privinţa motivelor pentru care Europol a respins majoritatea argumentelor care demonstrau că autorităţile române fac faţă crimei organizate.
CIADO România reaminteşte Ministerului de Administratiei si Internelor despre Raportul Departamentul de Stat al SUA, ce în al 27-lea Raport anual asupra Strategiei Internaţionale de Control al Narcoticelor, făcut public luni (1 martie) se preciza;
Raportul descrie România, Serbia şi Turcia drept ţări importante de tranzit situate pe Ruta Balcanică istorică a traficului de droguri dinspre ţările producătoare de narcotice din est către consumatorii din Europa.România se află de-a lungul Rutei Nord-Balcanice pentru traficul de opiu, morfină-bază şi heroină din Afganistan către Europa. Aproximativ 80% din drogurile care intră în ţară au ca destinaţie, se pare, Europa de Vest. 'Se crede că heroina, ecstasy şi alte droguri sunt stocate în mari cantităţi în România în aşteptarea transbordării ulterioare', se menţionează în raport. Tara serveşte de asemenea drept punct de tranzit pentru traficul de droguri sintetice şi precursori către Turcia şi apoi în Afganistan. Există indicii că România a început să joace un rol tot mai mare ca punct de transbordare pentru cocaina sud-americană către Europa de Vest, potrivit raportului.
Ministerul Administratiei si Internelor nu a avut o reactie fata de Raportul Departamentului de Stat al SUA ce este aproape identic cu cel al EUROPOL.
De asemenea Raportul pe 2010 al Oficiului ONU pentru combaterea Drogurilor mentine Romania pe rutele de tranzit utilizate de traficanti pentru a transporta heroina din Afganistan in Europa Occidentala.Conform raportului afisat pe site-ul UNODC, Romania se afla alaturi de Bulgaria, Serbia, Macedonia si Croatia, pe ruta care leaga Occidentul de Afganistan. Destinatiile favorite pentru traficantii ce utilizeaza aceasta ruta sunt Germania si Olanda, de unde heroina este apoi transportata pe piete de desfacere mai mari, cum ar fi Franta sau Spania. Numai in 2008 pe aceasta ruta au fost tranzitate, conform aprecierilor specialistilor, circa 90 de tone de heroina si morfina, in timp ce autoritatile aflate pe traseu nu au reusit sa intercepteze decat 3% din cantitatea totala estimata.
Totodata conform aceluiasi raport, romanii sunt si printre infractorii arestati in diverse tari pentru trafic de droguri. Astfel, in 2008, 110 romani au fost arestati in Spania si 98 in Italia, sub acuzatia de trafic cu cocaina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu