miercuri, 7 septembrie 2011

România, ce mişto! / Cu prostituata în portbagaj

O femeie în stare de inconştienţă a fost descoperită, miercuri, în portbagajul unui autovehicul implicat într-un accident rutier care a avut loc pe Drumul European 583, în afara localităţii Sârca.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Alina Vezeteu, a declarat presei că, în timp ce încerca să efectueze o întoarcere din parcarea amenajată de pe sensul de mers Târgul Frumos - Iaşi, autoturismul marca Opel, condus de un bărbat în vârstă de 69 de ani, din comuna Tătăruşi, a lovit în plin o maşină a Direcţiei Vamale Iaşi, care circula regulamentar.
În urma impactului, şoferul care a provocat accidentul a suferit răni uşoare la nivelul capului, feţei şi umărului, însă a fost dus la un spital din Iaşi pentru evaluări.
În timpul cercetărilor, poliţiştii sosiţi la locul accidentului au avut surpriza să găsească o femeie în portbagajul bărbatului de 69 de ani.
''În timpul efectuării cercetărilor în autoturismul care a produs accidentul a fost descoperită o persoană de sex feminin care se afla în stare de inconştienţă, iar după sosirea unui echipaj medical şi efectuării manevrelor de resuscitare persoana în cauză a decedat. La faţa locului, ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili identitatea persoanei. La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost observate urme de violenţă. Cauzele şi împrejurările exacte în care a survenit decesul persoanei vor fi stabilite în urma efectuării necropsiei'', a precizat Alina Vezeteu.
Se pare că femeia, de aproximativ 30 de ani, este o prostituată din Roman.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu