vineri, 30 septembrie 2011

Programul pentru achiziţionarea de autovehicule cu sistem de propulsie electric / hibrid începe din 3 octombrie 2011

Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin Administraţia Fondului pentru Mediu a dat startul achiziţionării maşinilor electrice şi hibrid în cadrul 'Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional', pentru anul 2011. Astfel, proprietarii - persoane fizice, instituţii publice şi unităţi administrativ-teritoriale care intenţionează să achizitioneze autovehicule cu sistem de propulsie electric şi/sau hibrid se pot înscrie în program începând de luni, 03 octombrie, până la data de 4 noiembrie 2011. Programul va fi apoi reluat la începutul anului 2012.
Pentru producători, sesiunea de înscriere în vederea validării celor care intenţionează să comercializeze autovehicule cu sistem de propulsie electric si/sau hibrid a început pe 29 septembrie, urmând a se încheia pe data de 7 octombrie 2011. Sesiunea de înscriere în vederea validarii nu se adresează producătorilor deja validaţi în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul 2011.
Suma alocată Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru achiziţionarea de autovehicule cu sistem de propulsie electric şi/sau hibrid, pentru anul 2011, este de 5.000.000 lei.
Ordonanţa de Urgenţă privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, iniţiată de Ministerul Mediului şi Pădurilor, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitzorizarea Achiziţiilor Publice, a fost aprobată de Guvern în luna aprilie 2011. Actul normativ prevede că, în cazul achiziţiei de autovehicule nepoluante, persoanele fizice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice beneficiază de facilităţi prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional.
Persoanele fizice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice care predau spre casare autovehicule uzate în cadrul 'Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional', beneficiază, pentru anul 2011, de un număr de până la 4 tichete valorice, astfel:
a) 2 tichete valorice pentru achiziţionarea unui autovehicul hibrid, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat;
b) 4 tichete valorice pentru achiziţionarea unui autovehicul electric, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat.
Persoanele fizice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice care nu casează autovehicule uzate, dar care achiziţionează autovehicule hibrid sau electrice beneficiază de:
a) o reducere de 10%, dar nu mai mult de 1.800 de euro din preţul de comercializare a autovehiculului hibrid achiziţionat;
b) o reducere de 20%, dar nu mai mult de 3.700 de euro, din preţul de comercializare a autovehiculului electric achiziţionat.
Facilităţile acordate celor care achiziţionează acest tip de autovehicule urmăresc stimularea achiziţiei, atât de către persoanele fizice cât şi de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale de maşini hibrid şi electrice, în vederea creării unui mediu nepoluant şi care să respecte normele europene referitoare la poluare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu