joi, 22 septembrie 2011

MedLife lansează primul laborator de analize medicale în Arad

MedLife, cel mai mare operator medical privat din România, investeşte în extinderea serviciilor medicale din Arad, punând la dispoziţie pacienţilor primul laborator de analize medicale MedLife - Genesys. Laboratorul este dotat cu echipamente de ultima generaţie, furnizate de producători cunoscuţi pe piaţa mondială, precum Abbott şi Siemens. Parteneriatul cu renumitul laborator Cerba-Pasteur din Franţa, cu experienţă de peste 40 de ani, asigură accesul direct al pacienţilor la ultimele descoperiri din domeniul analizelor de laborator, fără a fi nevoie de o deplasare în străinătate.
Pacienţii pot accesa o gamă largă de servicii de analize de laborator din sfera: biochimie, hematologie şi coagulare, imunologie, microbiologie, anatomie patologică, citologie, biologie moleculară, toxicologie, genetică. Laboratorul are o capacitate de prelucrare a 1000 de analize medicale, zilnic. De asemenea, acesta deserveşte analizele medicale necesare pentru pacienţii clinicii şi ale celor internaţi în spital pentru diverse intervenţii chirurgicale. Peste 70% din analize se eliberează în termen de maxim 24 de ore de la recoltare.
Reţeaua informatică implementată în laborator, va permite transmiterea automatizată a cererilor de analize şi a rezultatelor. În acest mod, rezultatele vor fi disponibile în curând pe noul website: www.medlife-genesys.ro, acestea putând fi accesate cu ajutorul CNP-ului pacientului şi al unui cod unic primit la recoltare.
Până la finalul anului 2011 se vor deschide 50 de puncte de recoltare, care vor acoperi întreg judeţul Arad.
'Deschiderea laboratorului MedLife Genesys face parte din strategia noastră de extindere şi dezvoltare a serviciilor medicale, bugetul total de investiţii planificat pentru această perioadă fiind de 2 milioane euro. Avem încredere că experienţa şi standardele ridicate de calitate pe care le implementăm, alături de suportul MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale de pe piaţa românească, ne vor menţine pe primul loc în preferinţele arădenilor', a declarat Szabo Dan, director executiv Spitalul MedLife - Genesys.
Rezultatele celui mai recent studiu IMAS realizat la cererea MedLife indică faptul că dintre cei care au avut nevoie de serviciile unei unităţi medicale private, peste 70% au solicitat analize de laborator. De asemenea, mai mult de jumătate dintre persoanele intervievate în cadrul studiului merg să îşi facă analizele cel puţin o dată pe an. Dintre aceştia, cei mai mulţi frecventează doar o dată pe an o unitate medicală în vederea efectuării analizelor.
Sondajul a fost realizat în luna august 2011, la nivel naţional, pe un eşantion de peste 1.000 de persoane şi reflectă importanţa analizelor medicale în cadrul serviciilor medicale accesate de români.
În prezent, MedLife are o reţea naţională de 8 laboratoare medicale: 3 în Bucureşti, unul în Arad, unul în Cluj, unul în Timişoara şi 3 în Braşov. În toate aceste unităţi se recoltează zilnic peste 20.000 de analize.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu