luni, 26 septembrie 2011

Fonduri europene pentru construcţia autostrăzii Nădlac-Arad

Comisia Europeană a emis deciziile prin care sunt aprobate finanţările din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene pentru construcţia autostrăzilor Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu de pe Coridorul IV pan-european. Contribuţia din fonduri europene nerambursabile pentru cele două obiective este de 724 milioane euro pentru perioada 2011-2013.
 Proiectul 'Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad' are drept obiectiv proiectarea, supervizarea şi construcţia unei autostrăzi (2x2) între oraşele Nădlac şi Arad, în lungime de 38,882 km, şi a unui drum de legătură între Nădlac şi DN7, în lungime de 5,911 km. Proiectul prevede construcţia a 2 poduri, a 11 pasaje, a 3 noduri rutiere, a unui centru de întreţinere şi a 2 zone de servicii. Prin construcţia autostrăzii Nădlac-Arad se estimează o reducere cu 40% a numărului de accidente pentru traficul între Nădlac şi Arad, precum şi o reducere a timpului mediu de călătorie la 26 minute. Contribuţia nerambursabilă din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene pentru acest obiectiv este de 213.889.168 euro, iar termenul de finalizare este 2013. Proiectul 'Construcţia autostrăzii Orăştie-Sibiu' are drept obiectiv proiectarea, supervizarea şi construcţia unei autostrăzi (2x2) între oraşele Orăştie şi Sibiu, în lungime de 82,07 km. Proiectul prevede construcţia a 9 poduri, a 3 viaducte, a 25 de pasaje, a 8 noduri rutiere, a 2 centre de întreţinere şi a 4 zone de servicii. Prin construcţia autostrăzii Orăştie-Sibiu se estimează reducerea cu 20% a numărului de accidente pentru traficul între Orăştie şi Sibiu, precum şi reducerea timpului mediu de călătorie la 56 de minute. Contribuţia nerambursabilă din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene pentru acest obiectiv este de 510.153.238 euro, iar termenul de finalizare este 2013.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu