marți, 27 septembrie 2011

Furtună magnetică

 Câmpul magnetic terestru a fost puternic afectat începând cu data de 26 septembrie, ora 12:15 TU când o ejecţie cromosferică a lovit şi a comprimat magnetosfera planetei noastre. Indicele triorar al activităţii magnetice-Kp a înregistrat la acel moment un nivel 8, indicând un început de furtună severă.
Astăzi, la Observatorul Magnetic Naţional Surlari, activitatea magnetică a înregistrat o scădere până la nivelul K=3, faţă de K=6 din ziua precedentă, ceea ce înseamnă un nivel de activitate medie. Specialiştii de la Observatorul Magnetic Naţional Surlari nu exclud însă o revenire a furtunii. Efectele acesteia pot fi înregistrate, deocamdată, doar la nivelul sateliţilor de pe orbitele geosincrone ce sunt supra-expuşi vântului solar şi câmpurilor magnetice intense. De asemenea, spectaculoase aurore vor apărea în jurul ambilor poli, existând posibilitatea extinderii acestora spre latitudini mai joase, în funcţie de evoluţia furtunii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu