luni, 4 iulie 2011

A fost lansat sistemul de plăţi în euro TARGET2 - România

BNR a organizat, luni, o conferinţă de presă cu ocazia lansării sistemului de plăţi în euro TARGET2 - România, componenta naţională a sistemului european de plăţi în monedă euro Target2, utilizat pentru decontarea băncilor centrale şi transferuri interbancare de valori mari.
În 2010, BNR a decis conectarea la acest sistem înainte ca România să treacă la moneda euro, pentru a răspunde nevoilor mediului bancar şi a celui de afaceri, de a asigura o modalitate mai ieftină, mai rapidă şi sigură pentru plăţile în euro, naţionale şi transfrontaliere.
Printre avantajele aduse de acest sistem băncilor figurează reducerea comisioanelor pentru plăţi, decontare interbancară în timp real, extinderea intervalului orar de procesare a plăţilor în euro.
Sistemul Target (Trans-European Automated Real-time Gross settlement Express Transfer) a fost înfiinţat de către băncile centrale din zona euro la sfârşitul anilor 90, prin interconectarea a 17 sisteme naţionale.
Băncile din România care nu vor participa din 4 iulie la sistemul Target2 România vor putea realiza în continuare tranzacţiile de plată în euro prin intermediul băncilor corespondente din străinătate sau prin băncile-mamă.
Până la ora actuală, în noul sistem şi-au anunţat participarea 24 de instituţii bancare. Potrivit BNR, băncile vor plăti un comision de maximum 0,8% pentru fiecare tranzacţie realizată prin sistemul Target2 România.
De pe lista instituţiilor bancare care au aderat la sistem lipsesc Banca Comercială Română (BCR) şi Banca Română de Dezvoltare (BRD), explicaţia oficialilor prezenţi la evenimentul organizat de către BNR precizând că este decizia fiecărei bănci dacă intră sau nu în sistem. Între timp, băncile-mamă care reprezintă BCR şi BRD utilizează Target2 în sistemul european, pus în funcţiune la data de 4 ianuarie 1999.
Din momentul în care România va adopta moneda euro, toate băncile existente pe plan local vor trebui să adere obligatoriu la Target2.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu