Biroul Permanent Național al Tineretului Național Liberal, întrunit la Timișoara în ședința din 23 iulie 2011, a adoptat următoarea Rezoluție cu privire la dezastrul din sistemul de educație românesc.
Prioritatea guvernanților actuali pentru anul 2011 este distrugerea totală a învățământului românesc. Legea educației naționale, cu nr. 1/2011, publicată în monitorul oficial în data de 10 ianuarie, este începutul dezastrului din sistemul de educație românesc la care asistăm în acest an. O lege foarte controversată, adoptată prin asumarea răspunderii, procedură declarată de către Curtea Constituțională, de două ori – în 2009 și 2010, ca fiind neconstituțională, reglementează acum educația românească.
Alocarea unui procent de doar 3,8% din PIB, în condițiile în care calculele arată că procentul de 6% este minimum necesar pentru a satisface doar nevoile de bază ale învățământului, este un gest iresponsabil.
Șocul a venit o dată cu sesiunea din iunie a Bacalaureatului. Multiple nereguli în organizare, subiecte neclare, camere de luat vederi montate selective au creat o situație fără precedent. Rezultatele finale au arătat amploarea dezastrului: 1 din 2 elevi promovați, mai precis 44,47%, 80.160 de contestații depuse (dublu față de anul 2010), doar 65 de elevi cu nota 10.
Dacă examenul de bacalaureat a demonstrat pregătirea slabă a elevilor, examenul de titularizare a confirmat o cauză esențială a acestui fapt: calitatea precară a pregătirii profesorilor. O treime dintre candidați au luat note sub 5, aprox. 38% au luat note între 5 și 7, iar 32% au obținut note peste 7, condiție obligatory pentru repartizarea pe posturi. De la concurs au absentat 23% și s-au retras 19% dintre cei înscriși, ceea ce ne face să credem că situația este mult mai gravă.
Tineretul Național Liberal consideră că starea de fapt din sistemul de educație românesc este urmarea a trei cause majore: Sărăcia, Incompetența și Aroganța.
România se zbate într-o sărăcie cruntă în care profesorii sunt umiliți cu salarii de mizerie, iar elevii nu își permit minimul necesar pentru o educație decentă. Există în România anului 2011 familii care își trimit copiii la școală cu rândul pentru că nu au bani decât pentru o pereche de încălțăminte. Mulți părinți pleacă în străinătate să muncească pentru un trai decent și își lasă copii, în cel mai fericit caz, cu rude sau, în situațiile disperate, chiar în orfelinate, În alte situații, părinții rămân în țară, dar aleg să-și trimită copiii la muncă, renunțând la școală încă din clasele primare. Profesorii câștigă inimaginabil de puțin pentru o țară membră a Uniunii Europene, deja de de patru ani. Sistemul de meditații private este o supapă de siguranță pentru traiul zilnic al profesorilor, dar distorsionează grav piața de învățământ.
Incompetența guvernanților de a stabili un cadru legal care să încurajeze interesul pentru educație și competitivitatea este un exemplu nefast care s-a propagat la toate nivelurile din sistem. Incompetența celor care realizează programele de învățământ, a celor care realizează subiectele, a profesorilor care nu reușesc să treacă examenele de titularizarea.
Peste toate acestea, aroganța face ca speranțele de revenire pe o traiectorie corectă, cel puțin în aceast mandat, să fie nule. Cum să le explicăm elevilor valoarea corectitudinii, când președinta Camerei Deputaților trișează în fața camerelor de luat vederi iar justiția decide neînceperea urmăririi penale? Cum să le explicăm că ei, conform unor procente, sunt cei mai slabi pregătiți din Europa, de vreme ce învățământul nu le oferă nicio perspectivă, niciun model, nicio motivație.
Atâta vreme cât elevii României intră prin ușa din spate a școlii, românii vor intra pe ușa din spate a Europei.
Având în vedere aceste aspect, deosebit de grave, Tineretul Național Liberal consideră că trebuie luate măsuri urgente de normalizare a situației:
1. Organizarea în condiții corecte și egale pentru toți elevii a celei de a doua sesiuni de bacalaureat care începe la finalul lunii august;
2. Așezarea învățământului pe principiul vocațional, prin cultivarea valorilor, transmiterea de cunoștințe fundamentale și crearea de abilități profesionale;
3. Reorganizarea planurilor de învățământ conform cerințelor societății actuale și necesităților de pe piața muncii;
4. Corelarea subiectelor de examen cu programa studiată și elaborarea acestora în mod clar, fără posibilitatea de interpretări alternative;
5. Introducerea parteneriatului public-privat în sistemul de educație, în vederea profesionalizării și a creșterii gradului de competitivitate;
6. Demisia imediată a Ministrului Educației, Daniel Funeriu, pentru ca cele de mai sus să aibă o șansă de a fi realizate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu