Românca Isabella Onou, în prezent singura gheişă de origine străină acreditată oficial de către o asociaţie a gheişelor din Japonia, şi-a făcut debutul în această ţară sub numele japonez "Fukutaro", scrie The Japan Times.
"Mi-e teamă că clienţii nu mă vor aprecia, că s-ar putea să nu mă aprobe sau că ar putea chiar să mă critice", povesteşte românca, originară din Bucureşti, după debutul pe scena Festivalului Genji Ayame, desfăşurat în zona izvoarelor termale Izu-Nagaoka, din prefectura Shizuoka . "De la început am avut un adevărat complex: oare mă vor accepta vreodată oamenii ca gheişă?", mărturiseşte ea pentru The Japan Times, preluat de AGERPRES.
"Lupta" sa pentru a-şi îndeplini visul de a deveni gheişă a început cu 15 luni în urmă, când Isabella şi-a început stagiul de ucenicie obligatorie de un an, după ce a fost invitată într-o "frăţie" a gheişelor de către Kumi Miyamoto, o gheişă care, alături de sora ei, moşteneşte o "okiya" /casă de gheişe/ în Izu-Nagaoka, condusă de mama lor.
Iniţial, românca a fost reticentă faţă de ofertă, temându-se că nu ar binevenită într-o lume în care au existat puţine prezenţe străine în cei peste 400 de ani de istorie şi totodată una cunoscută pentru exigenţele şi protocolul său.
Dar încurajată de Miyamoto, Isabella s-a angajat pe un drum pe care puţine japoneze din ziua de azi sunt dispuse să-l facă.
Miyamoto a început să o înveţe pe româncă elementele de bază pentru a fi acceptată oficial ca o gheişă, ceea ce a presupus nu numai schimbarea modului de a merge şi de a vorbi, ci şi o schimbare a modului de gândire. Isabella a trebuit, de asemenea, să înveţe dansuri şi cântatul la instrumente muzicale tradiţionale, cum ar fi "shamisen-ul", dar şi cântece populare/minyo/, pe care le repetă aproape zilnic.
În luna aprilie, Onou a trecut un test oficial care a confirmat-o ca gheişă cu drepturi depline şi a primit numele "Fukutaro", după un produs de cofetărie vândut la un altar din apropiere de Mishima.
Visul japonez al Isabellei a început la începuturile adolescenţei, după ce a citit mai multe romane despre Japonia, cum ar fi "Shogun", de James Clavell.
Era o perioadă, îşi aminteşte ea, când ţara sa trecea prin schimbări uriaşe în ultimii ani de guvernare comunistă a lui Nicolae Ceauşescu. Tatăl ei lucra într-un hotel, iar mama într-o fabrică de textile, care exporta în întreaga lume, inclusiv în Japonia.
Specializată în croitorie şi fascinată de kimono, Isabella a avut ocazia de a vizita Japonia în 1999 şi s-a îndrăgostit imediat de ţară şi de locuitori.
Ea a fost, de asemenea, deosebit de curioasă în privinţa lumii gheişelor, în special de dansurile acestora, şi a fost fericită să descopere că unele dintre prejudecăţile despre care a citit în cărţi - cum ar fi faptul că gheişele sunt o parte integrantă a industriei sexului din Japonia - fac parte dintr-un set mai larg de stereotipuri şi de concepţii greşite despre această ţară.
Patru ani mai târziu, ea s-a întors în Japonia unde s-a angajat la un restaurant de sushi al unui prieten, unde a lucrat pe post de chelneriţă înainte de a fi promovată la bucătărie. La puţin timp după aceea, s-a întâlnit cu Miyamoto, care vizita restaurantul. Femeia a fost impresionată de rafinamentul româncei, un rafinament, pe care, a subliniat gheişa, "multe japoneze l-au uitat".
"Lupta" sa pentru a-şi îndeplini visul de a deveni gheişă a început cu 15 luni în urmă, când Isabella şi-a început stagiul de ucenicie obligatorie de un an, după ce a fost invitată într-o "frăţie" a gheişelor de către Kumi Miyamoto, o gheişă care, alături de sora ei, moşteneşte o "okiya" /casă de gheişe/ în Izu-Nagaoka, condusă de mama lor.
Iniţial, românca a fost reticentă faţă de ofertă, temându-se că nu ar binevenită într-o lume în care au existat puţine prezenţe străine în cei peste 400 de ani de istorie şi totodată una cunoscută pentru exigenţele şi protocolul său.
Dar încurajată de Miyamoto, Isabella s-a angajat pe un drum pe care puţine japoneze din ziua de azi sunt dispuse să-l facă.
Miyamoto a început să o înveţe pe româncă elementele de bază pentru a fi acceptată oficial ca o gheişă, ceea ce a presupus nu numai schimbarea modului de a merge şi de a vorbi, ci şi o schimbare a modului de gândire. Isabella a trebuit, de asemenea, să înveţe dansuri şi cântatul la instrumente muzicale tradiţionale, cum ar fi "shamisen-ul", dar şi cântece populare/minyo/, pe care le repetă aproape zilnic.
În luna aprilie, Onou a trecut un test oficial care a confirmat-o ca gheişă cu drepturi depline şi a primit numele "Fukutaro", după un produs de cofetărie vândut la un altar din apropiere de Mishima.
Visul japonez al Isabellei a început la începuturile adolescenţei, după ce a citit mai multe romane despre Japonia, cum ar fi "Shogun", de James Clavell.
Era o perioadă, îşi aminteşte ea, când ţara sa trecea prin schimbări uriaşe în ultimii ani de guvernare comunistă a lui Nicolae Ceauşescu. Tatăl ei lucra într-un hotel, iar mama într-o fabrică de textile, care exporta în întreaga lume, inclusiv în Japonia.
Specializată în croitorie şi fascinată de kimono, Isabella a avut ocazia de a vizita Japonia în 1999 şi s-a îndrăgostit imediat de ţară şi de locuitori.
Ea a fost, de asemenea, deosebit de curioasă în privinţa lumii gheişelor, în special de dansurile acestora, şi a fost fericită să descopere că unele dintre prejudecăţile despre care a citit în cărţi - cum ar fi faptul că gheişele sunt o parte integrantă a industriei sexului din Japonia - fac parte dintr-un set mai larg de stereotipuri şi de concepţii greşite despre această ţară.
Patru ani mai târziu, ea s-a întors în Japonia unde s-a angajat la un restaurant de sushi al unui prieten, unde a lucrat pe post de chelneriţă înainte de a fi promovată la bucătărie. La puţin timp după aceea, s-a întâlnit cu Miyamoto, care vizita restaurantul. Femeia a fost impresionată de rafinamentul româncei, un rafinament, pe care, a subliniat gheişa, "multe japoneze l-au uitat".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu