La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră au depistat şi reţinut 30 persoane, cetăţeni algerieni, palestinieni, tunisieni, marocani, care încercau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.
* În data de 23.07.2011, în jurul orei 20.15, o patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Nădlac, judeţul Arad, acţionând în baza unei informaţii, a reţinut patru persoane de sex masculin, care se deplasau pe jos, spre Ungaria.
Cei în cauză au fost reţinuţi la aproximativ 700 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în vegetaţia din apropierea liniei de frontieră.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Tunisia şi Maroc, au vârste cuprinse între 18 şi 38 ani şi intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen. Cei în cauză au declarat că s-au deplasat cu o maşină de ocaziei până în localitatea Nădlac, de unde au continuat călătoria pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii. Ei au declarat că au recurs la această metodă întrucât nu deţineau viză pentru Spaţiul Schengen.
* În perioada 24-25.07.2011, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, judeţul Timiş, au depistat, în zona de competenţă, şase grupuri formate din 23 migranţi de diferite naţionalităţi (tunisieni, algerieni, marocani şi palestinieni).
Deoarece persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română, lucrătorii noştri au procedat la conducerea lor la sediul Sectorului, pentru verificări. Cu această ocazie s-a stabilit că este vorba de nouă cetăţeni tunisieni, trei marocani, opt algerieni şi trei palestinieni cu vârste cuprinse între 21 şi 29 ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România.
* Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, judeţul Timiş, au depistat, în zona de competenţă, trei persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă, nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română. Lucrătorii noştri au procedat la conducerea celor patru la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări.
În urma verificărilor s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni algerieni, cu vârste cuprinse între 24 şi 29 de ani şi au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, cu scopul de a ajunge în Spaţiul Schengen.
În toate cazurile au fost întocmite actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşiriii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, respectiv trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor sa fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu