luni, 18 iulie 2011

Caraş-Severin / Femeie de 61 de ani, la furat în supermarket

Luni, 18 iulie a.c, în jurul orei 10.30, dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş Severin a fost sesizat de către agenţii de pază dintr-un supermarket, despre faptul că o persoană a sustras produse din magazin.
Grupa de intervenţie s-a deplasat la faţa locului, unde au identificat-o pe Maria Ş., în vârstă de 61 de ani, din municipiul Reşiţa, care profitând de neatenţia personalului, pe lângă unele produse pe care le-a cumpărat, a sustras mai multe bunuri pe care le-a ascuns în geantă. Aceasta după ce a reuşit să treacă de casa de marcat, a fost oprit de agenţii de pază ai supermarketului, care au observat neregula, sesizând imediat oamenii legii.
În urma celor constatate, jandarmii au întocmit celei în cauză actele premergătoare fiind susceptibilă de comiterea infracţiunii de 'furt calificat', dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa în vederea continuării cercetărilor, prejudiciul fiind recuperat şi predat reprezentantului supermarketului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu