Se afișează postările cu eticheta contravenţii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta contravenţii. Afișați toate postările

marți, 30 august 2011

Guvernul a flexibilizat cazierul fiscal şi a introdus trei noi contravenţii

Guvernul a modificat marţi ordonanţa 75/2001 privind cazierul fiscal, stabilind reducerea termenului de radiere pentru contravenţii de la cinci ani la un an şi introducerea a trei noi contravenţii, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Dan Lazăr.
Actul normativ de modificare a ordonanţei 75/2001 are ca scop diferenţierea termenului de radiere a faptelor contribuabililor care se înscriu în cazierul fiscal în funcţie de gravitatea faptei.
Până acum, toate faptele înscrise în cazierul fiscal erau radiate la cinci ani. Infracţiunile, considerate fapte de o gravitate deosebită, vor fi radiate în continuare după cinci ani, în timp ce contravenţiile vor fi radiate după un an.
Oficialul MFP a dat ca exemplu cazul unei firme care era declarată inactivă deoarece contabilul nu a depus o declaraţie de impunere pentru un anumit impozit, inactivitate care era trecută în cazierul fiscal, subliniind că nu era normal un termen de cinci ani de la momentul reactivării până la cel al reluării activităţii, pentru o faptă minoră.
Totodată, în cazierul fiscal au fost introduse trei noi contravenţii - nereţinerea impozitelor cu stopaj la sursă, neprezentarea de către contribuabil a bunurilor impozabile în vederea calculării impozitului de către Fisc, precum şi reţinerea şi nevărsarea unor categorii de impozite şi taxe cu stopaj la sursă, atunci când nu constituie infracţiune, a precizat reprezentantul MFP.

luni, 11 iulie 2011

Şoferii vor primi contravenţiile în plic, acasă, chiar dacă au fost amendaţi în alt stat UE

O directivă adoptată pe 6 iulie de Parlamentul European va permite statelor membre să-şi acceseze reciproc bazele cu datele de înregistrare ale autovehiculelor, astfel încât conducătorii auto amendaţi într-un stat membru şi care au maşina înregistrată în alt stat membru, să poată fi identificaţi.
Şoferii din UE vor fi pedepsiţi pentru infracţiunile de trafic comise în străinătate, inclusiv pentru cele patru cauze care generează 75% din accidentele rutiere mortale - viteza excesivă, nerespectarea culorii roşii a semaforului, neutilizarea centurilor de siguranţă şi condusul sub influenţa alcoolului. La acestea se mai adaugă conducerea sub influenţa drogurilor, utilizarea ilegală a benzii de urgenţă şi utilizarea ilegală a unui telefon mobil în timpul conducerii.
Statisticile UE arată că şoferii străini reprezintă cam 5% din conducătorii auto prezenţi în trafic într-un anumit stat membru, dar amenzile pentru viteză pe care le primesc reprezintă aproximativ 15% din totalul amenzilor de acest tip. Majoritatea dintre ei scapă nepedepsiţi deoarece ţările care le-au aplicat contravenţiile nu îi mai pot constrânge să le plătească după ce părăsesc statul respectiv.
Directiva referitoare la schimbul transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră are rolul de a remedia această situaţie. Ea va permite identificarea conducătorilor auto din UE, în cazul în care aceştia au comis o infracţiune rutieră în interiorul Uniunii, indiferent de statul membru în care este înregistrat automobilul. Practic, noua reglementare oferă statelor membre acces reciproc la bazele de date naţionale care conţin datele de înregistrare ale vehiculelor. Aceasta se va face prin intermediul unei reţele electronice ce urmează să fie pusă în funcţiune şi care va permite un schimb de date între ţara în care s-a produs infracţiunea şi ţara în care este înmatriculată maşina.
De menţionat că directiva adoptată de Parlamentul European nu armonizează legislaţia rutieră sau cuantumul amenzilor, conducătorii auto urmând să răspundă potrivit legislaţiei statului în care s-a produs incidentul rutier.
După ce directiva va fi adoptată formal, statele membre vor avea la dispoziţie doi ani să îl transpună în legislaţia naţională.