În perioada 29-31 iulie 2011, TNL Timiş a organizat la Chevereşu Mare prima ediţie a Şcolii Politice Aurel Cosma, eveniment la care au participat 55 de tineri liberali din organizaţiile judeţene.
Urmând modelul de succes al unor şcoli politice cu renume, am hotărât să ne luăm alături un patron spiritual, în persoana lui Aurel Cosma (1867-1931), cel care a fost fondatorul organizaţiei Timiş a Partidului Naţional Liberal, primul prefect român al judeţului Timiş-Torontal, deputat în mai multe legislaturi şi ministru al Lucrărilor Publice.
Această primă ediţie a Şcolii Politice Aurel Cosma a fost un succes din punctul de vedere al organizării şi al feedback-ului primit din partea cursanţilor. TNL Timiş doreşte ca, în timp, să tranforme acest eveniment într-unul regional, prin participarea unor colegi liberali din judeţele învecinate.
De asemenea, vineri 29 iulie, a avut loc şedinţa Delegaţiei Teritoriale a TNL Timiş, prilej cu care s-au discutat problemele organizatorice ale filialei TNL Timiş şi s-au prezentat viitoarele proiecte care urmează a fi puse în practică începând cu luna septembrie a acestui an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu