joi, 18 august 2011

Femeia Zilei / Ana Mardare - Mereu învingătoare


Piesa Mereu învingător, compozitor Tudy Zaharescu, versuri Ana Mardare şi interpretată de Ana Mardare, s-a calificat la secțiunea Creaţie, în cadrul Festivalului Mamaia 2011.
Cea de a 41-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară MAMAIA, organizată de Consiliul Judeţean Constanţa, deţinătorul licenţei, prin Fundaţia Fantasio, este găzduită de Teatrul de Vară Soveja din Constanţa,in perioada 25-28 august. Celor doua secţiuni clasice - Interpretare şi Creaţie, li s-a adăugat din acest an şi secțiunea Rock, dedicată regretatului Teo Peter.
În 2010 Ana Mardare a obţinut la Festivalul Mamaia premiul de popularitate pentru piesa “Cât îmi e de greu” (m: Tudy Zaharescu), interpretată în duet cu Cristina Bondoc, şi premiul Asociaţiei Litoral - Delta Dunării. 
 Anul acesta Ana revine cu forte proaspete şi ritmuri armonioase, propunând marelui public şi juriului melodia Mereu învingător.
Piesa este un imn dedicat celor care doresc să reuşească în viaţă, indiferent de ce impedimente întâlnesc în drumul lor spre succes, şi s-a bucurat de participarea la înregistrări a peste 35 de instrumentiști. O parte dintre cei care au imprimat viorile (cunoscuți sub numele de A Quattro Cvartet) vor fi alături de Ana Mardare pe scena festivalului. Piesa  Mereu învingător va fi prezentă pe noul album, ce va fi lansat până la sfârşitul anului.
“Se întâmplă foarte rar să întâlneşti o persoană cu o voce atât de specială şi personală, o combinaţie între gospel, soul şi rock, voce ce poate fi caldă, expresivă, sau dublată de forţă şi o agresivitate de bun gust, atunci când partitura muzicală o cere. Aceasta este Ana Mardare” - afirmă compozitorul Tudy Zaharescu, alături de care artista a lucrat pentru albumul "Eu" si cu care colaborează în continuare.
Portofoliul muzical al Anei este pe măsura complexităţii timbrului sau vocal. A obținut numeroase premii, printre care: premiul I la Festivalul Laleaua de Aur Piteşti 2003 sau la Festivalul Florentin Delmar în 2005, premiul I la Festivalul Dan Spătaru în 2006. La Festivalul Mamaia, Ana Mardare participă în 2008 la secţiunea Creaţie cu piesa “Mă întreb” a aceluiaşi compozitor. O colaborare de excepţie a avut-o cu Irvin Doomes, fost membru al trupei Commodores, la înregistrarea piesei "Heaven", care a ajuns in finala Eurovision 2008, precum şi la piesa "Everybody dance", ambele regăsindu-se pe albumul "Eu". A lucrat şi cu Alexandru Andries, cel care a realizat textele pentru două din piesele de pe album - “Nu uita” şi “Întoarce-te”. Sunt de menţionat şi colaborările artistei cu band-uri precum: Tudy Zaharescu Band, Viorel Gavrilă Band, Big Band-ul Radio, condus de maestrul Ionel Tudor şi Diamond-n-Pearls din Germania.
La sfârşitul acestui an Ana Mardare va lansa un nou album provocare, o combinaţie de ritmuri pop, soul şi R&B.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu