Se afișează postările cu eticheta timis. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta timis. Afișați toate postările

joi, 15 septembrie 2011

12 primari din Teleorman, Vâlcea, Botoşani, Timiş şi Giurgiu se alătură UNPR

Doisprezece primari - patru din judeţul Teleorman, trei din judeţul Vâlcea, doi din judeţul Botoşani, doi din judeţul Timiş şi unul din judeţul Giurgiu - şi-au anunţat oficial, joi, 15 septembrie 2011, decizia de a candida din partea Uniunii Naţionale pentru Progresul României la alegerile din 2012.
 În Teleorman, primarul PSD din Izvoarele, Florea Beşu, primarul PNL din Băbăiţa, Ion Vlad, primarul PNL din Gălăţeni, George Cernea, şi primarul PSD din Bogdana, Neacşu Mitrică Gigel, vor participa la următoarul scrutin din partea UNPR.
 Din Timiş, se vor alătura echipei UNPR primarul PSD din Chevereşu Mare, Marcel Muia, şi primarul PNL din Voiteg, Tudor Nicolae Marinescu, iar din judeţul Botoşani primarii PNL din Păltiniş, Costel Romanescu, şi din Ştiubeni, Sebastian Ionel Merticariu.
 Primarul PNL din oraşul Berbeşti, judeţul Vâlcea, Vintilă Chelcea, primarul PSD din comuna Roeşti - Vâlcea, Gheorghe Drăghici, şi primarul PNL din comuna vâlceană Budeşti, Gheorghe Mirea, vor candida la următoarele alegeri din partea UNPR.
 De asemenea, primarul PSD din comuna Herăşti, judeţul Giurgiu, Ion Cicireagă, a decis să candideze sub sigla Uniunii Naţionale pentru Progresul României la alegerile din 2012.

joi, 25 august 2011

Dezmembrări auto de maşini furate lângă Săcălaz

În data de 24.08.2011, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu comisari de la Garda de Mediu şi Garda Financiară, inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă şi ingineri din cadrul Registrului Auto Român au desfăşurat o acţiune la sediul unei societăţi comerciale din apropierea comunei Săcălaz care are ca obiect de activitate dezmembrări auto, vânzări piese şi service auto şi la un punct de lucru al acestei societăţi situat la km 7 de pe DN59A.
Cu această ocazie a fost identificat un autoturism, fără numere de înmatriculare care figura în baza de date ca fiind furat din Italia din data de 15.12.2009.
Cu această ocazie s-a întocmit un dosar penal privind comiterea infracţiunii de tăinuire, iar vehiculul a fost lăsat în custodia angajatului societăţii, deoarece autoturismul era în stare avansată de dezmembrare, existând doar partea din faţă a acestuia.
Societatea în cauză a fost sancţionată contravenţional de către comisarii de la Garda de Mediu cu amendă în valoare de 1.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor privind întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la acre se referă, păstrarea şi arhivarea acestora precum şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse.
Comisarii Gărzii Financiare au aplicat aceleaşi societăţi o amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru deţinerea de deşeuri reciclabile pe amplasamentul societăţii fără a avea o evidenţă a acestora, iar inginerii Registrului Auto Român au aplicat sancţiune în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea dispoziţiilor privind eliberarea unui certificat de distrugere pe numele proprietarului în urma activităţilor de dezmembrare a unui autovehicul scos din uz.

marți, 23 august 2011

Accident rutier mortal lângă Bârna

La data de 22 august, în jurul orei 5.50, poliţiştilor le-a fost semnalat faptul că între localităţile Bârna şi Jureşti, din judeţul Timiş, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
De urgenţă s-a deplasat la faţa locului un echipaj de poliţie, iar din primele verificări efectuate s-a stabilit că M. Dan, de 27 ani, din municipiul Lugoj a condus o autoutilitară pe raza localităţii Bârna şi a accidentat un pieton care se afla aşezat pe partea carosabila.
În urma accidentului a rezultat decesul lui D. Gheorghe, de 52 ani, din aceeaşi localitate.
Poliţiştii i-au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările vor continua pentru stabilirea cu exactitate a condiţiilor în care s-a produs evenimentul.

miercuri, 17 august 2011

S-a modificat programul de lucru cu publicul la Serviciul Cazier Judiciar

Începând cu data de 16.08.2011, s-a redus programul de lucru cu publicul la Serviciul Cazier Judiciar din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, situat pe bulevardul Take Ionescu, numărul 44 - 46, Timişoara.
Astfel, de luni până joi, lucrătorii aflaţi la ghişeu vor răspunde tuturor cererilor între orele 08,30 - 12,00 şi 13,00 - 16,15, iar vinerea între orele 09,00 - 11,00 şi 12,00 - 13,45.
Cetăţenii sunt aşteptaţi să solicite eliberarea certificatelor în timpul programului de lucru.

vineri, 12 august 2011

Bandă de hoţi din Timiş capturată la Sebeş

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din Sebeş au reuşit să prindă în flagrant patru persoane, trei bărbaţi şi o femeie, imediat după ce au sustras dintr-un magazin din Sebeş un portmoneu cu acte şi bani, aparţinând vânzătoarei acelui magazin, informează Ziarul Unirea din Alba Iulia. Din primele cercetări a rezultat că A.N.N., de 36 de ani, K.N.E., de 32 de ani ambii din Timişoara împreună cu O.A.V., de 26 de ani, din comuna Sînmihaiu Român, judeţul Timiş, şi cu o minoră din Recaş, judeţul Timiş, toţi cunoscuţi cu antecedente penale, au intrat, în jurul orelor 14,00, în magazin. Profitând de neatenţia vânzătoarei i-au sustras un portmoneu cu acte şi bani, prejudiciul fiind estimat la 400 lei.
Cei patru fac parte dintr-o bandă de infractori voiajori care au comis mai multe furturi din societăţi comerciale pe teritoriul judeţelor Arad, Timiş şi Hunedoara. Faţă de 3 cei bărbaţi a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore urmând ca aceştia să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă. 


luni, 8 august 2011

S-a spânzurat cu un cablu electric de un copac în afara satului

Poliţiştii au fost sesizaşi la fata de 7 august 2011, în jurul orei 08.30, despre faptul că în localitatea Hezeriş, judeţul Timiş, a fost găsită o persoană spânzurată.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, care a constatat faptul că T. Victoria l-a găsit pe fiul său T. I. Florin, de 49 ani, spânzurat de un copac într-un loc situat la aproximativ 1.000 m de sat.
Pe cadavru nu au fost descoperite urme de violenţă cu excepţia şanţului lăsat de cablul electric pe care acesta l-a folosit.
Corpul neînsufleţit a fost transportat la morga Spitalului Municipal Lugoj în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cauzelor decesului.
Poliţiştii vor continua cercetările, pentru a stabili cu exactitate în ce condiţii a avut loc evenimentul.

duminică, 31 iulie 2011

Una din victimele agresiunii de la Deta a fost sancţionată de poliţiştii rutieri

Poliţiştii rutieri l-au sancţionat pe I. Petru pentru că depăşit limita legală de viteză impusă în localitate şi pentru lipsa documentelor de omologare a foliilor de pe geamurile autoturismului pe care îl conducea.
În data de 30.07.2011, în jurul orei 19.30 poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Deta, în timp ce executau activităţi de fluidizare a traficului rutier cu ocazia organizării festivităţii Zilele Oraşului Deta, au oprit pentru control un autoturism care circula cu viteza de 69 km/h, pe raza oraşului.
După ce a fost oprit, poliţiştii i-au solicitat lui I. Petru , de 22 de ani, din Deta, documentele personale şi ale autoturismului precum şi documentele de omologare ale foliilor de pe geamurile laterale.
Deoarece conducătorul auto a declarat că nu deţine astfel de documente, poliţiştii i-au întocmit proces verbal de contravenţie atât pentru depăşirea limitei legale de viteză cât şi pentru lipsa documentelor de omologare a foliilor, fiindu-i reţinut totodată şi certificatul de înmatriculare a autoturismului.
Când unul dintre pasagerii autoturismului, Ş. Alexandru, a văzut că lipseşte certificatul de înmatriculare, s-a dat jos din autoturism a venit la echipajul de poliţie şi a devenit agresiv în limbaj cerând să i se dea certificatul de înmatriculare înapoi pe motivul că proprietarul maşinii este în închisoare, iar prin măsura luată poliţiştii l-au lăsat fără maşina în valoare de 6000 euro.
Deoarece Ş. Alexandru, a început să devină şi mai violent în limbaj, ameninţând ambii poliţişti şi că va sparge geamurile autoturismului s-a solicitat sprijinul echipei SPIR care a sosit imediat la faţa locului şi a aplanat conflictul.

miercuri, 27 iulie 2011

Minorii din Centrul de Reeducare Buziaş marchează trasee turistice in Masivul Parâng

În vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a minorilor care au săvârşit infracţiuni, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Palatul Naţional al Copiilor au iniţiat, începând cu anul 2003, o serie de tabere şcolare ce au urmărit, pe de o parte corecta informare a opiniei publice cu privire la situaţia copiilor internaţi în centrele de reeducare şi eforturile orientate spre reintegrarea lor în societate, iar pe de altă parte, exersarea de către minori a unor comportamente civice dezirabile.
Proiectul Expediţie în Carpaţi - Expediţie şcolară organizată în scopul resocializării tinerilor aflaţi în detenţie, realizat cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Cercul de Turism de la Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti, se derulează în perioada 25.07 -03.08.2011 şi consta în organizarea unei tabere pentru adolescenţi în judeţul Alba, în Masivul Parâng - Tabara de la Prigoanele.
Astfel, 12 copii internaţi în Centrul de Reeducare Buziaş, recompensaţi pentru conduită exemplară şi rezultate bune la învăţătură în anul şcolar 2010/2011, vor desfăşura activităţi comune alături de alţi 23 de minori din Centrele de Reeducare Găeşti şi Târgu-Ocna şi 55 de copii membrii ai cercurilor de la Palatul Naţional al Copiiilor, Clubul Copiilor Cugir şi Fundaţia Joyo.
Activităţile prevăzute în proiect vizează acţiuni de utilitate socială - marcaje turistice în zonă, ecologizarea traseelor montane existente, dar şi activităţi de autogospodărire, artistice sportive.
Organizarea unor astfel de tabere si-a dovedit utilitatea prin dobândirea de către minorii aflaţi în custodia centrului a unor abilităţi de viaţă independentă şi în reinserţia socială a acestora. Participarea la aceste proiecte este, pentru tinerii internaţi, un stimulent în schimbarea compotamentală - principiul esenţial al intervenţiei psihosociale derulate în centrele de reeducare.

luni, 25 iulie 2011

Urmărit căutat de poliţişti

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş efectuează verificări în vederea depistării şi reţinerii lui Bogdan Daniel Roman, de 32 de ani din Deta, judeţul Timiş, pe numele căruia există emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În fapt, acesta împreună cu alte patru persoane, în seara zilei de 23/24.07.2011, în faţa unui local public din Deta, au agresat alte patru persoane provocându-le plăgi şi leziuni tăiate la nivelul capului, umerilor, braţelor şi corpului.
Persoanele care deţin informaţii sunt rugate să apeleze serviciul de urgenţă 112 sau cea mai apropiată unitate de poliţie.

duminică, 24 iulie 2011

Timiş / Unul dintre fiii primarului din Deta, reţinut, după un scandal soldat cu trei bărbaţi înjunghiaţi

Unul dintre cei doi fii ai primarului oraşului Deta, Călin Roman, va fi reţinut pentru 24 de ore pentru ultraj contra bunelor moravuri, vătămare corporală şi port fără drept de armă albă în locuri publice, a declarat duminică pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Mădălina Mezdrea.
''În urma descinderii care a avut loc duminică după-amiaza la domiciliul acestuia, poliţiştii l-au găsit pe suspect, dar şi câteva bunuri ridicate de oamenii legii: o anumită sumă de bani, două cuţite briceag profesioniste, o vestă tip comando, două puşti paintball şi mai multe telefoane mobile. El va fi reţinut pentru 24 de ore, iar luni va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile'', a declarat pentru AGERPRES Mezdrea.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Deta s-au deplasat la o terasă de pe strada Victoriei, unde a avut loc o altercaţie între mai multe persoane. În urma conflictului a rezultat rănirea lui Ş. Alexandru, de 32 de ani, a lui I. Petru, de 22 de ani şi a lui G. Bogardo, de 23 de ani, toţi din Deta, care au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din primele verificări se pare că vinovaţi de producerea scandalului sunt patru tineri, doi dintre ei fiind fiii primarului oraşului Deta, care au plecat de la locul faptei înainte de sosirea echipajelor de poliţie.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, vătămare corporală şi port fără drept în locuri publice a cuţitului, cercetările continuându-se în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului.
Conform declaraţiilor victimelor, consemnate de poliţişti, în timpul altercaţiei, Bogdan Daniel Roman, de 32 de ani, fiul primarului, a scos un cuţit şi a înjunghiat trei tineri. Doi dintre ei au ajuns la Spitalul Judeţean din Timişoara, cu răni grave, iar cel de-al treilea a fost transportat la Spitalul din Deta. Anchetatorii spun că cei doi fii ai edilului au avut mai multe dosare penale, dar au scăpat de cercetări. 

Scandal la Deta

În data de 24.07.2011, în jurul orei 02.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Deta s-au deplasat de strada Victoriei din oraş unde a avut loc o altercaţie între mai multe persoane.
În urma altercaţiei a rezultat rănirea lui Ş. Alexandru, de 32 de ani, I. Petru, de 22 de ani şi G. Bogardo, de 23 de ani, toţi din Deta, care au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din primele verificări se pare că vinovaţi de producerea scandalului sunt R. B. Daniel, de 32 de ani, S. V. Pavel, 26 de ani, G. Radu, de 26 de ani, şi R. Călin, de 27 de ani, toţi din Deta, care au plecat de la locul faptei înainte de sosirea echipajelor de poliţie.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, vătămare corporală şi portul fără drept în locuri publice a cuţitului, cercetările continuându-se în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului.

joi, 21 iulie 2011

Suspecţi de furt de fier vechi prinşi în flagrant de poliţişti


În ziua de 20.07.a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Rurală - Peciu Nou, în timp ce efectuau controale pe raza localităţii Cruceni, la staţia de pompare a apei denumită Bica, aparţinând Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare, i-au depistat pe A. Gheorghe, de 43 de ani, T. Alexandru Ion, de 23 de ani şi T. Daniel Antonio, de 22 de ani, toţi din localitatea Peciu Nou, judeţul Timiş, în timp ce sustrăgeau fier vechi.
Din primele verificări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, cei trei folosindu-se de un aparat de tăiat tip autogen conectat la o butelie, au dislocat uşa de acces în staţie, de unde au tăiat mai multe balustrade şi au sustras rozetele de închidere a vanelor.
În microbuzul cu care aceştia transportau bunurile sustrase au fost găsite materiale care provin de la alte staţii de pompare a apei, staţii ce vor fi identificate pe parcursul cercetărilor.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliţiei unde le-au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi au fost reţinute pe bază de ordonanţă de reţinere urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentate procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă.

PESTE 30 DE TONE DE CEREALE, FĂRĂ DOCUMENTE DE PROVENIENŢĂ, CONFISCATE


 Poliţiştii de la Investigarea Fraudelor Timiş au defăşurat o serie de acţiuni pe linia combaterii şi sancţionării actelor ilicite cu cereale şi produse cerealiere. În urma acţiunilor desfăşurate a fost dispusă confiscarea a peste 30 de tone de cereale fără documente de provenienţă.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Timiş, împreună cu cei din cadrul Poliţiei Oraşului Sânnicolau Mare - Secţia 12 Rurală, în cooperare cu specialişti ai D.G.I.P.I., au depistat pe raza localităţii Lovrin, judeţul Timiş, un autovehicul în timp ce transporta cantitatea de 18.360 kg .
În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, s-a constatat că societatea comercială a efectuat vânzarea direct din câmp, fără a înregistra cantitatea de grâu într-un depozit autorizat şi nu a emis factură fiscală din care să rezulte activitatea comercială.
De asemenea, în avizul prezentat la control se făcea menţiunea că ulterior se va face cântărirea în localitatea Fibiş. Aici s-a stabilit că nici beneficiarul nu înregistra în depozitul societăţii cantitatea de grâu.
Poliţiştii au dispus confiscarea întregii cantităţi de cereale şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.000 de lei administratorului firmei beneficiare, D. T. R.,de 31 de ani, cetăţean german pentru nerespectarea prevederilor pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale .
În urma activităţilor operative efectuate de poliţiştii de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în cooperare cu ofiţeri din cadrul D.G.I.P.I. şi poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Lenauheim, au identificat pe raza acestei localităţi, un alt autovehicul, care transporta cantitatea de 12.940 kg grâu.
Conducătorul autovehiculului a prezentat un contract de vânzare-cumpărare şi un borderou de achiziţie pe numele a două societăţi comerciale diferite, ambele cu sediul în localitatea Brad, judeţul Hunedoara, fără a putea însă prezenta documentele legale de provenienţă respectiv factura fiscală de achiziţie.
Pentru nerespectarea măsurilor de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, poliţiştii au dispus confiscarea întregii cantităţi de grâu şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.000 lei lui B.G.T., de 42 ani, din localitatea Brad, judeţul Hunedoara.

miercuri, 20 iulie 2011

38 DE TONE DE GRÂU FĂRĂ DOCUMENTE LEGALE, CONFISCATE

În urma unor acţiuni ale poliţiştilor timişeni, au fost depistate 38 de tone de grâu, fără documente legale de provenienţă. Cerealele au fost confiscate de poliţişti, iar mijloacele de transport au fost indisponibilizate.
La data de 19 iulie a.c., în jurul orei 22.20, poliţiştii Postului de poliţie Lovrin, judeţul Timiş l-au depistat pe D. M., de 34 de ani, în timp ce conducea un camion care transporta 25 de tone de grâu, fără a avea documentele necesare însoţirii transportului.
La aceeaşi dată, poliţiştii Postului de politie Lenauheim, judeţul Timiş au depistat în trafic un alt camion, condus de numitul O. O. G., de 39 de ani, care transporta 13 tone de grâu, fără a deţine documente pentru efectuarea transportului.
În ambele cazuri a fost dispusă indisponibilizarea mijloacelor de transport, iar cele 38 de tone de grâu au fost ridicate în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.

sâmbătă, 16 iulie 2011

Epopeea corupţiei în vestul ţării în primele 6 luni ale anului 2011

DIRECŢIA GENERALĂ ANTICORUPŢIE a făcut o analiză a activităţii în primele 6 luni ale anului 2011, ocazie cu care vom trece în revistă şi cazurile derulate până în prezent în judeţele din vestul ţării, Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Hunedoara, dar şi stadiul în care s-a ajuns.
În primele 6 luni ale acestui an, s-au efectuat cercetări şi au fost înaintate la Parchet 1199 lucrări şi dosare penale.
Dintre acestea, 289 au fost înaintate la Direcţia Naţională Anticorupţie, iar 910 la structurile centrale şi teritoriale ale P.Î.C.C.J.
Cu ocazia activităţilor procedurale derulate, au fost efectuate cercetări cu privire la 2.706 persoane, dintre care 1.242 au fost cadre ale M.A.I.
În perioada analizată, din cele 1.173 persoane învinuite, 379 provin din cadrul ministerului (30 având funcţii de conducere şi 349 funcţii de execuţie).
În aceeaşi perioadă, au fost inculpate 754 persoane, dintre care 310 lucrători ai M.A.I.
În perioada de referinţă, instanţele de judecată au pronunţat 80 hotărâri în primă instanţă şi 54 hotărâri definitive.
Totodată, în perioada analizată, instanţele competente au condamnat 150 persoane, dintre care 65 definitiv. Din rândul persoanelor condamnate definitiv, 25 au reprezentat lucrători ai ministerului.
TIMIŞ
În zilele de 8 şi 9 februarie 2011, în punctele de trecere a frontierei Naidăş, Moraviţa, Foeni şi Deta, ofiţerii D.G.A. au efectuat 102 percheziţii şi au pus în aplicare 85 mandate de aducere.
Au fost puse sub învinuire 151 persoane, între care 93 poliţişti de frontieră, 38 lucrători vamali şi 17persoane suspectate de implicare în trafic cu ţigări.
Procurorii anticorupţie au dispus reţinerea a 105 de persoane, iar asupra a 51 persoane (22 poliţişti, 15 vameşi şi 14 persoane suspectate de trafic cu ţigări) s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pe un termen de 30 de zile.
În zilele de 9 şi 10 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă faţă de 92 inculpaţi (69 de poliţişti, 21 de vameşi şi 2 persoane suspectate de trafic cu ţigări). De asemenea, instanţa a hotărât cercetarea în stare de libertate a 5 inculpaţi, faţă de care a pronunţat măsura obligării de a nu părăsi ţara pe un termen de 30 de zile.
În sarcina inculpaţilor s-au reţinut infracţiuni de aderare la un grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată (în cazul poliţiştilor de frontieră şi a vameşilor) şi dare de mită (pentru persoanele suspectate de trafic cu ţigări).
În perioada octombrie 2010-ianuarie 2011, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au acţionat în vederea strângerii de sume de bani sub formă de mită, în schimbul nedenunţării şi neconstatării unor infracţiuni sau contravenţii comise de persoane care traficau ţigări sau alcool din Serbia, la trecerea frontierei de stat a României.
Din probatoriul administrat s-a stabilit faptul că, pentru a trece frontiera cu ţigări de contrabandă erau percepute 'taxe' de aprox. 1 euro pentru un cartuş cu ţigări, respectiv 50 de euro pentru un bax (conţinând 50 cartuşe), astfel încât, în unele situaţii, se 'încasau' sume cuprinse între 2.000 şi 2.700 euro pe o tură.
Valoarea estimativă a bunurilor şi sumele de bani indisponibilizate se ridică la 690.000 de lei (1 kg aur în bijuterii, peste 101.000 lei şi 108.000 euro, 13.000 USD, precum şi sumele de aprox. 20.000 dinari şi 34.000 forinţi).
La data de 04.05.2011, procurorii D.N.A. au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 69 de inculpaţi (38 în stare de arest preventiv, ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră, lucrători vamali la Punctele de Trecere a Frontierei Moraviţa şi Foeni şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Deta, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată, constituire/aderare la un grup infracţional organizat şi contrabandă calificată în formă continuată. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Timişoara.
CARAŞ-SEVERIN
În cursul lunii aprilie 2011, în urma denunţului formulat de către un cetăţean, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a dispus începerea urmăririi penale faţă de C.T., inspector în cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin - Direcţia pentru Monitorizare Servicii Comunitare pentru Utilităţi Publice cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În fapt, timp de aproximativ un an, învinuitul a pretins şi primit de la denunţător diferite sume de bani, care totalizează aproximativ 2.000 de euro, promiţându-i că va interveni pe lângă funcţionarii Primăriei Municipiului Reşiţa - Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat pentru a i se atribui un apartament din fondul locativ al primăriei.
La data de 15.04.2011, procurorul desemnat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi lucrătorii D.G.A. - Caraş-Severin l-au prins în flagrant pe C.T. în timp ce primea de la denunţător suma de 500 lei, reprezentând o nouă tranşă de bani pretinsă de către învinuit. Acesta a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, iar, la data de 16.04.2011, a fost prezentat Tribunalului Caraş-Severin, care a dispus măsura arestării preventive pe o durată de 15 de zile.
Lucrătorii D.G.A. - Caraş-Severin, împreună cu procurorul desemnat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, au documentat calificat o informaţie de primă sesizare pe parcursul lunii martie 2011, cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă de către primarul localităţii Văliug, judeţul Caraş Severin. Acesta a promis unei persoane că, în schimbul sumei de 5.700 de euro îi va facilita concesionarea unor terenuri de pe raza localităţii, iar la data de 07.04.2011, numitul M.M. - primarul comunei Văliug - a primit de la un investigator sub acoperire suma de 3.000 euro, reprezentând prima tranşă din suma totală solicitată.
Totodată, învinuitul, i-a promis investigatorului că, după aprobarea cererii de către Consiliul Local al Comunei, va interveni şi pe lângă comisia de licitaţie care se va constitui la nivelul comunei pentru a i se atribui terenurile fără respectarea legislaţiei în vigoare, urmând ca după încheierea 'favorabilă' a procedurilor de licitaţie, învinuitul să primească tranşa a doua din suma totală promisă, respectiv 2700 euro.
Pe numele învinuitului a fost emisă o ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore, iar la data de 08.04.2011 a fost prezentat Tribunalului Caraş Severin cu propunere de arestare preventivă.
HUNEDOARA
La data de 09.06.2011, un agent de penitenciar din cadrul Penitenciarului Bârcea Mare, judeţul Hunedoara, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, ca urmare a unui flagrant organizat de ofiţerii D.G.A. - Hunedoara, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Conform cercetărilor, timp de un an, acesta a pretins şi primit 1.500 euro de la un deţinut pentru a-i facilita diverse favoruri interzise în calitatea pe care o avea. Astfel, în ziua de 08.06.2011, la D.G.A. - Hunedoara a fost înregistrat denunţul lui K.A. referitor la faptul că, în perioada 2010 - 2011, cât a efectuat o pedeapsă privativă de libertate în penitenciarul menţionat, agentul de penitenciar C.N.L. i-a pretins şi denunţătorul i-a dat, în mai multe tranşe, suma totală de 1.500 euro pentru a-i facilita accesul la muncă ori pentru ca acesta să-i procure şi să-i introducă în penitenciar telefoane mobile sau alte bunuri interzise la deţinere.
În urma desfăşurării activităţilor dispuse, agentul de penitenciar a fost prins în flagrant, în municipiul Deva, după ce i-a dat denunţătorului suma de 400 lei, care reprezenta o parte din suma pe care a pretins-o pentru motivele arătate mai sus. Suma de bani a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
La data de 10.06.2011, Tribunalul Hunedoara a emis mandat de arestare preventivă pe 29 de zile sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită, iar în 04.07.2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
ARAD
La data de 24.01.2011, ofiţerii D.G.A. - Arad, sub coordonarea procurorului de caz, l-au surprins pe învinuitul G.C., din loc. Curtici, jud. Arad, în timp ce promitea suma de 200 de lei agentului principal de poliţie J.G., din cadrul Poliţiei Oraşului Curtici, pentru a nu-i reţine permisul de conducere auto.
În fapt, la data de 24.01.2011, sus-numitul, în timp ce conducea un microbuz, a fost oprit la un control de rutină de către poliţistul sus-amintit. Cu această ocazie, agentul de poliţie a constatat atât faptul că numitul G.C. a consumat băuturi alcoolice şi nu avea asupra sa acte de identitate, cât şi faptul că acesta nu deţinea acte de provenienţă pentru marfa pe care o transporta. Drept urmare, conducătorului auto i s-a întocmit proces-verbal de constatare, aducându-i-se la cunoştinţă faptul că îi va fi reţinut permisul de conducere şi vor fi demarate cercetările pentru stabilirea provenienţei bunurilor transportate.
Cel în cauză l-a întrebat pe poliţist care ar fi suma de bani în schimbul căreia acesta să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, iar agentul de poliţie a declinat oferta şi a formulat un denunţ penal cu privire la cele de mai sus.
Astfel, s-a organizat acţiunea de prindere în flagrant, numitul G.C. promiţându-i agentului de poliţie suma de 200 de lei şi oferindu-i un avans de 39 de lei, pentru ca acesta să nu-i ridice permisul de conducere şi să nu continue cercetările. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul G.C. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Un cetăţean din Arad a fost prins în flagrant, la data de 20.06.2011, de către ofiţerii D.G.A. - Arad, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cu sprijinul D.G.I.P.I., în timp ce oferea unui agent de poliţie suma de 500 de euro pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească în mod integru atribuţiile de serviciu.
În fapt, în cursul aceleiaşi zile, agentul principal de poliţie B.R.D., lucrător în cadrul I.P.J. Arad - Postul de poliţie Şagu, în timp ce îşi exercita atribuţiile de serviciu pe linia supravegherii traficului rutier l-a depistat pe A.D.A. conducând pe drumurile publice un autovehicul cu numere de înmatriculare expirate. După ce poliţistul i-a adus la cunoştinţă încadrarea juridică şi consecinţele faptei sale, A.D. i-a solicitat poliţistului să nu dea curs procedurilor legale, întrucât se află în termenul de încercare, fiind anterior condamnat la o pedeapsă cu închisorea a cărei executare a fost suspendată.
La scurt timp după această discuţie, la faţa locului a oprit un autovehicul din care a coborât P.I., din Arad, care s-a prezentat a fi patronul făptuitorului. După ce acesta a înţeles care este situaţia angajatului său, i-a oferit agentului de poliţie suma de 500 de euro pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu şi a nu-i întocmi dosar penal lui A.D. Agentul de poliţie a refuzat însă 'oferta' şi, urmând prevederile legale, a formulat un denunţ penal cu privire la cele de mai sus.
În urma organizării acţiunii de prindere în flagrant, P.I. a fost surprins în timp ce oferea poliţistului cei 500 de euro destinaţi să rezolve cazul într-un mod ilegal. Faţă de învinuitul P.I., procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, cercetările continuând cu învinuitul în stare de libertate.

miercuri, 13 iulie 2011

Controale la transportul cerealelor în judeţul Timiş

Astăzi, la Instituția Prefectului, a avut loc ședința Comisiei mixte pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul producerii, transportului, depozitării și comercializării produselor agricole la nivelul judeţului Timiş, la care au participat domnul prefect Mircea Băcală și reprezentanți ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş, Gărzii Financiare - Secția Județeană Timiş, Direcției pentru Agricultură Județeană  Timiş, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Autorității Rutiere Române - Agenția Timiş, Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiş, Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Timiş.  Având în vedere faptul că la ora actuală campania de recoltare a grâului este în plină desfășurare, pentru a se depista eventualele cazuri de încălcare a legii la transportul cerealelor s-a stabilit că, începând de astăzi,  se vor efectua  controale pe șoselele din județ. Comisia va verifica -prin intermediul echipelor de control-, existența și legalitatea documentelor referitoare la produsele agricole ale  societăților comerciale, cât și documentele deținute de conducătorii autovehiculelor, pe timpul transportului.

marți, 12 iulie 2011

“FEMEIA POLITICĂ – ATITUDINE, BRAND, CARISMĂ” - ABC-ul femeii moderne

OFL Timişoara şi OFL Timiş organizează, joi, în data de 14 iulie 2011, la EVE FASHION LOUNGE, cu începere de la ora 19, o dezbatere liberă cu tema “Femeia politică – Atitudine, Brand, Carismă. ABC-ul femeii moderne”.
Evenimentul va include şi o prezentare de modă inedită, susţinută chiar de către domnişoarele şi doamnele liberale.
Acest proiect continuă seria întâlnirilor iniţiate de OFL Timişoara şi OFL Timiş în scopul dezvoltării personale a femeii şi a încrederii acesteia în propriile forţe, prin creşterea gradului de informare şi a cunoaşterii surselor de informare, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, cunoaşterea noţiunilor elementare privind ţinuta, etica şi “eticheta” în politică. Invitaţi la dezbatere sunt Alina Gorghiu - deputat PNL, Nicolae Robu – senator, preşedintele PNL Timiş, precum şi alţi membri din conducerea filialei.

luni, 11 iulie 2011

Şcoala de vară pentru educaţie civică şi jurnalism Probitas

Fundaţia Vest pentru Jurnalism Regional şi Euroregional Timişoara organizează, în perioada iunie-august 2011, cea de-a XI-a ediţie a Şcolii de vară pentru educaţie civică şi jurnalism Probitas - 2011, pentru elevii timişoreni pasionaţi jurnalism.
 Proiectul este susţinut de Consiliul Local şi Primăria Municipiului Timişoara, în cadrul programului "Timişoara - Oraş al cetăţenilor", precum şi de Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Timişoara.
Şcoala de vară se desfăşoară la Centrul de Jurnalism Româneşti, comuna Tomeşti, judeţul Timiş, în patru sesiuni (serii), după cum urmează:
Sesiunea 1: Duminică, 26.06 - Joi, 07.07.2011
Sesiunea 2: Duminică, 10.07 - Joi, 21.07.2011
Sesiunea 3: Duminică, 24.07 - Joi, 04.08.2011
Sesiunea 4: Duminică, 07.08 - Joi, 18.08.2011 
Programul fiecărei sesiuni include activităţi interactive de educaţie civică şi jurnalism, precum şi aplicaţii practice, vizite de documentare şi excursii.
Pe parcursul celor douăsprezece zile ale fiecărei sesiuni, participanţii vor realiza împreună o revistă de patru pagini color şi o emisiune de radio cu durata de o oră.
La final, aplicanţii vor primi o diplomă de participare, un exemplar din revista Probitas 2009 şi înregistrarea pe CD a emisiunii radio realizate.
Grupul are la dispoziţie o reţea IT cu 4 posturi, copiator, imprimante, echipamente şi softuri de procesare a imaginii şi sunetului.
Cazarea se face în camere cu două paturi, dotate fiecare cu grup sanitar şi duş, CATV, iar masa va fi servită în cadrul Centrului de jurnalism, în regim de pensiune completă (3 mese pe zi).

luni, 4 iulie 2011

39 de migranţi ilegali depistaţi la frontieră


La sfarsitul saptamanii trecute, politistii de frontiera au depistat si retinut 39 de persoane, cetateni indieni, algerieni, marocani etc. care incercau sa treaca ilegal "frontiera verde".
37 migranti au fost retinuti de catre politistii de frontiera timisoreni si 2 de catre cei din cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Arad.
In toate cazurile politistii de frontiera au intocmit lucrari penale sub aspectul savarsirii infractiunii de trecere ilegala a frontierei de stat sau tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat.
  • In perioada 01 - 04.07.2011, politistii de frontiera timiseni au retinut mai multe grupuri de migranti care intentionau sa ajunga ilegal in spatiul Schengen.
    Cei 37 migranti, cetateni din India, Algeria, Maroc, Tunisia, Afganistan si Liban, cu varste cuprinse intre 20 si 54 de ani, au fost depistati de catre lucratori din cadrul Sectoarelor Politiei de Frontiera Jimbolia, Sannicolau Mare, Moravita si Lunga. Ca suport tehnic, in unele cazuri, politistii de frontiera au folosit aparatura de termoviziune pentru depistarea acestora.
    Cel mai mare grup, format din sapte migranti a fost depistat, in zona de competenta, de catre politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Jimbolia, in data de 01.07.2011. Acestia nu vorbeau limba romana si nu aveau documente de identitate asupra lor, motiv pentru care politistii de frontiera au procedat la conducerea lor la sediul Sectorului, in vederea clarificarii situatiei. Cu aceasta ocazie s-a stabilit ca este vorba de sapte persoane, cu varste cuprinse intre 20 si 54 ani, dintre care trei algerieni, un tunisian, un libanez si doi marocani care au trecut ilegal frontiera din Serbia in Romania.
    In toate cazurile politistii de frontiera timiseni au intocmit lucrari penale sub aspectul savarsirii infractiunii de trecere ilegala a frontierei de stat.
    La finalizarea cercetarilor o parte din migranti au solicitat statut de refugiat, fiind predati Oficiului Roman pentru Imigrari.
  • In data de 03.07.2011, in jurul orei 02.30, o patrula formata din politisti de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Nadlac, judetul Arad, a depistat la 100 de metri de frontiera romano-ungara, doua persoane ce se deplasau pe jos spre Ungaria. Prezenta acestora nefiind justificata in zona, lucratorii nostri au procedat la conducerea lor la sediul Sectorului Politiei de Frontiera Nadlac, pentru cercetari.
    In urma verificarilor a reiesit faptul ca, cei mentionati mai sus sunt cetateni algerieni, cu varste de 22 respectiv 25 ani.
    Persoanelor in cauza, li s-au intocmit actele premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat.

vineri, 1 iulie 2011

Cei care au furat turma de oi de la Periam au fost prinşi

În urma unor investigaţii, poliţiştii din Sânnicolau Mare, au reuşit identificarea şi reţinerea lui U. PETRU, de 38 de ani, U. DANIEL, de 28 de ani şi M. ANDREI de 20 de ani, toţi trei din localitatea Periam, suspectaţi de comiterea mai multor furturi dar şi a unor infracţiuni cu violenţă pe raza localităţii Periam.
În fapt, cei trei sunt învinuiţi că în noaptea de 25/26.06.2011, în jurul orei 01.00, ar fi sustras de pe izlazul comunal Periam, 105 ovine, din turma de oi aparţinând lui C. Ioan, pe care le-ar fi vândut în localităţile Haţeg, judeţul Hunedoara, Giroc şi Bucovăţ din judeţul Timiş, creând un prejudiciu total în valoare de 45.000 de lei. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, întregul prejudiciu a fost recuperat şi predat părţii vătămate.
De asemenea, aceştia mai sunt suspectaţi că în perioada mai-iunie 2011, ar fi sustras mai multe porcine, unelte agricole precum şi a unui moped din locuinţele mai multor cetăţeni din comuna Periam, totodată fiind suspectaţi şi de incendierea a 3.000 de Kg de lucernă aparţinând lui V. Dumitru din Periam precum şi de agresarea lui G. Vasile din aceeaşi localitate.