Se afișează postările cu eticheta sondaj. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sondaj. Afișați toate postările

marți, 20 septembrie 2011

91% dintre români consideră contractele publice influenţate politic

Cel mai recent sondaj de opinie naţional realizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP) privind divizia specializată în cercetări de piaţă, arată percepţiile românilor cu privire la corectitudinea şi eficienţa procesului de achiziţii publice în România. În selectarea temelor relevante, IPP a beneficiat de implicarea reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP).
Rezultatele sondajului, realizat de către divizia specializată în cercetări de piaţă a Institutului pentru Politici Publice, IPP DATA Research, pe parcursul lunii iulie 2011, este ataşat. Sondajul face parte dintr-un program mai larg de cercetare finanţat de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti prin programul de granturi pentru ONGuri, având drept principal scop promovarea de soluţii pentru creşterea transparenţei şi predictibilităţii procesului de achiziţii publice în România.
Sondajul a fost efectuat in perioada 7 - 14 iulie 2011 pe un eşantion de 1040 de persoane. Chestionarul a fost aplicat prin metoda faţă în faţă la domiciliul intervievaţilor. Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă urbană a României, marja de eroare fiind de +/-3%.
Principalele concluzii în urma prelucrării datelor ne arată incontestabil următoarele:
În domenii cheie pentru economia României cum ar fi, în ordinea menţiunilor, drumurile (40%), sănătatea (27%), construcţiile (16%) şi domeniul IT (7%) românii consideră că există corupţie;
49% din persoanele intervievate au auzit despre cazuri de corupţie care implicau achiziţii publice. Doar 7% dintre persoanele intervievate consideră că procesul de achiziţii publice se desfăşoară corect iar 87% consideră că, în prezent, achiziţiile publice sunt efectuate de o manieră incorectă;
întrebaţi care dintre instituţiile publice cheltuie corect banii publici, 64% nominalizează administraţia locală şi doar 13% instituţiile administraţiei centrale;
Un procent covârşitor dintre cei care au participat la sondaj (91% dintre intervievaţi) consideră că procesul de acordare a contractelor publice este unul influenţat politic;
50% consideră că firmele străine sunt mai corecte în modul în care participă în procesul de achiziţii publice în timp ce doar 3% consideră că firmele româneşti sunt mai corecte;
52% din intervievaţi susţin apariţia unei structuri naţionale prin care să se desfăşoare licitaţiile publice;
Cu privire la credibilitatea în general a procesului de achiziţii publice 69% consideră că, dacă se descoperă o neregulă în legătură cu o achiziţie publică, cei implicaţi nu vor fi pedepsiţi;
37% consideră că există mai multă corupţie la achiziţiile cu bani de la Buget şi doar 19% cred că mai corupte sunt cele care folosesc bani europeni;
În fine, 47% consideră că prin înfiinţarea unui minister al fondurilor europene licitaţiile cu bani europeni ar fi mai corecte iar 43% apreciază că nu.
Datele sondajului indică per ansamblu un grad de încredere scăzut în procesul de achiziţii publice din România şi, din această perspectivă, instituţiile centrale trebuie să re-credibilizeze procedurile de achiziţii care se desfăşoară atât în plan central cât şi local. La rândul său societatea civilă trebuie să se implice mai mult să popularizeze cât mai larg importanţa procesului de achiziţii publice, având în vedere interesul evident al populaţiei pentru modul în care se cheltuie banii publici şi chiar cunoştinţele lor rezonabile pe această temă. O societatea atentă la modul în care se cheltuie banii publici reprezintă presiune publică importantă care va duce treptat la descurajarea oricăror influenţe politice sau de altă natură asupra procesului de achiziţii publice iar acest lucru, în final, contribuie în mod direct la re-credibilizarea modului în care se licitează serviciile şi lucrările pe bani publici în România.

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Percepţia corupţiei şi calităţii serviciilor din sistemul de sănătate din România


Cercetarea de faţă a avut ca obiectiv investigarea populaţiei cu privire la percepţia corupţiei şi calităţii serviciilor din sistemul de sănătate din România. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1149 de persoane, reprezentativ pentru populaţia cu vârsta peste 15 ani din România. Perioada de realizare a interviurilor a fost 23 - 31 iulie 2011.

PRINCIPALELE CONCLUZII:

Verificarea achiziţiilor publice din sistemul sanitar

Marea majoritate a persoanelor intervievate (89%) sunt de acord cu existenţa unei structuri/instituţii care să verifice contractele pentru medicamente şi consumabile din sistemul sanitar.

Oferire bani sau atenţii

 Aproximativ o treime dintre persoanele intervievate (30%) au oferit în ultimul an bani sau atenţii unor cadre medicale din sistemul public de sănătate.
Ponderea celor care au oferit bani sau atenţii este semnificativ mai ridicată în Bucureşti (47%).

Importanţa factorilor care duc la apariţia corupţiei în sistemul sanitar

 Din punctul de vedere al percepţiei publice, toţi factorii menţionaţi (Fraudarea fondurilor prin deturnarea procedurilor de achiziţii publice şi acordarea de contracte preferenţiale pentru medicamente şi consumabile, Lipsa integrităţii personalului din serviciile de sănătate, Subfinanţarea sistemului sanitar, Incompetenţa personalului de conducere, Legislaţia neclară referitoare la modul de decontare a serviciilor medicale efectuate de privaţi din fonduri publice, Inexistenţa măsurilor de sancţionare a personalului corupt) sunt consideraţi în aproximativ egală măsură ca având multă şi foarte multă importanţă în apariţia corupţiei.
Există o singură diferenţă semnificativă de evaluare. Astfel, subfinanţarea sistemului sanitar este considerat un aspect cu importanţă mai ridicată decât incompetenţa personalului de conducere (86% multă şi foarte multă şi foarte multă importanţă, spre deosebire de 80%).

Utilizarea serviciilor medicale de stat / private:

 Aproape jumătate dintre români (48%) au apelat în ultimul an în majoritate sau exclusiv la serviciile medicale de stat, în timp ce o treime dintre români au apelat doar la acest tip de servicii. Doar 10% dintre români au apelat în majoritate sau exclusiv la servicii medicale private.
 Tipul serviciilor medicale la care s-a apelat în ultimul an variază în funcţie de rezidenţă şi venit. Astfel, procentul celor care au apelat la serviciile medicale private este considerabil mai ridicat în Bucuresti (20%) şi în cadrul segmentului de populaţie cu venit pe gospodărie mai mare de 3.000 de lei.
 Principala motivaţie pentru utilizarea serviciilor medicale de stat este lipsa banilor necesari pentru consultaţiile în clinici private (47%), urmat de încrederea în competenţa medicilor din clinicile de stat (21%).
Principala motivaţie pentru utilizarea serviciilor medicale private este faptul că la clinicile private se beneficiază de servicii medicale mai bune (25%), urmat de încrederea mai mare în competenţa medicilor de la aceste clinici (18%)

Contribuţii salariale la asigurări private:

 Mai mult de 2 treimi din persoanele angajate (68%) declară că sunt de acord să aloce o parte a sumelor plătite pentru asigurările de sănătate pentru a beneficia de servicii medicale private.
 Persoanele tinere, cu vârsta cuprinsă între 15-42 ani şi 25-39 de ani sunt cele mai interesate de a plăti asigurări pentru servicii medicale private (75%, respectiv 77%).
Interesul variază semnificativ si în funcţie de venit. Astfel, 77% din persoanele cu venitul pe gospodărie 3.000 lei sunt interesate să plăteasca asigurări pentru servicii medicale private spre deosebire de doar 54% din persoanele cu venit 1.000 lei.

Asigurare resurse (medicamente, instrumente) în spital

 Aproximativ o treime din persoanele care au fost vreodată spitalizate (31%), au trebuit să apeleze la resurse proprii pentru a asigura medicamentele şi instrumentele necesare pe perioada spitalizării. Fenomenul se manifestă în egală măsură indiferent de mediul de rezidenţă sau de venit.
Sondajul de opinie a fost realizat de CSOP la cererea Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei, cu sprijinul Ambasadei SUA la Bucureşti.

joi, 15 septembrie 2011

70% dintre români contribuie cu bani la Biserică

In timp ce 73% dintre cetatenii romani spun ca au incredere multa sau foarte multa in Biserica, 81% dintre romani nu sunt de acord ca preotii sa sfatuiasca oamenii cu cine sa voteze, arata noi date ale cercetarii Religie si comportament religios, realizata de Fundatia Soros Romania in cadrul programului Studii Electorale Romanesti.
Romanii se declara practicanti religiosi: 90% dintre concetatenii nostri spun ca merg la Biserica macar la sarbatorile importante, 70% dintre romani contribuie cu bani la Biserica, iar pentru 61% rugaciunea face parte din viata de zi cu zi.
In acelasi timp, majoritatea covarsitoare a romanilor nu sustine implicarea Bisericii in politica: 82% dintre romani sunt de parere ca Biserica ar trebui sa nu se implice in treburile politice si doar 13% cred ca aceasta ar trebui sa se implice in viata politica a tarii.
Profilul conservatorului-religios roman
Doar 3% dintre romani imbratiseaza total doar optiuni conservator-religioase, cum sunt: finantarea bisericii din surse publice, sustinerea pentru constructia Catedralei Mantuirii Neamului, sustinere pentru predarea religiei in scoala, ingradirea avortului prin lege si sporirea influentei religiosului asupra politicului. 9% dintre romani impartasesc cel putin patru dintre cele cinci opinii de mai sus.
Cei 13% conversatori-religiosi dintre romani sunt o minoritate pasiva si cu resurse putine: 30% dintre cei cu venituri foarte mici (sub 400 lei) sustin puternic opiniile de mai sus, fata de doar 10% dintre cei cu venituri mari (2.000 - 4.000 lei) si 6% dintre cei cu venituri foarte mari (peste 4.000 lei).
Dupa nivelul de educatie, conservator-religiosii sunt 22% intre cei cu studii primare, 10% intre cei cu studii medii si 7% intre cei cu studii superioare.
Ca varsta, ponderea lor este peste media nationala doar in randul celor peste 60 de ani (16%) si scade la 8% intre tinerii sub 30 de ani.
 Datele au fost culese, in perioada 1 - 21 iunie 2011, de compania International Brand Consultants. Esantion principal: 1.204 persoane, reprezentativ pentru populatia tinta cu o eroare de +/- 2,9% la un nivel de incredere de 95%.

marți, 13 septembrie 2011

Majoritatea românilor sunt de acord cu avortul din motive medicale

Majoritatea românilor sunt de acord cu avortul din motive medicale, relevă noi date ale cercetării Religie şi comportament religios realizată de Fundaţia Soros România în iunie 2011.
Întrebaţi dacă sunt de acord cu întreruperea voluntară a sarcinii (avortul) atunci când părinţii nu-şi doresc copilul, doar 31% dintre români răspund ferm nu. Cea mai mare parte dintre români, jumătate, sunt 'neutri' şi condiţionează aprobarea avortului de diferite situaţii, cea mai acceptabilă condiţie fiind necesitatea medicală a avortului.
Peste 90% dintre respondenţii 'neutri' sunt de acord cu avortul din motive medicale, când mama sau copilul este în pericol. De asemenea, 70% dintre aceeaşi respondenţi sunt de acord cu întreruperea de sarcină atunci când copilul este rezultatul unui viol. Mult mai puţini români sunt de acord cu avortul din motive sociale: 46% în situaţia în care cuplul nu are o situaţie materială care să-i permită creşterea copilului, şi doar 27% dacă femeia este necăsătorită.
 Persoanele cele mai conservatoare sunt femeile cu venituri mici, cu nivel scăzut de educaţie şi care locuiesc în mediu rural, iar la polul opus, cei care susţin în cea mai mare măsură avortul sunt bărbaţi cu venituri mari şi foarte mari, studii superioare, locuitori ai oraşelor mari şi foarte mari.
În general, acceptabilitatea morală a avortului a crescut considerabil în ultimii ani: dacă în 2005, 56% dintre respondenţi erau 'conservatori' şi erau ferm împotriva avortului, în 2008 procentul lor a scăzut la 52%, iar în 2011 la 43%.
Pe de altă parte, dacă ponderea celor care sunt de acord cu avortul a rămas constantă, categoria care a crescut cel mai mult este cea 'neutrilor', descrişi mai sus, de la 25% în 2005, la 30% în 2008 şi 42% în 2011.
În ceea ce priveşte îngrădirea avortului prin lege, date obţinute în ultimii ani arată că 60% din populaţie se declară împotriva îngrădirii dreptului la avort, în timp ce 30% din populaţie crede că avortul trebuie îngrădit prin lege, în timp ce aproximativ 10% nu au o opinie.
Datele au fost culese, în perioada 01 - 21 iunie 2011, de compania International Brand Consultants. Eşantion principal: 1.204 persoane, reprezentativ pentru populaţia ţintă cu o eroare de +/- 2,9% la un nivel de încredere de 95%.

duminică, 11 septembrie 2011

78% dintre români consideră că rezultatele obținute la examenul de bacalaureat de către absolvenții de liceu sunt reale

Odată cu trecerea timpului, tot mai mulți români au ajuns la concluzia că Bacalaureatul din anul acesta a fost organizat mai bine decât în anii trecuți: în timp ce, în iulie 2011, 48% erau de această părere, iar 16% nu știau ce să creadă, în septembrie 2011 numărul acestora crește la 55%, iar proporţia indecișilor scade la 9%. La nivel declarativ, peste trei sferturi dintre respondenţi (78%) consideră că rezultatele obținute la examenul de bacalaureat de către absolvenții de liceu sunt reale. Proporţia lor este în creştere faţă de iulie 2011 (72%). Numărul celor care cred contrariu este în scădere (15% în septembrie 2011 faţă de 20% în iulie). Proporții similare declară că aceste rezultate reflectă nivelul real al cunoștințelor elevilor, respectiv opusul.
18% dintre intervievați cred în foarte mare sau în mare măsură că s-a fraudat examenul de Bacalaureat din 2011, în timp ce 74% sunt de acord cu această ipoteză în mică sau foarte mică măsură.
În ceea ce privește sesiunea din toamnă a Bacalaureatului, 84% dintre respondenți au o părere proastă sau foarte proastă despre rata de promovabilitate de 16% a candidaților înscriși la examen. Numeroasele contestații depuse de către candidați cu această ocazie sunt considerate în mare parte nejustificate de către 60% dintre respondenți, în timp ce 28% consideră că acestea au fost mai degrabă justificate. Un sfert dintre persoanele intervievate este de părere că s-ar fi fraudat la această sesiune a Bacalaureatului 2011.
Pentru îmbunătățirea sistemului educațional, românii i-ar recomanda Ministrului Educației: să fie mărite salariile profesorilor, ca profesorii să fie mai bine pregătiți, ca materiile predate să fie mai bine selectate, iar orarul redus, precum și impunerea unei exigențe și a unei o discipline mai mari în școlile din țară.

Românii vor întoarcerea la examene de admitere la liceu si facultate

Cei mai mulți români sunt de părere că accederea la liceu sau la facultate ar trebui să se facă pe bază de concurs - 75%, în timp ce 14% consideră că ar trebui să se țină cont și de dosar, și de un examen. Doar 9% consideră că admiterea exclusiv pe bază de dosar ar fi cea mai bună soluție.
În acest an, 41% dintre români recunosc că au apelat la meditații pentru copiii lor, cu 9% mai puțini decât în septembrie 2010. În ceea ce privesc posibilele motivații pentru acest lucru, există câteva cifre relevante: peste 90% declară că vor să aibă un copil bine pregătit; 68% dintre părinții care au apelat la meditații pentru copiii lor își exprimă acordul (total sau parțial) cu faptul că profesorii nu își fac treaba la clasă, spre deosebire de 54% care răspundeau la fel anul trecut; peste 60% dintre părinții care au apelat la meditații sunt de părere că elevii care iau meditații obțin note mai mari. Materia la care s-au luat cele mai multe meditaţii este matematica (90%).
8 din 10 români declară că, pe ei înșiși, școala i-a ajutat să reușească în viață (83% în 2011, 82% în 2010), în timp ce în jur de 15% dintre aceștia tind să declare contrariul.
Majoritatea românilor sunt la curent cu rezultatele obținute de elevii de clasele a 12-a și a 13-a la sesiunea din vară a Bacalaureatului; pentru acest lucru, 47% dintre intervievați consideră că elevii înșiși sunt de vină; 17% îi învinuiesc peprofesori, în timp ce 14% consideră că de vină este sistemul educațional. Alți 6% sunt de părere că este de vină Ministrul Educației, aceeași proporție dintre respondenți considerând că vina pentru rezultatele slabe de la Bacalaureat este a părinților. Conducerea țării este, de asemenea, menționată de 3% dintre respondenți.

55% dintre români consideră că profesorii sunt corupți

Percepția publică privind educația era și este încă influențată de includerea educației în sistemul referenților identitari, unde tendința de apreciere pozitivă este explicabilă. Cu toate acestea, cutremurele de la ultimele sesiuni de bacalaureat încep parcă să aducă percepţia scolii la un nivel de evaluare mai realist, evident însă și mai pesimist.
Conform ultimului sondaj de opinie al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie – IRES, realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 1423 de respondenți, în prezent doar 32% dintre români au o părere bună sau foarte bună despre învățământul românesc, procent cu 6 puncte mai scăzut decât anul trecut în această perioadă. În același timp, 66% dintre aceștia au o părere proastă sau foarte proastă. Dacă 43% dintre intervievați sunt de acord cu afirmația „Sistemul românesc de învățământ este unul performant”, 54% își exprimă dezacordul privind acest aspect.Cu toate acestea, aproximativ 5 din 10 români își mențin opinia conform căreia școala românească este de calitate.
Cei mai mulți respondenți tind să creadă că școala îi pregătește pe elevi pentru viață în măsură mică sau foarte mică - 81%, în timp ce doar 18% consideră major rolul şcolii în această privinţă. Spre comparaţie, în septembrie 2010, proporția celor sceptici cu privire la rolul şcolii în viaţă era mai scăzută cu 12 procente.
Cu toate acestea, mai mulţi respondenţi decât în septembrie 2010 îşi exprimă în prezent o părere bună sau foarte bună despre activitatea Ministrului Educației(36% în 2011 faţă de 28% în septembrie 2010).
8 din 10 români sunt de acord cu afirmația „Învăţământul românesc este centrat prea mult pe informaţie şi prea puţin pe formarea de competenţe”, proporţia lor fiind relativ neschimbataă în ultimul an. În schimb, pe parcursul unui an, a crescut cu 10% proporția românilor care sunt de acord cu afirmația „Profesorii sunt slab pregătiți” (61% în 2011 faţă de 51% în 2010). Afirmația „Profesorii sunt corupți” suscită exprimarea acordului din partea a 55% dintre respondenți, proporție mai scăzută în prezent decât în 2010. Scăderea percepţiei de corupție a cadrelor didactice poate fi explicată prin măsurile de supraveghere atât de controversate de la ultima sesiune de bacalaureat.
În același timp, mai ridicată este proporția celor care sunt de părere căprofesorii sunt mult prea prost plătiți pentru ceea ce fac – 81%.
Peste 60% dintre intervievați sunt de acord cu afirmația conform căreia orarul elevilor ar fi prea încărcat, în timp ce peste 80% își exprimă acordul cu ideea conform căreia schimbările legislative privind educația sunt prea frecvente.
Peste 80% dintre români sunt de acord cu afirmația „Dotarea școlilor este deficitară”, iar peste 95% se declară de acord cu faptul că este nevoie de mai multă disciplină în școli. Doar 1 din 5 participanţi la studiu sunt de acord cu faptul că că profesorii ar fi prea exigenți cu elevii.Mai mult, aproximativ 9 din 10 respondenţisunt de părere că elevii de azi sunt mai slab pregătiți decât cei din trecut, în timp ce 4 din 10 intervievaţi sunt de părere că elevii primesc prea multe teme pentru acasă.
Învățământul de stat se bucură de încrederea a 60% dintre respondenți, în detrimentul celui privat, aceștia fiind de acord cu afirmația „Învățământul de stat este mai bun decât cel privat”. De asemenea, trei sferturi dintre persoanele intervievate consideră că absolvenții de facultate sunt slab pregătiți, o proporție ușor mai ridicată dintre acestea exprimându-și acordul cu afirmația „Tinerii nu sunt pregătiți pentru a face față pe piața muncii” (80%). În acest context, acordul cu afirmația „Reînființarea școlilor profesionale sau de meserii ar fi o idee bună” este aproape unanim – 95%.
Pe fondul percepțiilor mai degrabă nefavorabile privind sistemul educațional românesc, mai mult de jumătate dintre intervievați (56%) își exprimă acordul cu afirmația „As vrea ca fiul sau fiica mea să studieze în străinătate”. Pe de altă parte, cu afirmația „Elevii români au cunoștințe generale mai multe decât elevii din țări mai dezvoltate” sunt de acord aproape 70% dintre respondenți. Acest din urmă stereotip perceptiv nu este confirmat, din păcate, de testele internationale la care participă și elevii români.

joi, 18 august 2011

38 la sută dintre români vor altă meserie

BestJobs.ro a chestionat recent 3040 de utilizatori pentru a afla daca sunt multumiti de domeniul in care profeseaza momentan si daca originea unui angajator este importanta pentru ei.
Intrebati despre preferintele legate de tara din care provine angajatorul, "Preferi companiile autohtone sau straine?", raspunsurile utilizatorilor BestJobs au fost urmatoarele\
54% nu sunt interesati de tara din care este angajatorul.
33% prefera companiile straine.
13% prefera companiile autohtone.
Din cel de-al doilea sondaj, "In prezent jobul tau e in domeniul in care vrei sa iti construiesti o cariera?", aflam ca:
24% sunt multumiti de job si domeniul de activitate.
21% sunt de asemenea multumiti de jobul din prezent, dar e posibil ca in viitor sa incerce si un alt domeniu.
38% isi doresc sa incerce in prezent o schimbare de cariera.
17% nu sunt interesati in a face o cariera, ci isi doresc un job pentru a se putea sustine financiar.
Sondajele au fost efectuate la nivel national pe pagina de candidati BestJobs. Acestea fac parte dintr-o serie de sondaje BestJobs ce masoara opinia utilizatorilor intr-o varietate de subiecte legate de locul de munca, economie si cariera.