Se afișează postările cu eticheta aprobat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aprobat. Afișați toate postările

joi, 29 septembrie 2011

Guvernul a aprobat înfiinţarea Agenţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare

Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
 Astfel, se înfiinţează Agenţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, denumită în continuare Agenţie, prin reorganizarea Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare care se desfiinţează la data semnării protocolului de predare-primire. Agenţia, instituţie publică cu personalitate juridică, va funcţiona în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi are în structură filiale judeţene fără personalitate juridică.
 Ministrul Agriculturii a precizat că a fost necesară restructurarea activităţii de îmbunătăţiri funciare, întrucât, din 1990 şi până în prezent, acest sector nu a fost restructurat, ci doar au fost îmbunătăţite formele legislative de susţinere a acestuia: 'Începând cu 1 ianuarie 2007 şi apoi cu 1 ianuarie 2010 sistemul, care a fost susţinut în cea mai mare parte din surse bugetare, a trebuit să fie refăcut astfel încât el să corespundă cerinţelor UE', a declarat Valeriu Tabără.
 Personalul ANIF va fi preluat de Agenţie în conformitate cu prevederile legale, în limita a maximum 1.500 de posturi, din cei 4.800 de salariaţi câţi are în prezent ANIF. De asemenea, ministrul Agriculturii a afirmat că se vor putea face angajări sezoniere, în special vara, primăvara şi toamna.
 În ceea ce priveşte digurile şi barajele de pe râurile interioare şi de pe Dunăre cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, aflate în prezent în administrarea ANIF, ministrul Agriculturii a declarat că acestea vor fi preluate în administrarea Administraţiei Naţionale 'Apele Române'.
 Actul normativ introduce taxa de îmbunătăţiri funciare, denumită taxa IF ca sursă pentru acoperirea cheltuielilor Agenţiei pentru administrarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare. Această taxă este plătită de către beneficiarii terenurilor deţinute în baza unui titlu valabil de proprietate ori de folosinţă în amenajările de îmbunătăţiri funciare sau în afara acestora, care beneficiază direct sau indirect de lucrările de îmbunătăţiri funciare pentru administrarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare.
 Calculul, modul de colectare şi termenele de plată a taxei IF se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar cuantumul taxei IF se aprobă, anual, de către Agenţie, până la data de 31 august a fiecărui an pentru anul următor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea IV-a.
 În privinţa finanţării activităţii Agenţiei, acesta se realizează din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, iar veniturile proprii ale Agenţiei sunt realizate din taxa IF şi tarifele percepute beneficiarilor activităţilor de îmbunătăţiri funciare.
 Cheltuielile de exploatare, întreţinere şi reparaţii a amenajărilor funciare nu se mai asigură, potrivit noii reglementări, prin subvenţii de la bugetul de stat, acordate Agenţiei sau beneficiarilor constituiţi în organizaţii de îmbunătăţiri funciare sau federaţii de organizaţii de îmbunătăţiri funciare.
 Conducerea agenţiei va fi asigurată de directorul general şi de directorul general adjunct, numiţi prin ordin al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în condiţiile legii.
Agenţia, ca instituţie publică, va permite dezvoltarea activităţilor din domeniul îmbunătăţirilor funciare de interes naţional, asigurarea protecţiei terenurilor de orice fel şi va putea îndeplini rolul statului în activităţi ce au drept scop prevenirea şi înlăturarea factorilor de risc (exces de apă, eroziunea solului, inundaţii, poluare).

Programul de iarnă în domeniul energetic pentru perioada octombrie 2011 - martie 2012

Guvernul a aprobat Programul de iarna în domeniul energetic pentru perioada octombrie 2011 - martie 2012. Documentul are ca obiectiv evaluarea consumului de energie electrica si termica al tarii în vederea asigurarii acestuia în conditii de calitate si siguranta în alimentare si functionare sigura si stabila a Sistemului Electroenergetic National pe perioada sezonului rece. Conform programului elaborat de Ministerul Economiei, în perioada 1 octombrie 2011 - 30 martie 2012, se prevede a se realiza o productie de energie electrica de cca. 12.133 mii MWh si de cca. 1.878 mii Gcal energie termica. Cantitatile de combustibili preconizate a se consuma în aceasta perioada sunt de cca.8.866 mii tone lignit, 564 mii tone huila, 313 mil.mc gaze naturale si 13,3 mii tone pacura. Necesarul total de finantare a programului de iarna 2011 - 2012, pentru achizitia de combustibili, atât pentru producatorii de energie electrica si termica din coordonarea MECMA, cât si cei aflati în coordonarea autoritatilor locale, este de cca.5.694 mil.lei.
Programul de iarna a fost întocmit atât pe baza evolutiei consumului realizat în anii anteriori, cât si al celui realizat dupa declansarea crizei economice si financiare, tinându-se seama, totodata, de dimensionarea stocurilor la data de 1 octombrie 2011. Monitorizarea si analiza stadiului îndeplinirii sarcinilor prevazute de Program revine Comandamentului de iarna, care va lua masuri operative în situatia neîndeplinirii acestora.

miercuri, 14 septembrie 2011

Guvernul a aprobat normele de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă privind ajutoarele pentru încălzire

Guvernul a aprobat astăzi, printr-o Hotărâre, normele metodologice de aplicare ale prevederilor Ordonanţei de Urgenţă privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece.
Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 70 din 2011 s-a stabilit acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei pentru familiile ale căror venituri pe membru de familie sunt de până la 786 de lei şi pentru persoanele singure ale căror venituri sunt mai mici de 1082 de lei.
Principala modificare introdusă prin Hotărârea de Guvern vizează creşterea procentului de dosare care vor fi verificate, prin efectuarea de anchete sociale la domiciliu sau, după caz, la reşedinţa solicitantului ajutorului pentru încălzire, de la 3% cât era anterior, la 60% dintre dosarele depuse.
Anchetele sociale se realizează de către personalul de asistenţă socială din subordinea consiliului local sau, după caz, de persoanele cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale din aparatul de specialitate al primarului. Normele metodologice de aplicare mai includ, în principal, următoarele:
ˇ Documentele ce trebuie prezentate de solicitanţii de ajutor pentru încălzirea locuinţei, respectiv cererea şi declaraţia pe propria răspundere privind componenţa familiei, veniturile realizate şi spaţiul locativ;
ˇ Modelele de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, borderouri de plată, situaţii centralizatoare, alte documente necesare;
ˇ Circuitul documentelor între instituţiile responsabile cu acordarea acestui ajutor;
ˇ Procedurile specifice de stabilire a nivelului consumului individual de energie termică, respectiv gaze naturale;
ˇ Stabilirea formulelor de calcul pe baza cărora furnizorii de energie termică, respectiv de gaze naturale, calculează ajutorul efectiv de care beneficiază familia sau persoana care este eligibilă pentru acordarea ajutorului;
ˇ Verificarea de către primari, inclusiv prin anchetă socială, a informaţiilor declarate de solicitanţii ajutorului de încălzire;
ˇ Modalitatea de monitorizare şi verificare a acordării ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei.

miercuri, 10 august 2011

Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2012-2014, aprobată de Guvern

Guvernul a aprobat astăzi Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2012-2014, care include parametrii macro-economici conveniţi cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.
Guvernul estimează o creştere economică de 3,5%-4% din PIB pentru 2012, aşa cum s-a convenit cu organismele financiare internaţionale.
Potrivit ministrului Finanţelor, în Strategia fiscal-bugetară pentru 2012-2014 este prognozată, pentru anul 2012 o creştere în PIB a veniturilor cu 9%, comparativ cu anul în curs, şi o majorare în PIB a cheltuielilor cu 5%, având în vedere programul amplu de investiţii. Ministrul Finanţelor a subliniat că Executivul îşi va menţine politica de susţinere a investiţiilor şi a arătat că pentru 2012 se estimează o alocare pentru investiţii de 43 de miliarde de lei, pentru 2013 - 49,5 miliarde de lei şi pentru 2014 - 55,7 miliarde de lei.
De asemenea, deficitul bugetar a fost estimat la 3% din PIB pentru anul 2012, 2,5% din PIB pentru 2013 şi 2,2% din PIB pentru 2013.
Cheltuielile de personal vor continua să fie reduse gradual, astfel: pentru 2012 sunt prognozate să reprezinte 7,2% din PIB, pentru 2013 - 7,08% din PIB, iar pentru 2014 - 6,79% din PIB.
Totodată, Ministerul Finanţelor i-a informat pe membrii Guvernului despre evoluţiile înregistrate pe pieţele financiare internaţionale. În acest context, ministrul Finanţelor a menţionat că măsurile cuprinse în Acordul cu Fondul Monetar, Comisia Europeană şi Banca Mondială privind consolidarea fiscală, restructurarea companiilor de stat şi a administraţiei, plata arieratelor vor fi continuate de Guvern.
Strategia fiscal-bugetară va fi transmisă Parlamentului în procedură de urgenţă, potrivit legii.

miercuri, 22 iunie 2011

Guvernul a aprobat menţinerea nivelului accizei specifice la ţigarete

Executivul a decis menţinerea nivelului accizei specifice la ţigarete, potrivit unei Hotărâri de Guvern aprobate astăzi.
Pentru ţigarete, acciza totală este mixtă, structura acesteia fiind formată din acciza specifică (euro/1000 ţigarete) şi acciza ad valorem (% din preţul de vânzare cu amănuntul) potrivit art. 1(2) din Directiva 92/79/CEE privind apropierea taxelor pentru ţigarete.
Totodată, prin art. 1 pct. 1 alin. (1) din Directiva 2010/12/UE s-a prevăzut un nou mod de calcul pentru stabilirea accizei specifice, care a înlocuit conceptul de cea mai populară categorie de preţ (MPPC) cu preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul (WAP);
Potrivit mecanismului de calcul reglementat prin art. 177 alin. (3) din Codul fiscal, nivelul accizei specifice, exprimat în euro/1000 ţigarete, se stabileşte anual prin hotărâre a Guvernului.
Astfel, în perioada 1 ianuarie 2011 - 1 iulie 2012 nivelul accizei totale rămâne neschimbat la valoarea de 76,60 euro/1000 ţigarete, iar acest fapt nu ar trebui să determine o creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul a ţigaretelor.
Potrivit art. 1 pct. 1 alin. (2) din Directiva 2010/12/UE, Statele Membre sunt obligate să atingă un nivel minim al accizelor de 90 euro/1000 ţigarete, România beneficiind de o perioadă de tranziţie până la 1 ianuarie 2018; De asemenea, nivelul accizei minime este stabilit la 96% din nivelul accizei totale potrivit art. I pct. 4 din O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale;