Se afișează postările cu eticheta Termen limită. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Termen limită. Afișați toate postările

miercuri, 22 iunie 2011

Termen limită pentru depunerea proiectelor în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia

Secretariatul Tehnic Comun din BRCT Timișoara anunță potențialii aplicanți ai celui de-al doilea apel pentru propuneri de proiecte din cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia cu privire la termenul limită pentru depunerea proiectelor – 27 iunie 2011, ora 17.00, ora locală a României, la sediul Secretariatului Tehnic Comun din cadrul BRCT Timişoara, str. Proclamația de la Timișoara nr. 5, Timișoara, jud. Timiș, cod poștal 300054, România.
Cel de-al doilea apel pentru propuneri de proiecte din cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia este finanţat din fonduri IPA de Uniunea Europeană cu 15,3 milioane de euro. Proiectele ce urmează a fi depuse de potenţialii aplicanţi români şi sârbi din zona de graniţă trebuie să se încadreze în una din cele 3 axe prioritare ale Programului: 1 - Dezvoltarea economică şi socială, 2 - Mediu şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă (apel tematic pentru Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării) sau 3 - Promovarea activităţilor „people to people.”
Începând cu data de 25 martie 2011, data lansării celui de-al doilea apel pentru propuneri de proiecte, Secretariatul Tehnic Comun din cadrul BRCT Timişoara, alături de partenerii instituționali din România – Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Autoritate de Management și din Republica Serbia – Biroul pentru Integrare Europeană a Serbiei, Autoritate Națională au organizat cu succes evenimente de informare, forumuri pentru identificarea de parteneri și ateliere de lucru interactive în regiunea eligibilă a Programului pentru a clarifica aspecte legate de întocmirea și depunerea proiectelor de cooperare transfrontalieră.
Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia finanţează proiecte comune care valorifică potenţialul de dezvoltare al zonei de graniţă dintre România şi Republica Serbia. Informaţii suplimentare pot fi găsite accesând: www.romania-serbia.net sau www.brct-timisoara.ro.