joi, 1 septembrie 2011

Modificări la Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală

Guvernul a aprobat astăzi, două ordonanţe care modifică şi completează Codul Fiscal şi Codul de procedură fiscală şi a reglementat unele măsuri financiar-fiscale, a anunţat premierul Emil Boc la finalul şedinţei Executivului de astăzi.
 Primul-ministru a prezentat unele modificări care vin în sprijinul mediului de afaceri, a agenţilor economici aflaţi în dificultate din cauza crizei economice:
 1. Acordarea dreptului de depunere trimestrială a Declaraţiei 112 (Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate) pentru micii contribuabili, faţă de actuala reglementare care prevede obligaţia depunerii lunare a acestei declaraţii. Condiţiile care trebuie îndeplinite de contribuabili pentru a beneficia de această facilitate sunt:
 - asociaţiile, fundaţiile şi microîntreprinderile trebuie să fi avut în anul anterior un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
 - societăţile comerciale trebuie să fi avut în anul anterior un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv şi venituri totale anuale mai mici de 100.000 euro;
 - de această prevedere urmează să beneficieze cca. 237.000 angajatori, persoane fizice şi juridice, reprezentând 54,7% din totalul celor care depun Declaraţia 112.
 'Aproximativ 54% din totalul firmelor din România vor beneficia de această facilitate în sensul uşurării mecanismului birocratic în relaţia cu statul. Înseamnă economie de timp şi bani din partea acestor firme în raport cu declaraţiile pe care trebuie să le depună potrivit legii', a apreciat premierul Emil Boc.
 2. Reglementarea unui regim juridic special al penalităţilor de întârziere aferente creanţelor fiscale principale eşalonate la plată. Conform acestui regim, pe perioada de eşalonare a obligaţiilor fiscale principale şi a eventualelor dobânzi aferente acestora, penalităţile urmează a fi amânate la plată în vederea anulării, dacă eşalonarea la plată se finalizează. În acest regim se include şi un procent de 50% din majorările de întârziere corespunzător componentei de penalitate din conţinutul majorării de întârziere.
 Încurajarea plăţii voluntare a obligaţiilor fiscale restante (la 31.08.2012) prin:
 - anularea penalităţilor de întârziere aferente acestora cu condiţia plăţii voluntare a principalului şi dobânzilor până la 31.12.2011;
 - reducerea cu 50% a penalităţilor în cazul plăţii principalului şi dobânzii aferente până la 30.06.2012.
 Primul-ministru Emil Boc a dat următorul exemplu: 'dacă o firmă astăzi are o datorie de 100 de lei şi este compusă din 70 de lei principalul plus dobânda şi 30 de lei penalităţi, iar această firmă până în 31 decembrie îşi plăteşte principalul plus dobânda, adică 70 de lei, este scutită de plata penalităţii de 30 de lei. Dacă aceeaşi firmă plăteşte principalul şi dobânda 70 de lei până în 30 iunie 2012, va fi scutită de jumătate din cât trebuie să plătească ca şi penalizare, adică în exemplul nostru 30/2 va însemna 15 lei'.
 3. Modificarea ordinii de stingere a obligaţiilor fiscale în sensul stingerii cu prioritate a tuturor obligaţiilor principale în ordinea vechimii acestora şi apoi a accesoriilor în ordinea vechimii acestora, pentru a se evita acumularea de noi accesorii în sarcina contribuabilului.
 Premierul Emil Boc a explicat că această decizie a fost luată pentru că 'foarte multe firme - odată ce au o datorie - nu mai reuşesc să iasă din spirala penalităţilor, dobânzilor şi datoriilor faţă de stat; când merg să-şi plătească datoriile din trecut plătesc, în esenţă, în ordine istorică şi nu plătesc principalul în primul rând şi în continuare se acumulează penalităţi de întârziere la datoria principală pe care o au.'
 4. Reglementarea posibilităţii organului fiscal de a înscrie în certificatul de atestare fiscală şi a sumelor certe, lichide şi exigibile pe care contribuabilul le are de încasat de la entităţile care realizează achiziţiile publice.
 Măsura a fost luată în vederea facilitării participării la licitaţii a acelor firme care au datorii la bugetul de stat, dar în acelaşi timp au de recuperat alte sume de la stat. 'Prin simplul fapt că aceste firme figurează cu datorii la bugetul de stat, nu pot participa la licitaţii, deşi au de primit de la stat poate aceeaşi sumă sau chiar o sumă mai mare. Şi atunci am fixat în Codul Fiscal şi în Codul de Procedură Fiscală faptul că certificatul de atestare fiscală trebuie acum să aibă două componente: pe de-o parte să spună că firma respectivă are 100 de lei datorii la stat, la bugetul de stat, dar - pe de altă parte - firma respectivă are de primit de la stat 100 de lei. Deci cu alte cuvinte această firmă nu are datorii, în consecinţă va putea să participe în viitor la licitaţie', a apreciat Şeful Executivului.
 Menţinerea, începând cu anul 2012, a sistemului actual de impozitare a clădirilor şi mijloacelor de transport.
 Premierul Emil Boc a declarat că se menţine 'acelaşi regim de impozitare, aşa cum a fost în 2011, cu precizarea că în lege, la Parlament, se stabilise că numai pentru anul 2011 să se plătească în acest mod.'
 Stabilirea datei de 25 a fiecărei luni ca dată unică de depunere a tuturor declaraţiilor fiscale şi achitarea obligaţiilor fiscale de către către contribuabili, persoane fizice şi juridice, către bugetul de stat şi bugetul de asigurări sociale.
 Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a precizat că 'aveam pentru anumite impozite date diferite pentru declarare, de exemplu, pentru definitivarea impozitului pe venit, ziua de 15, mai aveam şi pentru declaraţia recapitulativă care cuprinde operaţiuni intracomunitare posibilitatea de a o depune până la data de 15 a fiecărei luni. Vrem ca fiecare contribuabil să ştie că dacă are de declarat şi plătit impozite şi taxe, să poată să facă acest lucru până în data de 25 a fiecărei luni'.
 Majorarea cu 5% a impozitului pentru clădirile destinate activităţilor turistice, dar care sunt menţinute închise.
 Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea a anunţat faptul că, prin Codul Fiscal au fost luate măsuri cu impact asupra turismului: 'o modificare este creşterea impozitului cu 5% pentru cei care sunt proprietari sau administratori de clădiri cu destinaţie turistică şi care nu au în circuitul turistic aceste clădiri'.  Elena Udrea a mai prezentat o altă modificare: reducerea impozitului la jumătate pentru hotelierii care ţin deschise hotelurile minim şase luni pe an, scopul modificării fiind acela de a mări perioada sezonului estival.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu