Se afișează postările cu eticheta ministru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ministru. Afișați toate postările

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Dosarul Hidroelectrica

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Pena Eugen, în vârstă de 63 de ani, fost director general al S.C. Hidroelectrica S.A, Geormăneanu Victoria, în vârstă de 63 de ani, fost director economic la S.C. Hidroelectrica S.A., Asan George Lavinius, în vârstă de 53 de ani, director furnizare la S.C. Hidroelectrica S.A., Opriş Nicolae, în vârstă de 52 de ani, fost şef Serviciu Marketing - Furnizare la S.C. Hidroelectrica S.A., Oprea Traian, în vârstă de 60 de ani, director general la S.C. Hidroelectrica S.A., Iosif Georgeta, în vârstă de 55 de ani, director economic la S.C. Hidroelectrica S.A. şi Sereş Ioan Codruţ, în vârstă de 42 de ani, fost Ministru al Economiei şi Comerţului, pentru săvârşirea infracţiunilor de complot şi subminarea economiei naţionale, prev. de art. 167 alin. 1 şi art. 165 alin. 2 C.p.
În fapt, se reţine că inculpatul Pena Eugen a iniţiat şi a constituit o asociere infracţională, împreună cu inculpaţii Oprea Traian, Geormăneanu Victoria, Asan George Lavinius, Opriş Nicolae şi Iosif Georgeta şi, în virtutea funcţiilor de conducere deţinute în cadrul S.C. Hidroelectrica S.A., societate comercială cu capital integral de stat, au desfăşurat activităţi infracţionale care au produs un prejudiciu considerabil patrimoniului societăţii şi bugetului consolidat al statului.
Activitatea infracţională a vizat modalitatea de contractare a cantităţilor de energie electrică rezultate din producţia proprie şi din achiziţiile de la alţi producători, în condiţii total nefavorabile societăţii şi a condus la imposibilitatea asigurării, în anumite perioade de timp, a rezervei de putere necesare funcţionării în siguranţă a Sistemului Energetic Naţional - ramură strategică a economiei naţionale, aspect de natură să submineze economia naţională.
În sarcina inculpaţilor se reţine că, în cursul anului 2003, în contextul apariţiei fenomenului de secetă hidrologică pentru fluviul Dunărea şi a prognozelor meteorologice privind situaţia hidrologică pe râurile interioare, nu au invocat clauza de forţă majoră inserată în contractele de furnizare a energiei electrice, până la normalizarea regimului hidrologic, şi nici nu au luat măsuri în vederea renegocierii preţurilor, cu consecinţa înregistrării unei pierderi financiare considerabile de către S.C. Hidroelectrica S.A.
Astfel, în condiţiile efectelor negative ale secetei hidrologice asupra funcţionării în siguranţă a Sistemului Energetic Naţional, inculpaţii nu au procedat la reducerea cantităţilor de energie electrică aferente contractelor comerciale încheiate cu consumatorii eligibili şi furnizorii licenţiaţi de pe piaţa concurenţială, ci au acţionat în sensul onorării în totalitate a cantităţilor contractate sau chiar depăşirii acestora, prin achiziţia de energie de la producătorii termo, la preţuri mult mai mari decât cele stabilite conform contractelor de vânzare de energie electrică.
Se mai reţine că, în perioada 2002 - 2003, inculpaţii au dispus cumpărarea de energie electrică de la S.C. Termoelectrica S.A. la preţuri mari şi au revândut energia electrică către furnizorii licenţiaţi şi consumatorii eligibili la preţuri mult diminuate faţă de preţurile stipulate în contractele încheiate cu aceştia.
În perioada 2003 - 2004, inculpaţii au acţionat în sensul încheierii în mod ilegal a unui număr de 4 contracte de furnizare de energie electrică, cu majorarea cantităţilor de energie electrică pe o perioadă de 9- 10 ani, deşi S.C. Hidroelectrica S.A. nu avea dreptul să încheie în această perioadă contracte pe piaţa concurenţială pentru furnizare de energie electrică şi nici acte adiţionale la contractele aflate în derulare.
În sarcina inculpatului Sereş Ioan Codruţ se reţine că, în calitate de Ministru al Economiei şi Comerţului, a sprijinit gruparea constituită la nivelul conducerii S.C. Hidroelectrica S.A., prin nedenunţarea şi omisiunea sesizării organelor judiciare a faptelor ilicite de care a luat cunoştinţă prin natura funcţiei deţinute, a dispus efectuarea de modificări asupra materialul realizat de Corpul de Control şi nu a luat măsurile care se impuneau pentru ca activitatea S.C. Hidroelectrica S.A. să se deruleze în mod legal.
Prin modalităţile descrise, inculpaţii au pus în pericol Sistemul Energetic Naţional şi au cauzat un prejudiciu în sumă de aproximativ 5.400 miliarde lei, echivalentul a 165 milioane USD.
În vederea acoperirii prejudiciului, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra mai multor autoturisme, imobile - locuinţe şi terenuri, precum şi sume de bani aparţinând inculpaţilor, în valoare totală de aproximativ 6.000.000 lei, 400.000 Euro şi 200.000 USD.
Cauza a fost instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul DCCO - Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor.
Suportul informativ în documentarea cauzei a fost asigurat de către SRI.
Faţă de alte persoane ce au contribuit la săvârşirea faptelor cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
Cauza a fost trimisă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

marți, 20 septembrie 2011

Leonard Orban, ministru al Afacerilor Europene

 Fostul consilier prezidenţial Leonard Orban a depus, marţi seară, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Afacerilor Europene, în faţa preşedintelui Traian Băsescu.
La ceremonia de depunere a jurământului au participat preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, premierul Emil Boc şi mai mulţi membri ai Cabinetului.
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, marţi, înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene, după ce luni Leonard Orban a fost avizat favorabil de comisiile parlamentare de administraţie şi afaceri europene pentru preluarea conducerii respectivului minister.
Leonard Orban a coordonat, din martie 2010, Departamentul Afaceri Europene din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

joi, 14 iulie 2011

Avere de fost ministru: Dan Ioan Popescu nu poate justifica 4 milioane de lei

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis joi confiscarea sumei de 4 milioane lei din averea fostului ministru Dan Ioan Popescu şi a soţiei acestuia, Elena, avere ce nu poate fi justificată, însă decizia instanţei nu este definitivă.
Dan Ioan Popescu şi soţia sa au efectuat cheltuieli nejustificate de 4.081.676 de lei, sumă ce urmează să fie plătită către bugetul de stat în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a deciziei instanţei. În plus, instanţa i-a obligat pe cei doi la plata de cheltuieli judiciare către stat în valoare de 17.935 de lei, fiind menţinut sechestrul pe o parte din avere.
În 2006, fostul procuror general Ilie Botoş a cerut Comisiei de control al averilor din ÎCCJ cercetarea declaraţiilor de avere ale lui Dan Ioan Popescu şi ale soţiei sale, la sesizarea Centrului de Resurse Juridice. Comisia a stabilit atunci că soţii Elena şi Dan Ioan Popescu nu justifică legalitatea unor bunuri dobândite, în valoare de 46 miliarde lei vechi.
Ca urmare a acestei concluzii, comisia a decis instituirea sechestrului asigurător pe unele dintre cele 23 de bunuri imobile (terenuri şi case) din Bucureşti şi Azuga, obţinute de soţii Elena şi Dan Ioan Popescu în perioada decembrie 2000-decembrie 2004.
Este vorba despre: teren curţi - construcţii în suprafaţă de 490 mp, teren de 500 mp, teren curţi - construcţii de 801 mp, teren cu o suprafaţă totală de 1.669 mp, din care 978 mp fâneaţă şi 691 mp pădure, teren fâneaţă de 493 mp, teren de 475 mp, toate situate în intravilanul oraşului Azuga, un teren de 502 mp (523,67 mp din măsurători cadastrale) şi altul de 467 mp (523 mp din măsurători cadastrale), ambele din oraşul Azuga, precum şi apartamentul din Bucureşti, str. Uruguay.
Soţii Popescu susţin că banii folosiţi la cumpărarea imobilelor provin din vânzarea acţiunilor firmei Ital Agency, în 2001, către patronii societăţii Luxten Lighting.