Se afișează postările cu eticheta elevi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta elevi. Afișați toate postările

joi, 15 septembrie 2011

Modele de teste pentru evaluarea iniţială a elevilor în anul şcolar 2011-2012

 Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului îşi propune să asigure, începând cu anul şcolar 2011-2012, un instrument de diagnoză pentru orientarea acţiunilor ulterioare ale cadrului didactic prin adecvarea la nevoile reale ale beneficiarului direct al sistemului educaţional - elevul. În acest scop, în unităţile din învăţământul preuniversitar se administrează teste de evaluare iniţială. Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare a elaborat modele de teste pentru evaluarea iniţială, însoţite de baremele de evaluare şi de notare, precum şi de precizări referitoare la specificul testelor. Modelele au caracter unitar şi orientativ şi au fost publicate joi, 15 septembrie 2011, pe site-ul http://subiecte.edu.ro/2012/.
 Cadrele didactice elaborează şi validează, la nivelul colectivului de catedră/comisie metodică, teste de evaluare iniţială având ca reper modelele postate. Pentru disciplinele/ modulele de pregătire profesională la care există continuitate în planul-cadru, evaluarea iniţială se desfăşoară la începutul semestrului întâi, fiind precedată de două săptămâni de recapitulare. În cazul celorlalte discipline, care se află în primul an de studiu pentru elevi, evaluarea iniţială se poate desfăşura imediat după lecţiile introductive. În acest caz, testul iniţial va fi unul preponderent atitudinal, dar va cuprinde şi itemi prin care se evaluează competenţe formate anterior, dar care vor sprijini realizarea obiectivelor/ competenţelor prevăzute în programă.
Rezultatele obţinute în urma evaluării nu se trec în catalog, se comunică elevilor şi părinţilor/reprezentantului legal şi nu se fac publice. Prin administrarea evaluării iniţiale la clasele a II-a - a XII-a/a XIII-a se stabileşte un punct de referinţă în vederea comparării cu rezultatele Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a şi a examenului de bacalaureat din anul 2012, precum şi cu rezultatele evaluărilor sumative viitoare de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, prevăzute în Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011.

miercuri, 7 septembrie 2011

1,6 milioane de elevi din clasele I-IV vor primi gratuit mere

Programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli va continua şi în anul şcolar 2011-2012. Mai mult de 1,6 milioane de elevi din clasele I-IV vor primi gratuit mere începând cu 31 octombrie 2011.
Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi, prin Hotărâre de Guvern, continuarea distribuţiei gratuite de fructe în şcoli şi în anul şcolar 2011-2012, în cadrul programului comunitar de încurajare a consumului de fructe, precum şi măsurile adiacente de implementare şi gestionare a programului la nivelul administraţiei locale.
Actul normativ stabileşte că în anul şcolar 2011-2012 se vor acorda gratuit mere, în limita valorii zilnice de 0,315 lei/elev, pentru o perioadă de maximum 94 de zile de şcolarizare, începând cu 31 octombrie 2011.
Bugetul total alocat programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli pentru anul şcolar care va începe peste scurt timp este de 52.890.646 lei, echivalentul a 12.593.011 euro - din care 8,483 milioane euro din fonduri comunitare, iar 4,109 milioane euro din cofinanţare naţională, a precizat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără. Sumele necesare implementării programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli pentru anul şcolar 2011-2012 se asigură prin bugetul ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Numărul total al elevilor din clasele I-IV, din sistemul public şi privat, care vor beneficia de programul fructe în şcoli este de peste 1,6 milioane de elevi.

marți, 28 iunie 2011

214.955 elevi de clasa a VIII-a la Evaluarea naţională

La proba de limba si literatura româna din cadrul Evaluarii nationale pentru elevii de clasa a VIII-a au fost prezenti 214.955 candidati. 187.442 elevi au primit note între 5 si 10 (87,20%), iar 27.510 elevi note sub 5. Pe transe de note, s-a constatat urmatoarea situatie: 32.960 elevi au obtinut note între 5 si 5,99, 35.529 elevi - note între 6 si 6,99, 41.544 elevi - note între 7 si 7,99, 43.766 - note între 8 si 8,99, 31.733 elevi - note între 9 si 9,99. 1.870 elevi au primit nota 10 (cei mai multi în Bucuresti - 185).
155.844 din cei 214.692 elevi care au sustinut proba de matematica au obtinut note între 5 si 10 (72,58%), iar 58.848 elevi au obtinut note sub 5. Pe transe de note, situatia este urmatoarea: 51.618 elevi au obtinut note între 5 si 5,99, 35.244 - note între 6 si 6,99, 26.304 elevi - note între 7 si 7,99, 20.874 elevi - note între 8 si 8,99, respectiv 18.496 elevi - note între 9 si 9,99. Numarul elevilor cu note de 10 a fost de 3.308 - cele mai multe în Bucuresti - 356.
La proba de limba si literatura materna au participat 11.635 de elevi. 11.199 au obtinut note între 5 si 10 (96,25%), restul de 436 elevi situându-se sub 5. Datele statistice pe transe de note au urmatoarea structura: 789 elevi - note între 5 si 5,99, 1.313 elevi - note între 6 si 6,99, 2.191 elevi - note între 7 si 7,99, 3.568 - note între 8 si 8,99, 3.143 elevi - note între 9 si 9,99. 195 elevi au fost notati cu 10 (cei mai multi în judetul Mures - 47). Trei elevi au fost eliminati din examen, toti la proba de limba si literatura româna.
Media generala obtinuta la Evaluarea nationala constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învatamântul liceal de stat. Înscrierea în clasa a IX-a, în liceele de stat, se face fara examen, pe baza mediei de admitere. Media de admitere este media aritmetica între media generala la Evaluarea nationala si media generala de absolvire a claselor V-VIII.

joi, 23 iunie 2011

Din cei 78 de elevi de la Centrul de Reeducare Buziaş, 69 au promovat

Centrul de Reeducare Buziaş, în colaborare cu parteneri din comunitate, organizează pe perioda vacanţei de vară excursii şi tabere, recompensând în acest mod, asistaţii care au obţinut rezultate deosebite la învăţătură şi au avut un comportament pozitiv în anul şcolar 2010/2011.
Bilanţul succint al activităţilor derulate de către minorii internaţi în Centru, în anul şcolar 2010/2011, reliefează un rezultat mulţumitor având în vedere nivelul general scăzut al cunoştiinţelor acumulate în libertate dar şi fluctuaţia minorilor pe parcursul internării în Centrul de Reeducare.
Astfel, dintre cei 78 de minori înscrişi în anul şcolar trecut la Şcoala cu clasele I-VIII (15 elevi ciclul primar, 61 elevi ciclul gimnazial şi 2 elevi - Şcoala de Arte şi Meserii) , ce funcţionează în cadrul Centrului de Reeducare , au promovat 69 de elevi, 2 au fost declaraţi corigenţi la câte o materie, 7 repetenţi iar altor 11 elevi nu li s-a putut încheia situaţia şcolară fiind puşi în libertate,în timpul anului şcolar, conform hotărârilor judecătoreşti emise de către instanţele de judecată. Situaţia şcolară finală, indică din rândul celor promovaţi, acordarea unui premiu II, 7 premii III şi 14 menţiuni. De asemenea, 8 absolvenţi ai ciclului gimnazial au participat la examenul de evaluare naţională la centrul de examinare nr.28, Liceul Teoretic Buziaş.
Tot la finalul anului şcolar, au fost discutaţi în Consiliul Profesoral un număr de 33 de minori pentru punerea în libertate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, conform articolului 107 C.P. Pentru a fi propuşi spre liberare instanţelor de judecată, minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să finalizeze un an şcolar în cadrul şcolii din Centrul de Reeducare, să parcurgă programele educaţionale derulate, să dea dovezi temeinice de îndreptare (respectarea Regulamentului de Ordine Interioară, absenţa hotărârilor de sancţionare) şi să aibă relaţii bune cu familia. Din cei 33 de minori discutaţi, Consiliul Profesoral a decis să înainteze instanţei propunerea de liberare pentru 19 minori.
De asemenea, un numar de 13 tineri au părăsit Centrul de Reeducare de la Buziaş la finalul anului şcolar, tineri pentru care Consiliul Profesoral a propus instanţelor de judecată prelungirea măsurii educative după împlinirea vârstei de 18 ani în vederea finalizării anului şcolar în curs.
Consiliul Profesoral a hotărât recompensarea unuia dintre minorii internaţi, cu un comportament exemplar de-a lungul anului, prin învoirea în familie în perioada 1.07.- 31.07.2011.
Pe perioada vacanţei şcolare, minorii aflaţi în custodia Centrului, vor participa la patru tabere şcolare organizate de către Administraia Natională a Penitenciarelor şi parteneri din comunitate astfel:
- două tabere finanţate prin proiectul european DAPHNE, PRYD 1225, la Arieşeni (20-25.06.2011) şi Jupâneşti (5-09.09.2011);
- o tabară la Samisegetusa (25.07 - 03.08.2011) organizată de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor în colaborare cu Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti;
- o tabară, la sfârşitul lunii august, la Surduc, organizată de Asociaţia Precept Ministries.
Prin acest gen de recompense, se urmăreşte stimularea comportamentului pozitiv al minorilor, încurajarea participării la activităţi valorizatoare precum şi menţinerea unei legături permanente cu societatea civilă pentru formarea şi dezvoltarea unor deprinderi şi atitudini necesare reintegrării acestora în comunitate.
Persoană de contact: purtător de cuvânt agent Lavinia Solotchi, telefon 0256-321123, telefon mobil 0752090240, fax 0256-322533, e-mail lsolotchi@dgp