Se afișează postările cu eticheta comunicare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comunicare. Afișați toate postările

luni, 3 octombrie 2011

Proiect privind solicitarea şi comunicarea datelor înscrise în cazierul fiscal

Proiect de Ordin al ministrului finanţelor publice privind aprobarea modelului şi conţinutului formularisticii necesare pentru solicitarea şi comunicarea datelor înscrise în cazierul fiscal, modul de organizare, gestionare şi acces la informaţiile din cazierul fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art.7 din Ordonanţa Guvernului nr.75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare anterior datei de 5 septembrie 2011, faptele sau situaţiile înscrise în cazierul fiscal al contribuabililor erau radiate din această evidenţă, în general, după trecerea unei perioade de 5 ani de la data rămânerii definitive a actului prin care erau sancţionate aceste fapte, indiferent de natura faptelor sau situaţiilor înscrise în cazier.
 Aceste prevederi legale au fost, însă, modificate începând cu data de 5 septembrie 2011, prin Ordonanţa Guvernului nr.25/2011 pentru modificarea art.7 din Ordonanţa Guvernului nr.75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.628 din data de 2 septembrie 2011.
 Modificările aduse vizează condiţiile de scoatere din evidenţa cazierului a datelor sau faptelor înscrise în bazele de date privind cazierul fiscal gestionate de organele fiscale, prin circumstanţierea acestor condiţii în funcţie de natura faptelor înscrise, după cum urmează:
 Faptele înscrise în cazierul fiscal sancţionate drept contravenţii se scot din cazierul fiscal dacă respectivii contribuabili nu au mai săvârşit fapte de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal într-o perioadă de 1 an de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancţionate aceste fapte, cu condiţia achitării cuantumului amenzilor contravenţionale.
 În situaţia în care cuantumul amenzilor nu a fost achitat în această perioadă, scoaterea din evidenţă se realizează la data achitării amenzilor sau după împlinirea unui termen de 5 ani de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancţionate aceste fapte, în situaţia în care cuantumul amenzilor nu a fost achitat.
 Pentru contravenţiile la regimul produselor accizabile, pentru scoaterea din cazierul fiscal nu are relevanţă achitarea amenzilor aplicate, fiind aplicabilă vechea regulă de scoatere din cazier, respectiv după trecerea unei perioade de 5 ani de la data rămânerii definitive a actului prin care au fost sancţionate aceste fapte.
 2. Datele privind atragerea răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent se scot din cazierul fiscal la data stingerii creanţelor fiscale datorate ca urmare a atragerii răspunderii solidare, însă nu mai devreme de 1 an de la data comunicării deciziei organului fiscal competent rămase definitivă în sistemul căilor administrative sau judiciare de atac.
 În situaţia în care creanţele fiscale nu au fost stinse în termen de 5 ani de la comunicarea deciziei, scoaterea din evidenţă se realizează începând cu această dată.
 3. Datele privind inactivitatea fiscală înscrise în cazierul fiscal al persoanei juridice declarate inactive şi al reprezentanţilor legali ai acesteia se scot din cazierul fiscal al acestora, în funcţie de motivul declarării stării de inactivitate fiscală, după cum urmează:
 a) pentru contribuabilii declaraţi inactivi fiscal, în condiţiile Codului de procedură fiscală, întrucât nu şi-au îndeplinit obligaţiile declarative prevăzute de lege, datele privind inactivitatea fiscală se scot din cazierul fiscal al persoanei juridice inactive şi al reprezentanţilor legali la data reactivării contribuabilului;
 b) pentru contribuabilii declaraţi inactivi fiscal, în condiţiile Codului de procedură fiscală, de activitatea de inspecţie fiscală, datele privind inactivitatea fiscală se scot din cazierul fiscal al persoanei juridice inactive şi al reprezentanţilor legali după împlinirea unui termen de 3 luni de la data reactivării contribuabilului.
 În ceea ce priveşte procedura şi formularistica utilizate de organele fiscale teritoriale pentru actualizarea informaţiilor înscrise în cazierul fiscal, inclusiv pentru scoaterea faptelor şi situaţiilor înscrise în aceste baze de date, precizăm că acestea sunt aprobate prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr.260/2007 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularisticii necesare pentru solicitarea şi comunicarea datelor înscrise în cazierul fiscal, cu modificările şi completările aduse prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2943/2009.
 Având în vedere modificările legislative aduse prin Ordonanţa Guvernului nr.25/2011, mai sus detaliate, considerăm că este necesară modificarea Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr.260/2007.
 De asemenea, prin Ordonanţa Guvernului nr.29/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 2 septembrie 2011, au fost modificate prevederile legale referitoare la declararea contribuabililor inactivi, precum şi la reactivarea acestora. Astfel, anterior acestor modificări declararea contribuabililor inactivi şi reactivarea acestora se făceau prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar începând cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, declararea inactivităţii fiscale şi reactivarea se fac de către organul fiscal, prin decizie, emisă conform competenţelor şi procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se comunică contribuabilului.
Având în vedere faptul că, starea de inactivitate fiscală se înscrie în cazierul fiscal atât al persoanei juridice inactive, cât şi al reprezentantului legal al acesteia, este necesară şi modificarea procedurii de înscriere în cazierul fiscal a informaţiilor privind inactivitatea fiscală, aprobată prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr.260/2007.

marți, 27 septembrie 2011

'Follow the money' şi comunicarea mai bună cu mediul de afaceri bancare

Principiul 'follow the money' trebuie considerat o prioritate a organelor de urmărire penală este una dintre concluziile celui de-al doilea atelier de lucru tematic organizat de Ministerul Justiţiei, coordonator al proiectului 'Sporirea eficienţei şi a eficacităţii în domeniul combaterii spălării de bani şi al recuperării creanţelor'.
Reuniunea, ţinută la Constanţa în perioada 19 - 21 septembrie, a beneficiat de prezenţa unor magistraţi şi experţi din Franţa, Germania şi Spania, dar şi din ţara noastră: judecători din raza Curţilor de Apel Constanţa, Galaţi, procurori din cadrul DIICOT, DNA, precum şi poliţişti specializaţi în investigarea fraudelor şi criminalităţii organizate.
Principalele concluzii rezultate în urma atelierului de lucru au fost următoarele:
1. Pentru toate autorităţile judiciare din statele membre ale UE participante, abordarea criminalităţii, în special a celei economico - financiare, se realizează, din ce în ce mai mult, prin prisma confiscării produsului infracţional, în paralel cu abordarea de tip represiv, respectiv condamnarea la pedepse cu închisoarea a celor vinovaţi. Principiul 'follow the money' trebuie considerat o prioritate a organelor de urmărire penală;
2. Legislaţia românească în materia prevenirii şi combaterii spălării banilor/finanţării terorismului, respectiv măsurilor asigurătorii şi confiscării, oferă suficiente instrumente autorităţilor judiciare române, fiind în concordanţă cu standardele şi convenţiile europene şi internaţionale în materie. Instituţia 'confiscării extinse' va fi reglementată pentru a oferi suficiente instrumente organelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată. Nu mai puţin, este necesară adoptarea proiectului de lege pentru modificarea Codului de procedură penală care permite valorificarea anumitor categorii de bunuri sechestrate înainte de a se dispune măsura confiscării de către instanţa de judecată.
De asemenea, se impune utilizarea instrumentelor legale existente referitoare la tehnici speciale de investigaţie, precum livrarea supravegheată, investigatorii sub acoperire, monitorizarea conturilor bancare, accesul la sisteme informatice, în condiţiile prevăzute de lege;
3. Necesitatea utilizării instrumentelor legale europene, pentru o cooperare judiciară eficientă şi rapidă (a se vedea Decizia cadru 2006/783/JAI privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce pentru hotărârile de confiscare, precum şi Decizia cadru 2003/577/JAI privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de îngheţare a bunurilor sau a probelor, implementate de România din anul 2008). Ca obiectiv prioritar al organelor judiciare din Statele Membre trebuie realizată o 'coordonare a anchetelor';
4. Trimiterea în judecată a persoanelor juridice reprezintă un alt instrument care poate fi folosit în lupta împotriva spălării banilor, instrument utilizat din ce în ce mai mult atât de magistraţii români, cât şi de colegii din statele membre UE partenere;
5. Se impune o cooperare mai bună între instituţiile din sistemul judiciar şi 'ofiţerii de conformitate', respectiv persoanele desemnate conform art. 14 alin. 1 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările ulterioare. Principala motivaţie este determinată de necesitatea probării unor fapte de spălare de bani inclusiv prin înscrisuri deţinute de instituţii de credit şi financiare. În acest sens, la activităţile ulterioare vor fi invitaţi şi ofiţeri de conformitate ai băncilor. De menţionat că în practică au existat situaţii în care angajaţii băncilor nu au dat curs solicitărilor organelor de urmărire penală, uneori în lipsa indicării exprese a necesităţilor anchetei; ca atare, o mai bună comunicare între organele statului şi mediul de afaceri bancar va aduce beneficii reciproce;
6. Abordarea infracţiunii de spălare a banilor ca o infracţiune autonomă, fără a fi condiţionată de o condamnare anterioară sau simultană pentru infracţiunea generatoare, premisă. În anul 2010, a fost emis primul rechizitoriu din România cu acest tip nou de abordare, care este în perfectă consonanţă cu instrumentele internaţionale ratificate de România;
7. Utilizarea prevederilor art. 23 alin. 5 din Legea nr. 656/2002 care consacră legislativ prevederile convenţiilor internaţionale referitoare la 'probele indirecte', circumstanţe faptice obiective care pot servi la dovedirea laturii subiective a infracţiunii de spălare a banilor;
8. Identificarea bunurilor aflate pe teritoriul altor ţări UE şi care pot fi sechestrate/confiscate prin apelarea la reţeaua oficiilor de recuperare a creanţelor, reglementate prin Decizia 2007/845/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007 privind cooperarea dintre oficiile de recuperare a creanţelor din Statele Membre în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile.
Decizia a fost implementată în România prin adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 32/2011 privind desemnarea Biroului pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile;
9. Schimbul de bune practici între statele membre UE, prin identificarea cazurilor de corupţie şi criminalitate organizată instrumentate cu succes şi confirmate de instanţele de judecată şi prezentarea acestor speţe specialiştilor implicaţi în combaterea fenomenului, în vederea aplicării celor mai eficiente metode de prevenire şi combatere a spălării banilor, precum şi de confiscare a produsului infracţional.
Reamintim că proiectul are ca beneficiari Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratul General al Poliţiei Române şi va fi implementat de către Ministerul Justiţiei, prin Biroul pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene, în parteneriat cu alte trei state membre ale Uniunii Europene, respectiv:
Franţa - Şcoala Naţională de Magistratură,
Germania - Fundaţia Germană pentru Cooperare Juridică Internaţională
Spania - Institutul de Studii Fiscale.
Ministerul Justiţiei va organiza încă două ateliere de lucru la Timişoara (noiembrie 2011) şi Baia Mare (ianuarie 2012). Totodată vor fi realizate asemenea seminarii în fiecare din cele trei state membre partenere.