Se afișează postările cu eticheta atletism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta atletism. Afișați toate postările

sâmbătă, 16 iulie 2011

Aur pentru atletismul românesc la europenele de la Ostrava

Esthera Petre
A treia medalie de aur pentru delegaţia României la Campionatele europene de atletism pentru tineret de la Ostrava a fost cucerită de săritoarea în înălţime Esthera Petre, de la Clubul sportiv Olimpia Bucureşti (antrenor Kemal Guner), care s-a impus în Cehia cu cel mai bun rezultat din cariera sa, 1,98, m, nou record al campionatelor, egalând performanţa veche de 12 ani a rusoaicei Svetlana Lapina.
Constantă în acest sezon, Esthera Petre (care mai are 2 ani de concurs pentru tineret under-23 ani) a demonstrat calităţi de concurentă, realizând cea mai bună performanţă din a treia încercare chiar în momentul de vârf al carierei sale de până acum, la
Andreea Ogrăzeanu
actualele campionatele europene. Ea a făcut, de altfel, un concurs excepţional, rămânând de una singură la 1,96 m, cu 3 temerare încercări, dătătoare de speranţe, la 2,00 m.
Cu o zi înaintea încheierii competiţiei, sportivii români au reuşit un bilanţ, provizoriu, excepţional: 3 medalii de aur, prin Andreea Ogrăzeanu (100 m), Bianca Perie (aruncarea ciocanului) şi Esthera Petre (săritura în înălţime) şi una de argint, prin Carmen Toma (triplusalt).

Bianca Perie - campioană europeană la aruncarea ciocanului

Bianca Perie şi-a completat palmaresul de excepţie, la doar 21 de ani, cucerind titlul european la aruncarea ciocanului sâmbătă, în cadrul Campionatelor europene de atletism pentru tineret de la Ostrava, după ce a reuşit, cu 71,59 m, un nou record al competiţiei.
Cu acest titlu continental de tineret, Bianca Perie şi-a adjudecat al 6-lea titlu major internaţional din tânăra ei carieră, sportiva originară din Roman, unde s-a născut pe 1 iunie 1990, reuşind până la această vârstă, fragedă pentru o aruncătoare, 2 medalii de aur la Jocurile Mondiale ale tineretului, 2 titluri de campioană mondială de junioare şi 1 titlu de campioană europeană. De asemenea, anul trecut, la CE de seniori de la Barcelona, Bianca Perie, antrenată de Lucian Cucoş, la SC Bacău, s-a clasat pe un promiţător loc 4.