Se afișează postările cu eticheta ajutorul de stat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ajutorul de stat. Afișați toate postările

miercuri, 5 octombrie 2011

APIA / Ajutorul de stat privind ameliorarea raselor de animale

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură APIA informează că, până la data de 14 octombrie 2011 inclusiv, se depun cererile de plată pentru ajutorul de stat privind ameliorarea raselor de animale, aferente lunii septembrie 2011.
Conform H.G. nr. 207/2011, cu modificările şi completările ulterioare, prestatorii de servicii cu cereri iniţiale anuale depuse şi aprobate depun lunar, în primele 10 zile lucrătoare ale lunii următoare efectuării serviciilor, la centrele APIA judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, cererile de plată completate, însoţite de următoarele documente aferente lunii pentru care a efectuat serviciile:
memoriul tehnic cu progresele înregistrate în realizarea obiectivelor propuse, aprobat de ANARZ;
lista cu serviciile, echipamentele şi materialele aferente achiziţionate, aprobată de ANARZ;
documentele justificative prevăzute la art.12, art.13, art.14, art.15, şi/sau art.16, după caz.
Prestatorul depune cererea de plată pentru serviciul prestat şi anexează documentele justificative pentru cheltuielile efectuate, precum şi documentele justificative de încasare de la beneficiarii ajutorului de stat, producătorii agricoli, a sumelor corespunzătoare, în funcţie de intensitatea ajutorului de stat pentru serviciul prestat.
Beneficiarii ajutorului de stat sunt microîntreprinderile, întreprinderile mici si mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei agricole, aşa cum sunt prevăzute în Anexa 1 la Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 214 din data de 09 august 2009.
Solicitanţii ajutorului de stat sunt asociaţii sau organizaţii de crescători care prestează serviciile prevăzute la art.2 din H.G.nr.207/2011 şi îndeplinesc următoarele condiţii:
a) sunt persoane juridice conform legislaţiei în vigoare;
b) sunt acreditaţi de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie 'Prof. Dr.G.K. Constantinescu', în calitate de autoritate competentă, denumită în continuare ANARZ, pentru efectuarea serviciilor prevăzute la art. 16 alin.(1) lit. a ) şi b) din Regulamentul (CE) nr.1857/2006;
c) efectuează serviciile prevăzute la lit.b), în conformitate cu prevederile legale;
d) realizează parametrii tehnici ai programului de ameliorare ai rasei pentru care solicită sprijinul financiar.

marți, 4 octombrie 2011

Ajutorul de stat în agricultură privind plata primelor de asigurare

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - APIA informează că cererile de solicitare a ajutorului de stat în agricultură privind plata primelor de asigurare se depun, până la data de 31 octombrie 2011 inclusiv, la centrele APIA judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti.
 Ajutorul de stat se referă la poliţele de asigurare încheiate cu societăţile de asigurare-reasigurare plătite, pentru culturile înfiinţate în primăvara anului 2011 (plantaţii de pomi, arbuşti fructiferi, de hamei şi de vii - cu excepţia soiurilor de struguri pentru vin care beneficiază de sprijin conform OMADR nr. 756/2008).
 Conform H.G. nr. 756/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a unei cote procentuale din costul primelor de asigurare plătite de către producătorii agricoli, după cum urmează:
 - 70% pentru poliţele care prevăd acoperirea pierderilor cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale;
 - 50% pentru poliţele care prevăd acoperirea pierderilor cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale, precum şi a altor pierderi cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile şi/sau a pierderilor cauzate de boli ale animalelor ori ale plantelor sau de infestări parazitare.
 Beneficiarii ajutorului de stat sunt întreprinderile mici şi mijlocii care desfăşoară activitate în domeniul producţiei agricole primare, definite conform L 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare şi conform Regulamentului (CE) nr. 800/2008 al Comisiei, din 6 august 2008.
 Cererile se depun însoţite de următoarele documente:
 - centralizatoarele poliţelor de asigurare;
 - dovadă cont activ trezorerie;
 - declaraţia pe propria răspundere cu privire la încadrarea beneficiarului în una dintre categoriile: microîntreprindere sau întreprindere mică ori mijlocie;
 - certificatul de înregistrare conţinând numărul de ordine din Registrul Comerţului şi codul unic de înregistrare atribuit de Ministerul Finanţelor Publice;
 - poliţele de asigurare încheiate pentru culturile agricole, documentele de plată a primelor de asigurare aferente acestora;
 - documentul din care să reiasă că obiectul de activitate îl constituie exploatarea terenurilor agricole;
- copia cererii unice de plată pe suprafaţă pentru anul respectiv, înregistrată la APIA, din care rezultă structura culturilor agricole.

Ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - APIA reaminteşte potenţialilor beneficiari că cererile pentru ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură, Trimestrul III / 2011, se depun în cursul lunii octombrie 2011, la centrele judeţene.
 Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.
 Valoarea accizei decontate este, pentru anul 2011, de 1,20 lei/litru de motorină.
 Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi de documentele prevăzute de OMADR nr. 126/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
 Cererea trimestrială de rambursare a ajutorului de stat nu poate depăşi 40% din cantitatea totală stabilită conform acordului prealabil de finanţare prin rambursare.
 Cantităţile de motorină ce beneficiează de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare se stabilesc prin ordin al ministrului, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu încadrare în prevederile bugetare aprobate.
 Vânzarea motorinei pentru care s-a acordat ajutor de stat sau utilizarea acesteia în alte scopuri decât cele prevăzute de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei. Beneficiarii accizei reduse pentru motorina utilizată în agricultură riscă amenzi de până la 20.000 de lei şi pierderea dreptului de a încasa acest ajutor de stat pentru o perioadă de trei ani, dacă, în urma controalelor, se dovedeşte că au beneficiat de un ajutor necuvenit (ajutor necuvenit reprezintă orice sumă care, în urma verificărilor efectuate de către APIA sau de către alte instituţii abilitate, se constată că a fost acordată beneficiarilor care nu au respectat prevederile legale). Sumele reprezentând ajutor necuvenit se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat.