Necrolog / Ion Diaconescu

Ion Diaconescu s-a născut la 25 august 1917, în comuna Boteşti, judetul Argeş, a fost inginer şi om politic naţional-ţărănist, preşedinte al PNŢ-CD, preşedinte al CDR şi preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Nepot pe linie maternă al lui Ion Mihalache, Diaconescu a intrat în PNŢ încă din 1936, în organizaţia de tineret a partidului, unde a fost membru al Biroului Central (1944-1947).

După absolvirea Facultăţii de Electromecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti (1942), Diaconescu a lucrat ca referent tehnic în cadrul Ministerului Economiei Naţionale până în 1947, când a fost epurat. Arestat la 1 decembrie 1947, prins în valul de arestări ale liderilor PNŢ, Diaconescu a fost deţinut politic între 1947 şi 1964.
După eliberarea din închisoare, a lucrat ca inginer la întreprinderea Ascensorul Bucureşti, până în 1980, continuând să ţină legătura cu foşti fruntaşi ţărănişti, între care se afla şi Corneliu Coposu.
În zilele Revoluţiei din decembrie 1989 participă la relansarea partidului, semnând Apelul pentru intrarea PNŢ în legalitate (22 decembrie 1989), alături de alţi foşti membri.
Îl secondează pe Corneliu Coposu la conducerea partidului (ca prim-vicepreşedinte, ianuarie 1990 - noiembrie 1995), iar după moartea acestuia preia preşedinţia (12 noiembrie 1995 - 27 noiembrie 2000).
Diaconescu a fost preşedinte al CDR (1996 - 2000), după alegerea lui Emil Constantinescu în funcţia de preşedinte al ţării.
De asemenea, Diaconescu a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor (27 noiembrie 1996 - 15 decembrie 2000), într-o perioadă dificilă, în care PNŢCD a fost figura centrală într-o coaliţie de guvernare largă şi eterogenă.
Partidul s-a erodat electoral foarte puternic în perioada de guvernare, caracterizată prin dispute acute şi lungi în coaliţia aflată la putere. Perioada a coincis şi cu o criză economică, astfel încât, la finele perioadei de guvernare, formaţiunea nu a mai atins pragul electoral. Ca partid neparlamentar, PNŢCD a intrat într-un con de umbră, presărat cu răbufniri publice periodice ale scandalurilor dintre diverse facţiuni.
Diaconescu a demisionat din funcţia de preşedinte al PNŢCD la 27 noiembrie 2000, ulterior fiind ales preşedinte de onoare, în 21 ianuarie 2001.
În lunga sa carieră parlamentară - membru CPUN (februarie-mai 1990), deputat de Bucureşti (1990 şi 2000) - Diaconescu a susţinut programul partidului de anulare a consecinţelor regimului comunist.
Diaconescu a militat pentru restituirea in integrum a proprietăţilor, revenirea la monarhie, lustrarea fostelor cadre ale PCR, reforma morală prin Biserică, privatizare.
În perioada detenţiei politice, la fel ca şi după eliberare, i-a fost apreciată, potrivit analiştilor, moralitatea precum şi atitudinea de necooperare cu autorităţile comuniste. După 1989, Diaconescu a fost văzut ca un politician cu o atitudine democrată şi anticomunistă.
"Îmi vin mereu în minte cuvintele lui Maniu (fondatorul PNŢ), care, întâlnindu-se pe un coridor din închisoare cu Coposu (n.r. - care fusese secretarul lui, pe vremea când conducea PNŢ), i-a spus: «Cornele, să nu lăsaţi partidul să moară». Lupta şi suferinţele noastre reprezintă un capital moral uriaş, pagini din istoria acestei ţări. Gândiţi-vă că atâtea personalităţi marcante - Maniu, Mihalache (n.r. - unchiul său) şi mulţi alţii - au murit în puşcărie, în chinuri, pentru PNŢ. Când compar puşcăria în care ne-au chinuit pe noi cu cele actuale, astea de azi sunt un fel de pension. Puşcăriile comuniste au fost chinurile de pe lume. Atâta suferinţă... Sigur că PNŢ are un capital şi-i păcat că se pierde", afirma Diaconescu.
Ion Diaconescu şi-a publicat memoriile în volumele "Temniţa -destinul generaţiei noastre" (1998), "După temniţă" (2003) şi "După Revoluţie" (2003).

Gheorghe Ciuhandu: România a pierdut un reper moral

Plecarea dintre noi a lui Ion Diaconescu este o mare pierdere nu doar pentru PNŢCD, ci pentru întreaga lume politică românească. Odată cu preşedintele de onoare al PNŢCD, România pierde poate ultimul reper moral care s-a manifestat pe scena politică.
A fost un om deosebit, de o aleasă ţinută morală, un om cu o modestie ieşită din comun care a pus mereu binele public înaintea binelui personal. Şi-a dedicat întreaga viaţă acţiunii politice în care a crezut. A parcurs calvarul comunist cu stoicism şi, după Revoluţie, a avut tăria să revină în viaţa publică şi, alături de Corneliu Coposu, să readucă Partidul Naţional Ţărănesc în prim-planul politicii româneşti.
Viaţa lui Ion Diaconescu a fost un exemplu de dăruire şi de implicare în favoarea semenilor, a credinţelor sale şi mai ales a adevărului.
Sper ca exemplul lui să contribuie la refacerea unităţii PNŢCD şi sper ca toţi colegii de partid, indiferent de fracţiunea din care fac parte, să acţioneze în spiritul celor pe care Ion Diaconescu le-a spus Congresul de Reunificare a PNŢCD din 18 iunie şi pe care şi le-a dorit până în ultimul clipă.

Gheorghe Ciuhandu
Preşedinte CNC-PNŢCD

NECROLOG / Prof. univ. dr. Mircea Olteanu

Comunitatea academică anunţă cu durere că, în ziua de 4 octombrie, s-a stins din viaţă medicul oftalmolog Mircea Olteanu, membru de onoare al Academiei Române.

Născut la 15 decembrie 1926 la Galaţi, prof. univ. dr. Mircea Olteanu a urmat studiile liceale la Târgu Mureş şi Timişoara şi cele universitare la Facultatea de Medicină din Bucureşti. După ce, în 1968, şi-a dat doctoratul cu teza 'Dinamica pătrunderii fosforului radioactiv în sistemul camerular al ochiului, sub forma unor medicamente administrate local, la animalul normal şi la om, în maladia de iradiere acută', Mircea Olteanu şi-a continuat specializarea la Paris, Lyon, Odessa, Barcelona, Boston, Baltimore, a fost bursier al ONU. Ctitor de şcoală medicală, Mircea Olteanu a desfăşurat de-a lungul anilor o bogată şi fructuoasă activitate didactică în calitate de profesor de oftalmologie şi şef al Catedrei de oftalmologie - ORL al Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, şef al Clinicii de Oftalmologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti. A fost profesor vizitator la Londra, Paris, Cordoba (Argentina) şi Tokyo. A fost medic militar cu gradul de general. Ca unul dintre cei mai mari specialişti în oftalmologie, Mircea Olteanu s-a consacrat cu deosebire domeniilor chirurgiei plastice, reparatorii şi estetice, reparatorii, transplantelor de cornee, perforante şi lamelare, keratofakoprotezelor ş.a. Ca cercetător, a adus contribuţii originale la cunoaşterea etiologiei şi patologiei unor maladii care au elucidat unele probleme controversate din literatura de specialitate, a demonstrat existenţa iritei diabetice, cauzele sindromului Urrets Zavallia din keratoconusul operat, a descoperit şi descris corioretinopatia RADAR: La acestea se adaugă elaborarea şi aplicarea unor metode chirurgicale originale între care tratarea strabismului paralitic şi a fost printre primii chirurgi care au operat sub anestezie generală nou-născuţi sub două săptămâni. Din iniţiativa sa a fost în ţara noastră un centru de transplant de cornee şi a introdus tehnica protezării ochiului cu 'cornee' şi 'cristalin' din masă plastică. Rezultatele întregii sale activităţi au fost prezentate în peste 140 de lucrări ştiinţifice (tratate, monografii, studii) dintre care amintim 'Reintervenţii pentru extragerea de corpi străini intraoculari Ťlimităť magnetici prin localizarea intraoperatorie cu grila Atanasiu', 'Ecografie oculară', 'Glaucomul după keratoplastie'. Este, totodată, autorul a 16 cărţi dintre care 'Oftalmo - chirurgie. Atlas' a fost distinsă cu un premiu al Academiei Române, a cinci invenţii şi a 50 de filme ştiinţifice.
În anul 1981, la Roma, împreună cu prof. Cristian Barnard (Republica Sud - Africană), Mircea Olteanu a primit Premiul în chirurgie. A fost membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, al Societăţii Române de Oftalmologie, al Academiei de Ştiinţe din New York şi al altor instituţii ştiinţifice. În anul 1992, prof. univ. dr. Mircea Olteanu a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Prin stingerea din viaţă a prof. univ. dr. Mircea Olteanu, Academia Română pierde pe unul dintre cei mai distinşi dintre membrii săi, un specialist de înalt prestigiu ştiinţific a cărui operă a intrat în istoria medicinii româneşti, un profesor de excepţie, un om cu alese calităţi intelectuale şi morale.