Din punct de vedere profesional, nici unul dintre cei doi nu poate fi acuzat de superficialitate. Pe de o parte, Gheorghe Ciuhandu - chiar dacă poate fi acuzat de multe priorităţi edilitare nerealizate - a reuşit totuşi un parcurs satisfăcător de-a lungul mandatelor de primar şi nici nu a avut derapaje multiple de conduită. În plus, investiţiile din ultimii ani venite pe filiera proiectelor europene nu sunt de neglijat. Poate s-ar fi putut face mai mult, cum sunt multe cazuri în România, dar cu siguranţă s-ar fi putut face şi mai puţin, cum la fel sunt nenumărate situaţii de la Marea Neagră până la Tisa.
De cealaltă parte, Nicolae Robu a ieşit din anonimat tocmai datorită acestor fonduri europene, reuşind să schimbe spaţiul universitar al Politehnicii şi să-i ofere o dimensiune aproape europeană. Cel puţin în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură.
Politic vorbind, însă, Gheorghe Ciuhandu rămâne o prezenţă ştearsă şi fără viziune. De aici i se trag şi cele mai multe reproşuri, izolarea lui politică fiind considerată de mulţi un handicap insurmontabil în atragerea de fonduri de la Bucureşti, unde nu are şi nu a avut nici o gaşcă puternică şi influentă în care să se integreze. Regele Mihai nu se pune, cel puţin deocamdată. Dar, în acelaşi timp, această izolare poate fi catalogată de unii timişoreni drept un atu, menţinând Timişoara departe de "coloana vertebrală" a haosului politic şi moral care bântuie pe Dâmboviţa.
Tot politic vorbind, în schimb, Nicolae Robu este pe val. Tsunami-ul uselist mătură totul în cale şi deja se fac exerciţii de respiraţie pentru momentele în care social-liberalii se vor cufunda în mătăsurile din superfotoliile naţiunii. Pentru Nicolae Robu poate fi piatra de temelie a victoriei pentru funcţia de primar al metropolei bănăţene.
Şi nu în ultimul rând, duelul dintre Gheorghe Ciuhandu şi Nicolae Robu va fi un fel de carnaval de la Rio, cu echipele defilând pe sambodrom. La acest capitol,
Gheorghe Ciuhandu iar nu se poate lăuda cu un repertoriu spectaculos. Ba chiar dimpotrivă. Cei 16 ani care au trecut de la prima adjudecare a funcţiei se resimt mai ales la nivel de administraţie locală. Oricine vine din afară vede o Primărie anchilozată, cu cei mai mulţi dintre angajaţi moftangii şi opaci, parcă paralizaţi într-o corabie pe care nu o părăsesc doar fiindcă nu vor să plutească în derivă pe un ocean tot mai greu de controlat. Dialogurile în şi cu administraţia locală se poartă în cea mai mare parte doar la nivel de interjecţii şi strigături.
Deocamdată, la acest capitol, Nicolae Robu se bucură de sprijinul unui mediu înconjurător plin de mişcare şi iniţiativă.
Aşadar, va pierde Ciuhandu şi va câştiga Robu? Sau viceversa?
De cealaltă parte, Nicolae Robu a ieşit din anonimat tocmai datorită acestor fonduri europene, reuşind să schimbe spaţiul universitar al Politehnicii şi să-i ofere o dimensiune aproape europeană. Cel puţin în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură.
Politic vorbind, însă, Gheorghe Ciuhandu rămâne o prezenţă ştearsă şi fără viziune. De aici i se trag şi cele mai multe reproşuri, izolarea lui politică fiind considerată de mulţi un handicap insurmontabil în atragerea de fonduri de la Bucureşti, unde nu are şi nu a avut nici o gaşcă puternică şi influentă în care să se integreze. Regele Mihai nu se pune, cel puţin deocamdată. Dar, în acelaşi timp, această izolare poate fi catalogată de unii timişoreni drept un atu, menţinând Timişoara departe de "coloana vertebrală" a haosului politic şi moral care bântuie pe Dâmboviţa.
Tot politic vorbind, în schimb, Nicolae Robu este pe val. Tsunami-ul uselist mătură totul în cale şi deja se fac exerciţii de respiraţie pentru momentele în care social-liberalii se vor cufunda în mătăsurile din superfotoliile naţiunii. Pentru Nicolae Robu poate fi piatra de temelie a victoriei pentru funcţia de primar al metropolei bănăţene.
Şi nu în ultimul rând, duelul dintre Gheorghe Ciuhandu şi Nicolae Robu va fi un fel de carnaval de la Rio, cu echipele defilând pe sambodrom. La acest capitol,
Gheorghe Ciuhandu iar nu se poate lăuda cu un repertoriu spectaculos. Ba chiar dimpotrivă. Cei 16 ani care au trecut de la prima adjudecare a funcţiei se resimt mai ales la nivel de administraţie locală. Oricine vine din afară vede o Primărie anchilozată, cu cei mai mulţi dintre angajaţi moftangii şi opaci, parcă paralizaţi într-o corabie pe care nu o părăsesc doar fiindcă nu vor să plutească în derivă pe un ocean tot mai greu de controlat. Dialogurile în şi cu administraţia locală se poartă în cea mai mare parte doar la nivel de interjecţii şi strigături.
Deocamdată, la acest capitol, Nicolae Robu se bucură de sprijinul unui mediu înconjurător plin de mişcare şi iniţiativă.
Aşadar, va pierde Ciuhandu şi va câştiga Robu? Sau viceversa?
